Epifiza – un organ enigmatic al corpului uman

Epifiza – acest organ misterios al corpului nostru nu a încetat să preocupe mintea oamenilor de ştiinţă timp de multe secole. Şi nu întâmplător, deoarece epifiza este asemenea unei cutii negre care ascunde foarte multe secrete.

Epifiza este o glandă endocrină mică, situată în centrul geometric al creierului nostru. Se mai numeşte şi glanda pineală, pentru că are forma unui con de pin. Pe timpuri, era considerată un organ rudimentar. Astăzi, cunoaştem că este un centru vital al reglării neuroendocrine şi, potrivit unor cercetători, un "ochi" electromagnetic al corpului uman.

În prezent, este recunoscut faptul că glanda pineală este veriga cea mai importantă a sistemului neurohumoral. Epifiza asigură reglarea organelor şi sistemelor organismului în conformitate cu diverse condiţii externe, cum ar fi ziua şi noaptea, anotimpurile, temperatura, umiditatea, activitatea câmpului electromagnetic, nivelul radiaţiilor ionizante etc. Epifiza ne influenţează, de asemenea, comportamentul, capacitatea de învăţare, memorie, imunitatea şi alte funcţii importante.

Epifiza este responsabilă şi de reglarea ritmurilor circadiene. Cu ajutorul sintezei melatoninei – hormonul somnului, aceasta controlează sistemul de reproducere, pigmentarea şi metabolismul. Melatonina implică afecte antioxidante, prevenind dezvoltarea cancerului şi este unul dintre principalii devoratorii endogeni ai radicalilor liberi.

Un alt fapt surprinzător în cercetările comunităţii ştiinţifice asupra epifizei a fost descoperirea unor legături strânse între glanda pineală, ochi şi vedere. Glanda pineală se dezvoltă din aceleaşi structuri embrionare ale creierului ca şi ochii noştri. Având în vedere agilitatea uimitoare a acesteia, precum şi depistarea în zona glandei pineale a unui obiectiv şi receptori foto, oamenii de ştiinţă au sugerat prezenţa în creierul uman "al celui de-al treilea ochi". Ipoteza este întărită de faptul că glanda pineală reprezintă un centru subcortical de vedere şi că prin acesta trece traiectoria vizuală.

Comparativ cu societatea contemporană, oamenii antici aveau înţelegeri mai profunde cu privire la diverse funcţii ale corpului uman. Acesta este motivul pentru care, de-a lungul istoriei, în diferite culturi, glanda pineală a fost numită în diverse moduri: ochiul eternităţii (înţelepciunii), ochiul celest, palatul niwan, ochiul lui Shiva, locul sufletului etc.

Dar există ceva chiar mai captivant referitor la glanda pineală şi funcţiile acesteia. Creierul în sine nu este capabil să gândească, aceasta este concluzia la care a ajuns, în anii '60 ai secolului trecut, celebrul profesor rus Kobozev. Instalarea elementului gândirii necesită o sursă externă de fluxuri de particule ultra-uşoare, numite psihoni. Cu ajutorul ”nisipului cerebral”, glanda pineală este în stare să capteze informaţiile cosmice ale psihonilor, după care creierul le transformă în gânduri şi emoţii.

"Nisipul cerebral" (acervulus cerebralis) reprezintă corpuri minerale de formă sferică cu dimensiuni variind de la o fracţiune de milimetru până la doi milimetri, care se găsesc în glanda pineală. Una dintre teorii susţine că nisipul cerebral conţine informaţii holografice despre întreg corpul uman.

Cel mai probabil, aceste "cristale" ale epifizei sunt purtători de holograme şi stabilesc centrul corpului uman, determinând ritmul de existenţă spatio-temporală al acestuia. Mai mult, alţi doi savanţi ruşi, A. M. Panicev şi A. N. Gulkov, consideră că sincronizarea activităţii acestui centru se realizează cu participarea radiaţiilor exterioare de natură neelectromagnetică, care se propagă de la obiecte cosmice.

În plus, timp de mii de ani în China se ştia că sufletul uman se află în palatul niwan, adică în epifiză. Numeroşi savanţi celebri, printre care filozoful, matematicianul şi fizicianul René Descartes, care a trăit la începutul secolului al XVII-lea, au fost de aceeaşi părere. Leonardo da Vinci era convins că în mintea umană există un fel de zonă sferică în care se află sufletul. În prezent, cu ajutorul cercetărilor în domeniul respectiv, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzii similare.