Emil Boc si-a petrecut prima zi de Craciun la casa parinteasca din Rachitele
![](https://image.epochtimes-romania.com/2008/12/11937_top.jpg)
Premierul Emil Boc si-a petrecut prima zi de Craciun la casa parinteasca din satul Rachitele, judetul Cluj, alaturi de parintii sai, de frati si surori, precum si de sotia sa si de cele doua fiice, el fiind asteptat cu mancare traditionala.
Boc a sosit, joi dupa-amiaza, la Rachitele, fiind asteptat cu o masa traditionala pregatita de parintii sai, Ioan si Ana Boc, precum si de fratele acestuia, Nelu.
"I-am pregatit mancare traditionala, carnati, caltabosi, racituri si jumari, sarmale, supa de gaina si prajitura. Ce se pune pe masa de ziua de Craciun. Si tuica si vin", a declarat, Nelu Boc, fratele premierului.
Emil Boc a fost intampinat la poarta casei parintesti de mai multi vecini si rude din Rachitele, care l-au felicitat si i-au urat Craciun Fericit.
"Cand era mic, Emil mergea la colindat si cu steaua, prin sat. Am venit sa-i urez Craciun Fericit si La Multi Ani", a spus Viorel Suciu, consatean al premierului.
Emil Boc a declarat ca a venit cateva ore pana la parinti cu sotia sa Oana si cu cele doua fiice, Cezara si Patricia, pentru a le canta colinde frumoase si a le ura Craciun Fericit.
"Ne-au pregatit parintii o masa traditionala de Craciun, ca in fecare an, cu carnati, toba, friptura. Ma bucur ca sunt si fratii mei acasa", a spus premierul.
Emil Boc si-a aminit de vremurile cand era copil si colinda prin sat in Ajunul Craciunului pana dimineata.
"Umblam fie cu steaua, fie cu craii. Sunt obiceiuri foarte frumoase care se mai conserva in zona de munte, iar de Anul Nou mergeam cu sorcova si plugusorul", a povestit prim-ministrul.
In drumul spre Rachitele, premierul s-a oprit la Huedin, unde a colindat impreuna cu primarul orasului, Mircea Morosan (PDL), si cu un grup de colindatori.
"Ne-am exersat colindele «Trei pastori se intalnira» si «O ce veste minunta»", a afirmat Boc.
Premierul a primit cadou de la Mos Craciun un pulover despre care a spus ca este foarte mandru si a afirmat ca le-a adus parintilor "cadouri simbolice, cozonac si lucruri specifice sarbatorilor de iarna".
Pemierul se va intoarce in cursul serii de joi la Cluj-Napoca, iar vineri seara va pleca la Bucuresti.