Europa adoptă măsuri privind mărirea tarifelor de taxare antidumping

Pentru prima dată UE va cere partenerilor comerciali din afara Uniunii să respecte standardele internaţionale sociale şi de mediu pentru a preveni dumpingul. China este principala vizată.
Un muncitor chinez într-o piaţă de oţel din Yichang, provincia centrală chineză Hubei, 25 aprilie 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
06.12.2017

Obiectivul noii strategii a Uniunii Europene este de a întări protecţia locurilor de muncă şi companiilor UE în faţa unor importuri ieftine subvenţionate ascuns din state terţe care fac competiţie neloială.

Astfel, Uniunea Europeană a convenit asupra unor noi norme care să permită impunerea de taxe mai rapid şi la un nivel mai ridicat importurilor excesiv de ieftine.

Pachetul face parte din noua strategie privind măsurile de apărare comercială a UE în relaţia cu China.

Reprezentanţii Comisiei Europene, ai Parlamentului European şi ai celor 28 de state membre UE au căzut de acord marţi seară asupra reglementărilor, punând capăt unor neînţelegeri care durează de aproximativ patru ani.

“Mai bine mai târziu decât niciodată”, a declarat comisarul UE pentru comerţ, Cecilia Malmstrom. “UE este deschisă unui comerţ transpareant, bazat pe norme bine stabilite, dar trebuie să ne asigurăm că alţii nu profită de deschiderea noastră”.

Potrivit reformelor care ar putea intra în vigoare în martie 2018, după aprobarea de către Parlament şi statele membre UE, Comisia Europeană ar putea să impună taxe provizorii după şapte sau opt luni, comparativ cu termenul actual de nouă luni.

Aceasta ar implica, de asemenea, o modificare a "regulii taxelor mai mici" a UE. Noua măsură permite ca taxele să fie stabilite la un nivel care va elimina prejudiciul cauzat producătorilor din UE, şi nu la o rată mai mare necesară pentru a împinge preţul exportatorului la ceea ce este considerat drept şi normal - nivel cunoscut sub numele de "marjă de dumping".

Tarifele ar putea fi stabilite în viitor la rata maximă a marjei de dumping dacă cel puţin 17% din materiile prime sau energia folosite pentru realizarea produselor au un preţ distorsionat, în special sub influenţa statului.

Regula este impusă pentru a elimina cazul produselor a căror materii prime şi/sau energie sunt subvenţionate de stat - situaţii care apar extrem de frecvent în cazul Chinei.

Chiar dacă se aplică regula tarifelor mai mici, acestea ar trebui să reflecte o marjă de profit minimă de 6%, precum şi costurile vizând acordurile internaţionale pentru muncă şi mediu, de exemplu acordul climatic de la Paris - dacă acestea nu sunt aplicate în ţara exportatoare.

UE a căzut deja de acord asupra unor noi regulementări antidumping care vizează China, cu scopul de a limita importurile ieftine şi subvenţionarea, de către China, a produselor prin practici financiare care ţin yuanul la un nivel scăzut, sau prin folosirea forţei de muncă din vasta reţea de lagăre de muncă şi închisori negre.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor