Claritatea mentală în timpul morţii aparente sugerează că mintea există în mod independent de creier

Dacă originea tuturor gândurilor este creierul, atunci gândurile nu pot exista fără creier, dar rezultatele cercetărilor actuale demonstrează contrariul, sugerând faptul că gândurile şi creierul există în mod independent.
Experienţe din moartea aparentă (iLexx/iStock) - Epoch Times)
Epoch Times România
10.09.2018

Dacă gândurile sunt doar o funcţie a creierului, atunci s-ar putea trage concluzia că fluxul gândurilor va fi cu atât mai slab cu cât creierul este mai afectat.

Dar, din rezultate recente ale cercetării creierului se pot trage alte concluzii: în circumstanţe extreme, cum ar fi starea de moarte aparentă, gândurile funcţionează bine, chiar mai bine decât în mod normal, chiar şi atunci când creierul este afectat. Astfel, cercetătorii presupun că gândurile există în mod independent de creier.

Unul dintre cercetătorii care investighează astfel de cazuri este Alexander Batthyany, profesor de psihologie teoretică şi de filozofie mentală din Liechtenstein, care este şi membru al Departamentului de Ştiinţe Cognitive de la Universitatea din Viena.

"Cu cât este mai gravă criza fiziologică, cu atât sunt mai clare percepţiile"

Într-un studiu recent, publicat în mai 2018 în Jurnalul de experienţe din moartea aparentă, Batthyany şi colegii săi evaluează mii de experienţe de moarte aparentă pentru a determina calitatea viziunilor şi a cunoaşterii din acele momente. „Cu cât este mai gravă criza fiziologică, cu atât mai mult cei afectaţi vorbesc de percepţii clare şi complexe şi de funcţii senzoriale, afimă Batthyany.

Unul dintre obiectivele cercetării sale a fost acela de a reproduce puţinele studii anterioare care s-au ocupat de calitatea viziunilor şi de cunoaştere a persoanelor care au trăit experienţe de moarte aparentă.

Potrivit unui studiu apărut în 2007 cu titlul „Experienţe neobişnuite: moartea aparentă şi fenomene asemănătoare”, scris de cercetători de la Universitatea din Virginia, 52,2 % dintre cei intervievaţi au vorbit de viziuni percepute foarte clar. Profesorul Gründer de la Institutului de cercetare al fenomenelor din moartea aparentă, la un sondaj efectuat pe 1 222 de persoane a constatat că 74% dintre ele vorbeau despre un grad de conştientizare ridicat şi de o stare de alertă.

O persoană a spus: „Mă simţeam extrem de conştient, total prezent şi concentrat. Privind retrospectiv, pe timpul vieţii eram doar pe jumătate treaz şi am devenit foarte treaz când eram în tranziţie spre moarte.”

„Mi-am simţit mintea clară, iar gândurile erau alerte şi ferme. Mă simţeam liber şi mulţumit că m-am eliberat din corp. Într-un mod indescriptibil eram conectat cu tot ce mă înconjura. Simţeam că pot gândi mai alert sau că timpul s-a încetinit foarte mult”, a spus un alt pacient.

În timp ce profesorul Batthyanys confirmă într-o anumită măsură rezultatele studiilor anterioare, care au aratat o creştere a funcţiilor cognitive şi senzoriale în timpul experienţelor din moartea aparentă, metodologia sa prezintă unele limitări.

El a adunat mii de astfel de experienţe de pe Internet şi le-a transmis printr-un program de computer.

Dintre cei care au menţionat percepţiile vizuale, aproximativ 47% au spus că numărul viziunilor lor a crescut. La 41% dintre ei numărul percepţiilor a rămas neschimbat, ceea ce „este remarcabil, având în vedere faptul că aceşti pacienţi erau în criză profundă, iar majoritatea erau inconştienţi”, a scris Batthyany într-un e-mail adresat publicaţiei Epoch Times.

Dintre cei intervievaţi, cei care s-au referit la conştientizare şi la activitatea mentală, 35% au spus că aveau o atenţie sporită şi o activitate mentală ridicată. 61% au vorbit de o conştientizare normală în timpul stopurilor cardio-respiratorii.

Având în vedere impactul studiului său, Batthyany a notat şi alte deficienţe în metodologia sa, incluzând faptul că descrierile de pe Internet pot conţine rapoarte frauduloase. "De pe site-urile care prezintă experienţe din moartea aparentă, mai puţin de 1% din rapoarte au fost eliminate din cauza incertitudinilor cu privire la credibilitatea lor", a spus el. Dar aceste deficienţe metodologice nu afectează concluzia sa generală, că experienţele de moarte aparentă, includ în general viziuni şi percepţii mai bune.

Pacienţi care au fost total incoerenţi de mulţi ani, par că şi-au venit în fire cu puţin înainte de moarte.

În plus faţă de aceste studii de moarte aparentă, studiile asupra fenomenelor de luciditate şi raţiune terminale susţin, de asemenea, concluzia că mintea se poate angaja într-o activitate conştientă complexă, chiar dacă funcţionarea creierului se deteriorează grav, a spus Batthyany.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor