EXCLUSIV. Beneficiile economice iluzorii ale proiectului RMGC (interviu)

”Marea majoritate a investiţiilor sunt în utilaje, aparatură şi reactivi de complexitate mare care vor fi importate. Mineritul propus de RMGC este axat pe extracţie, leşierea aurului prin cianurare şi export – nu presupune prelucrarea metalelor în România sau dezvoltarea unor tehnologii noi în domeniu. De asemenea aceste investiţii sunt strict legate de perioada de operare a minei şi de sectorul de activitate respectiv, nu sunt investiţii care să poată duce la o propagare a creşterii economice în zonă prin profituri reînvestite”, explică economista Silvia David într-un interviu acordat Epoch Times. Experta mai arată că nici garanţia de mediu nu este suficientă pentru a acoperi eventualele pagube.

Epoch Times: Guvernul Ponta a tot insistat pe avantajele economice ale proiectului de exploatare RMGC – locuri de muncă, venituri la bugetul de stat din taxe şi impozite şi investiţii în economie şi redevenţe miniere.. Cât de reale sunt acestea, în opinia dvs, ca economist?

„Avantajele economice” ale oricărei activităţi luate ca atare sunt un criteriu foarte vag, dacă nu sunt puse în balans cu costurile proiectului - costurile de finanţare, costurile de mediu, garanţiile oferite, avantajele şi dezavantajele ale acestui proiect comparativ cu soluţii alternative. Aceste calcule şi scenarii sunt cu atât mai importante în cazul proiectelor de o asemenea amploare.

Ar fi interesat de comparat costul de finanţare (dobânzile) pentru investiţia în proiect – care pe toată durata proiectului se ridică la cca. 1,5 miliarde de dolari (conform estimărilor recente RMGC, care nu deţine mijloacele de a autofinanţa această investiţie) şi cel pe care le-ar obţine alt investitor de exemplu statul român. Momentan acesta se împrumută la condiţii mai bune pe pieţele de capital decât o persoană juridică privată care garantează creditul cu proiectul în sine, şi nu deţine alte active.

Dar care este situaţia în privinţa costurilor de mediu? Acoperă garanţia de mediu suficient?

Costurile de mediu se pot prognoza nu atât preluând calculele companiei interesate de proiect, ci prin comparaţii cu proiecte similare şi costurile pentru mentenanţa siturilor miniere cu exploatări auro-argintifere (prin cianurare) cu dimensiuni asemănătoare în Canada/ America.

De exemplu la mina Summitville din Colorado s-au exploatat 9,2 tone aur şi 320 tone argint în carieră deschisă - cu o amprentă la sol de 2 km² iar reabilitarea zonei a costat statul american 170 milioane USD, conform unui raport al Agenţiei de Protecţie a Mediului a Statelor Unite din 2012. Mina de la Roşia Montană va prelucra 300 de tone de aur, 1600 de tone de argint şi are o amprentă la sol de 12 km pătraţi (RMGC-ul a concesionat chiar o suprafaţă de 43,82 km pătraţi), având deci un impact de cel puţin 6 ori mai mare (consumul de apă, suprafaţa acviferului şi solului afectată direct).

Avantajele economice pentru statul român (având în vedere cotaţia actuală a aurului) vehiculate în acest context sunt 2,3 miliarde beneficii directe şi 2,9 miliarde beneficii indirecte pe toată durata proiectului – care urmează deci să fie încasate în 16 ani. Aceste cifre mi se par nerealiste.

Conform calculelor RMGC - beneficiile directe se compun din 600 de milioane de USD redevenţă şi 1,7 miliarde USD participaţie la profit. Profitul poate oscila puternic şi va fi influenţat de costurile de finanţare, costuri operative, etc. Acestea sunt determinate de deciziile acţionarului majoritar care va controla 3/4 din consiliul de administraţie RMGC. În acest context profitul poate fi redus la un minim fără ca statul român să aibă un control real în acest caz.

Să nu uităm nici că RMGC nu este deţinută direct de Gabriel Resources, ci prin alte două societăţi interpuse, ambele cu sedii în paradisuri fiscale, care permit diverse operaţiuni de structurare şi de finanţare pentru a „optimiza” cash flow-ul şi profitul rezultat în urma proiectului, pentru investitor. Gabriel Resources, la rândul ei, este deţinută în procent de 61% de fonduri speculative (specializate în acest tip de operaţiuni), 26% cotată la bursa din Toronto şi doar 13% în proprietatea unei companii de minerit: New Mont Mining.

Beneficiile indirecte sunt 2,9 miliarde şi se compun din venituri la bugetul de stat din taxe şi impozite, alte cheltuieli pe care compania le va efectua în România, salarii şi investiţii.

Structura acestei firme permite reducerea impozitului pe profit la un minim. Consumul de utilităţi, specificat ca fiind un beneficiu indirect în calculele RMGC, evident nu este un beneficiu, ci un factor de cost pentru ansamblul economiei ducând la majorarea preţurilor pentru micii consumatori, fapt semnalat şi de un raport al Academiei de Ştiinţe Economice pe acest subiect, publicat în 2010.

Cât de mari ar fi beneficiile din investiţii şi salarii?

Garanţia suplimentară de 25 milioane de dolari pentru riscuri de mediu este în mod evident insuficientă deoarece trebuie să acopere "worst case scenario" : ruperea barajului iazului de decantare, care trebuie să reziste nu doar câteva zeci de ani, ci pentru totdeauna.

Investiţiile – marea majoritate sunt în utilaje, aparatură şi reactivi care sunt de complexitate mare şi vor fi importate. Mineritul propus de RMGC este axat pe extracţie, leşierea aurului prin cianurare şi export – nu presupune prelucrarea metalelor în România sau dezvoltarea unor tehnologii noi în domeniu. De asemenea aceste investiţii sunt strict legate de perioada de operare a minei şi de sectorul de activitate respectiv, nu sunt investiţii care să poată duce la o propagare a creşterii economice în zonă prin profituri reînvestite şi generare de valoare adăugată.

Salariile sunt singura parte palpabilă a acestui lung şir de beneficii indirecte, dar şi aici este destul de clar că salariile mari vor merge către specialişti străini sau persoane din conducere şi nu vor creea investiţii şi valoare adăugată pentru zonă. În plus, perioada de lucru este strict determinată, fără perspective de continuare a activităţii în domeniul respectiv după închiderea minei pentru localnici, şi cu un impact minim sau chiar negativ asupra industriilor adiacente, din motive de mediu.

Este suficientă garanţia de mediu în acest context?

Garanţia de mediu, destinată închiderii minei, este de 146 milioane de dolari. Aceasta nu se depune anual cum a fost citat uneori în mod eronat în presă, ci se completează până la acest prag dacă a fost parţial utilizată (“Garanţia de mediu este de 146 milioane de dolari anual, ea urmând să fie reîntregită ori de câte ori se apelează la ea”, spunea Rovana Plumb într-un interviu la Antena 3 din data de 14.09.2013; iar conform site-ului RMGC “compania pune la dispoziţia statului o garanţie de 146 de milioane de dolari înainte de începerea lucrărilor. Banii vor fi utilizaţi pentru închiderea minei şi ecologizarea zonei ”). Bineînţeles dacă la momentul respectiv firma care exploatează nu şi-a declarat falimentul şi dacă deţine lichidităţi pentru completare. Totuşi această garanţie este insuficientă pentru un sit de asemenea dimensiuni, unde reabilitarea ar costa cel puţin de câteva ori mai mult.

Garanţia suplimentară de 25 milioane de dolari pentru riscuri de mediu este, după părerea mea şi prin comparaţie cu situaţii similare, în mod evident insuficientă deoarece trebuie să acopere "worst case scenario" : ruperea barajului iazului de decantare (care trebuie să reziste nu doar câteva zeci de ani, ci pentru totdeauna).

Pentru accidentul de la Baia Mare, Ungaria a cerut statului român despăgubiri de 100 milioane de dolari, conform Mediafax (la nivelul anului 2000, sumă neindexată cu inflaţia), cantitatea deversată fiind de 100.000 m³ de apă contaminată, dar iazul de decantare de la Roşia Montană ar urma sa aibă o capacitate de 250.000.000 m^3.

Bineînţeles se va argumenta că nu este aceeaşi concentraţie a cianurii, însă nu se vorbeşte despre celelalte metale grele, compuşi toxici şi cantitatea acestora sau despre faptul că cifrele de concentraţie a cianurii în apa reziduală vehiculate de RMGC nu sunt fezabile din punct de vedere tehnologic, conform unui raport al Academiei Române.

Cum afectează exploatarea minieră celelalte domenii de activitate locală precum agricultura, industria alimentară?

În privinţa evaluării posibilităţilor alternative – fie ca procedură de extracţie, fie din punct de vedere al încurajării unor activităţi în alte segmente (care necesită investiţii iniţiale mult mai mici) – acestea trebuie luate în considerare la modul cel mai serios. Nu îmi este cunoscut niciun caz în care o zonă cu minerit de suprafaţă şi un iaz de decantare cu compuşi toxici, s-a transformat într-o zonă turistică sau a oferit un cadru benefic pentru dezvoltarea agriculturii sau industriei alimentare. În schimb există nenumărate cazuri de proiecte abandonate după extragerea metalelor din masivele mai bogate în minereu sau situri închise în condiţii improprii după ce investitorul şi-a declarat falimentul.

Acest risc este cu atât mai mare în cazul RMGC, care nu este asigurată şi este deţinută în procent de 80.69 % (75% în urmă renegocierii şi creşterii participaţiei statului) de o firma fără active şi cu o garanţie de mediu care nu acoperă nici pe departe riscurile existente.

Silvia David este economistă şi deţine un masterat la Universitatea de Economie şi Managementul Afacerilor din Viena.