EURO 2020. Austria, calificată în optimi după 1-0 cu Ucraina

Selecţionata austriacă a câştigat la scor minim ultimul duel din Grupa C, susţinut în compania echipei similare a Ucrainei, unicul marcator al partidei fiind Christoph Baumgartner (min. 21).
Austria - Ucraina 1-0, în  Grupa C a turneului final EURO 2020.
Austria - Ucraina 1-0, în Grupa C a turneului final EURO 2020. (Getty Images)

Naţionala Austriei a terminat pe locul secund Grupa C la EURO 2020, după victoria obţinută luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în faţa Ucrainei, cu scorul de 1-0 (1-0).

Singurul jucător care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor a fost Christoph Baumgartner (21).

"Emoţiile pe care le avem sunt incredibile. Nici nu ne-am gândit la posibilitatea unui egal, care poate ar fi fost suficient. Ne-am dorit de la bun început să câştigăm. Am vrut să scriem istorie şi am reuşit, ăsta a fost obiectivul nostru de la început. Sunt mândru de echipa mea, din primul minut s-a simţit că vrea să câştige. Singura problemă a fost că ar fi trebuit să înscriem 2 sau 3 goluri în prima repriză. Nu contează, însă, sunt mândru de toţi, au dat totul pentru această victorie. Din păcate, în optimi la Londra nu cred că vor putea veni fani austrieci (n.r. - din cauza restricţiilor de călătorie) şi e foarte păcat. Ar fi frumos să vină totuşi lângă noi. Am ajuns unde am vrut, am făcut istorie. Dar acum vrem mai mult şi ne dorim să ne calificăm în sferturile de finală", a declarat selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Austriei, Franco Foda.

Austria va juca în optimile de finală cu câştigătoarea Grupei A, Italia, pe 26 iunie, la Londra.

"Ne bucurăm mult că întâlnim Italia. Am şi avut oameni trimişi la două din meciurile lor pentru că ştiam că e posibil să îi întâlnim în optimi. La prima vedere pare că nu avem multe şanse cu Italia deoarece nu a pierdut de foarte mult timp. Dar câteodată se mai întâmplă şi invers. Iar dacă noi jucăm ca azi, atunci la Londra avem şansa să câştigăm. Am văzut deja la televizor meciurile Italiei, ştiu cum joacă şi pot spune că am deja un plan. Ei nu au pierdut de mult timp, dar o dată şi o dată va veni ziua când poate nu reuşesc totul la superlativ. Iar noi putem să profităm, pentru că într-un meci de fotbal totul e posibil. S-a întâmplat de multe ori la turneele finale să apară surprize", a comentat Foda.

În clasamentul final, Olanda este lider cu 9 puncte, urmată de Austria, 6 puncte, Ucraina, 3 puncte, Macedonia de Nord, 0 puncte. Ucraina are şanse mici de a se califica în optimile de finală de pe locul al treilea.

Au evoluat echipele

Ucraina: 1. Gheorghi Buşcean - 21. Aleksandr Karavaev, 13. Ilia Zabarnîi, 22. Mikola Matvienko, 16. Vitali Mikolenko (19. Artem Besedin, 85) - 5. Serghei Sidorciuk - 7. Andrei Iarmolenko (căpitan), 10. Mikola Şaparenko (11. Marlos, 68), 17. Aleksandr Zincenko, 8. Ruslan Malinovski (15. Viktor Ţîgankov, 46) - 9. Roman Iaremciuk. Selecţioner: Andrei Şevcenko.
Rezerve neutilizate: 12. Andrei Piatov, 23. Anatoli Trubin - 2. Eduard Sobol, 3. Gheorghi Sudakov, 4. Serghei Krivţov, 6. Taras Stepanenko, 14. Evgheni Makarenko, 24. Aleksandr Timcik, 26. Artem Dovbik.

Austria: 13. Daniel Bachmann - 21. Stefan Lainer, 3. Aleksandar Dragovic, 4. Martin Hinteregger, 8. David Alaba (căpitan) - 23. Xaver Schlager, 24. Konrad Laimer (6. Stefan Ilsanker, 72), 10. Florian Grillitsch - 19. Christoph Baumgartner (18. Alessandro Schoepf, 33), 9. Marcel Sabitzer - 7. Marko Arnautovic (25. Sasa Kalajdzic, 90). Selecţioner: Franco Foda.
Rezerve neutilizate: 1. Alexander Schlager, 12. Pavao Pervan - 2. Andreas Ulmer, 5. Stefan Posch, 11. Michael Gregoritsch, 15. Philipp Lienhart, 16. Christopher Trimmel, 17. Louis Schaub, 20. Karim Onisiwo.

Arbitru: Cuneyt Cakir; arbitri asistenţi: Bahattin Duran, Tarik Ongun (toţi din Turcia); al patrulea oficial: Daniel Siebert; arbitru de rezervă: Jan Seidel (ambii din Germania)
Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: José Maria Sanchez, Inigo Prieto, Juan Martínez Munuera (toţi din Spania)
Delegat UEFA: Rotem Kamer (Israel), observator UEFA pentru arbitri: Vitor Melo Pereira (Portugalia)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport