Ex-lider PSD scăpat de închisoare cu ajutorul Federaţiei Ruse
alte articole
Condamnat în primă instanţă la şapte ani de închisoare, fostul deputat şi ex-vicepreşedinte al PSD Gorj, Mugurel Surupăcean, a scăpat de puşcărie cu ajutorul Federaţiei Ruse, relatează adevărul.ro. Judecătorii Curţii de Apel Craiova au înlăturat principala probă din dosar, o declaraţie împotriva parlamentarului, după ce Rusia a refuzat ca martorul-cheie să fie audiat.
Surupăceanu, fost prefect şi deputat de Gorj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că, în 2007, ar fi determinat prin intermediari achiziţionarea în condiţii nelegale, de către fostul Complex Energetic Turceni (actual Complexul Energetic Oltenia - CEO), a unui tractor forestier, importat din Ucraina, la un preţ de aproximativ patru ori mai mare decât valoarea efectivă a utilajului, conform procurorilor DNA.
Mai mult, tractorul achiziţionat cu 200.000 de euro de către Turceni - companie, altminteri, căpuşata sângeros de clientela politică - era, la fel ca tranformatoarele lui Relu Fenechiu vechi şi, în plus, prezenta defecţiuni.
Tribunalul Gorj, care a judecat procesul în primă instanţă, l-a găsit vinovat pe Mugurel Surupăceanu şi l-au condamnat la şapte ani de închisoare. Pe lângă Surupăceanu, au mai fost condamnate la închisoare cu executare şi alte persoane implicate în acea afacere. Astfel, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă fiind primită şi de Sorin Cocora Busan, reprezentant al unei firme controlate de Surupăceanu iar doi foşti directori din cadrul firmei, Silvică Boiangiu şi Ioan Viorel Vasile au fost condamanţi la câte patru ani de închisoare cu executare.
Niciuna dintre cele cinci persoane nu a făcut însă vreo zi de puşcărie în acest dosar. După ce au formulat apel, dosarul a avut un deznodământ rarisim pentru justiţia română, deputatul Surupăceanu fiind achitat, iar celorlalţi fiindu-le tranformate sentinţele de executare în pedepse cu suspendare, scrie Adevărul.
Motivul? Instanţa de control judiciar a desfiinţat soluţia dată de judecătorul de fond, invocând o serie de greşeli procedurale comise atât de acesta cât şi de procurori. În ceea ce-l priveşte pe deputatul PSD, Curtea de Apel Craiova a dispus achitarea nu pentru că fapta nu ar fi existat, ci pe motiv că "nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”, conform Codului de Procedură Penală.
La acest deznodământ şocant s-a ajuns după ce declaraţia olografă a principalului martor, Vasile Colun care îl incrimina pe fostul deputat, a fost înlăturată din materialul probatoriu de Curtea de Apel Craiova. Judecătorii au susţinut că Vasile Colun nu a fost audiat, conform procedurii, în timpul urmăririi penale derulate de procurorii DNA, ci doar în faza actelor premergătoare.
"Declaraţia martorului constituie principalul mijloc de probă privind stabilirea vinovăţiei inculpatului Surupăceanu invocată atât în cuprinsul rechizitoriului, cât şi în motivarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond. Curtea de Apel Craiova constată că numitul Colun Vasile nu a fost audiat în calitate de martor în cursul urmăririi penale, declaraţia sa olografă a fost luată în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale.” , au susţinut judecătorii.
Judecătorii de control judiciar mai afirma că au încercat audierea lui Vasile Colun, aflat, la momentul respectiv, în Rusia, însă s-au lovit de refuzul autorităţilor din Federaţie.
Articolul integral poate fi citit aici.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.