Conflictul Mbappé-PSG. 55 de milioane de euro confiscate de la PSG ca urmare a plângerii lui Mbappe

Kylian Mbappe, noul star al fotbalului francez. (Getty Images)
Eopoch Times
10.04.2025

Ca urmare a plângerii atacantului Kylian Mbappé, au fost confiscate 55 de milioane de euro din conturile PSG de către tribunalul judiciar din Paris în legătură cu salariile şi bonusurile neplătite pe care le revendică de la fostul său club, au anunţat joi avocaţii săi.

De mai multe luni, Mbappé, care a părăsit PSG în vara anului 2024, cere plata salariului pe ultimele trei luni prevăzut în contractul său de muncă, precum şi a unor prime. Miercuri, judecătorul de executare de la tribunalul judiciar din Paris a autorizat sechestrarea conturilor clubului la cererea jucătorului.

Kylian Mbappé se declară victima unor „practici de loft”

În plus, avocaţii săi au anunţat că actualul atacant al Real Madrid va sesiza tribunalul muncii şi că se va alătura unei plângeri a sindicatului jucătorilor francezi (UNFP) împotriva cluburilor profesioniste „pentru hărţuire morală”.

UNFP a depus o plângere în urmă cu un an pentru hărţuire privind „practica «loftului»”, adică marginalizarea jucătorilor, de care Mbappé consideră că a fost victimă la PSG.

PSG „va merge la tribunalul muncii fără nicio problemă”, a declarat pentru AFP echipa de conducere a clubului, susţinând că Mbappé „nu va câştiga”.

În septembrie, comisia juridică a Ligii de Fotbal Profesioniste (LFP) şi apoi, în octombrie, comisia paritară de apel a LFP au condamnat PSG la plata acestor sume. Clubul a refuzat să plătească şi a chemat în judecată LFP la Paris pentru a contesta primele două decizii.
Ca urmare a acestei chemări în judecată, comisia de disciplină a LFP şi apoi comisia superioară de apel a Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF) s-au declarat necompetente să se pronunţe asupra recursului, mai întâi în decembrie şi apoi în februarie.

Audierea preliminară programată pentru 26 mai

O audiere preliminară, adică o primă examinare a cazului, a fost fixată de instanţă pentru 26 mai, înainte de prima audiere pe fondul cauzei, care va avea loc peste câteva luni.

Potrivit clubului parizian, aceste salarii şi bonusuri nu i se cuvin jucătorului din cauza existenţei unui acord verbal încheiat în august 2023 între cele două părţi. La acea vreme, Mbappé a fost marginalizat după ce a refuzat să-şi prelungească contractul la PSG pentru încă un sezon.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor