Alcaraz, omagiu adus realizărilor lui Nadal pe zgură: "Să câştigi totul înainte de Roland Garros, constat acum că este imposibil"

Carlos Alcaraz (Getty Images)
Veronica Petrică
21.04.2025

Speranţele lui Carlos Alcaraz de a juca în Mastersul de la Madrid vor fi decise de o scanare a accidentării care i-a stopat ambiţiile în finala de la Barcelona, pierdută în faţa lui Holger Rune.

Alcaraz spera să cucerească al treilea titlu în Catalonia şi s-a întors în ţara sa natală, Spania, într-o dispoziţie optimistă după victoria de săptămâna trecută de la Monte Carlo Masters. Însă favoritul publicului, Carlitos, a fost învins în finala de la Barcelona de danezul Holger Rune, cu scorul scor 7-6, 6-2, după o oră şi 37 de minute de joc.

Întrebat despre comunicarea sa cu Rafael Nadal, Carlos a fost sincer şi a profitat de ocazie pentru a-i aduce încă o dată un omagiu marelui tenismen.

"Rafa nu mi-a dat niciun sfat, dar este adevărat că mi-a scris pentru a mă încuraja, spunându-mi că speră ca accidentarea mea să nu fie gravă şi că voi putea relua antrenamentele în câteva zile pentru a fi în formă maximă la Madrid. Oamenii, inclusiv eu, chiar dacă joc tenis şi cunosc circuitul, îl admir pe Rafa pentru ceea ce a realizat pe zgură: când îl vezi din interior, realizezi cât de dificil este. Fizic, mental, săptămână după săptămână, să câştigi totul la rând... este imposibil. Apreciezi cu atât mai mult acest lucru când îl vezi cu ochii tăi.", potrivit We love tennis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor