Drulă: Nu înţeleg candidatura lui Nicuşor Dan. Avea altă treabă, să conducă Bucureştiul
Deputatul USR Cătălin Drulă s-a arătat extrem de nemulţumit că Nicuşor Dan insistă să candideze la alegerile prezidenţiale, fapt ce o "încurcă" serios pe şefa sa de partid Elena Lasconi, care este sub primarul general în sondaje.
"Nu ştiu de niciun fel de posibilitate ca Elena Lasconi să se retragă. Elena Lasconi a fost în turul doi al alegerilor. A avut 1,7 milioane de voturi, i-a depăşit pe candidatul PSD, pe candidatul PNL, pe tot felul de candidaţi care au fost în cursă. Niciun sondaj, înainte de alegeri, (...) nu o arăta pe Elena Lasconi în turul doi, niciun sondaj nu-l arăta pe domnul Georgescu în turul doi, niciun sondaj prietenos cu puterea politică actuală nu-l arăta pe domnul Ciucă sub 19% şi domnul Ciucă 8 şi ceva, daţi-mi voie să am nişte reţineri faţă de sondaje", a afirmat Cătălin Drulă, citat de Agerpres.
Întrebat despre declaraţiile lui Nicuşor Dan potrivit cărora retragerea Elenei Lasconi este decizia USR, nu a ei, Cătălin Drulă a replicat:
"Eu nu înţeleg distincţia asta dintre Elena Lasconi şi USR. Lasconi este preşedintele USR. Domnul Nicuşor Dan poate să spună ce vrea. A spus şi că nu candidează la preşedinţie acum şase luni, a zis că el iubeşte Bucureştiul şi vrea să facă lucruri bune pentru el, ceea ce îl susţin să facă, deşi acum are o majoritate PSD - PNL şi poate că ar fi fost bună mai multă implicare în negocierile de acolo. Recunosc că nu înţeleg complet această candidatură, adică după ce te-ai apucat de o treabă la Bucureşti să nu o termini. (...) Nu ştiu ce se va întâmpla în această discuţie".
De asemenea, fostul şef al USR a respins ideea unei divizări a partidului: "Eu nu am auzit de cineva care să divizeze, să rupă, să formeze aripi, adică nişte chestiuni pe care le-am citit marginal prin anumite locuri din zona publică, nu ştiu dacă cineva are interesul să le poziţioneze acolo. Dacă vă aduceţi aminte, era o mare isterie la un moment dat, în luna septembrie, că liderii partidului, eu sau alţii, n-o susţinem pe Elena Lasconi, acum e o mare isterie că o susţinem".
Întrebat în legătură cu divizarea voturilor acordate pe aceeaşi parte politică, Cătălin Drulă a transmis că despre acest lucru trebuie întrebat "cel care a venit după să se angajeze (în cursa prezidenţială - n.r.) şi care avea altă treabă, să conducă Bucureştiul".