Eroi de pretutindeni: trei oameni salvează 30 de milioane. „Echipa sinucigaşă de la Cernobîl”

Un om purtând o mască de gaze
Un om purtând o mască de gaze (ARMEND NIMANI / AFP / Getty Images)

Există unii oameni cu adevărat speciali, capabili să sacrifice totul pentru un scop mai înalt.

Istoria consemnează, uneori, cazuri ce pun în lumină calităţi deosebite, curaj, altruism şi putere de sacrificiu, pentru binele altora. Poveştile lor rămân ca referinţă şi sursă de inspiraţie pentru cei care rămân în urmă.

În seara zilei de 2 mai 1986, la şase zile după ce o explozie masivă a devastat centrala nucleară Lenin de la la Cernobâl, criza de la reactorul nuclear atinsese noi proporţii.

Reactorul avariat ardea şi se scufunda prin podeaua întărită, fiind în pericol de prăbuşire în camerele inundate cu apă. Acest lucru putea declanşa o nouă explozie, care, potrivit fizicienilor sovietici, putea vaporiza combustibilul din celelalte trei reactoare, putea distruge 200 de kilometri pătraţi, inclusiv Kievul, putea contamina alimentarea cu apă pentru 30 de milioane de oameni şi putea face nordul Ucrainei de nelocuit pentru următorul secol.

Pentru a salva situaţia, trei bărbaţi trebuiau să se îmbrace în echipamente de scafandru, să înoate prin camerele inundate ale subsolului către valva de evacuare, apoi să o deschidă pentru a permite apei să se scurgă afară.

A fost o "misiune sinucigaşă", radiaţiile fiind la niveluri letale.

Vieţile a trei oameni au stat în balanţă cu cele câteva sute de mii, dacă nu şi milioane de bărbaţi, femei şi copii, care riscau să nu mai aibă multe zile.

Trei voluntari - Alexi Ananenko, Valeri Bezpalov şi Boris Baronov – şi-au acceptat de bunăvoie soarta.

Alexei Ananenko, un inginer care ştia locaţia valvelor şi doi soldaţi, Valeri Bezpalov şi Boris Baranov. Ce trei au intrat în apele radioactive ale camerei inundate. Când au revenit la suprafaţă, sufereau de intoxicaţie severă cu radiaţii. Totuşi au fost încântaţi să-i vadă pe colegii lor sărind în sus de bucurie la vestea că supapele fuseseră deschise. De-a lungul următoarei zile, 20.000 de tone de apă radioactivă a fost pompată afară. Un raport ulterior a arătat că dacă nu s-ar fi reuşit acest lucru, ar fi avut loc o nouă explozie.

La câteva zile toţi trei au murit din cauza radiaţiilor şi au fost îngropaţi în sicrie de plumb.

Până la dezastru, personalul de la centrală era convins de siguranţa energiei nucleare, pentru că, din câte se ştia, nu mai existase vreun incident de asemenea magnitudine în Uniunea Sovietică.

Însă istoria a arătat că existaseră 14 - toate ţinute secrete pentru a nu deteriora imaginea imperiului comunist.