Ponta criticat pentru participarea la JO din Rusia după incidentele din Transnistria
alte articole
Din cauza încălcărilor drepturilor civile comise de regimul Putin, o serie de personalităţi marcante au refuzat să participe la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, din Rusia, printre aceştia numărându-se şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţeni, ministrul de Externe al Franţei, Laurent Fabius, preşedintele francez Francois Hollande, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron, precum şi cel al Statelor Unite, Barack Obama.
Cu toate acestea premierul României a a ales să participe, mişcare criticată de diverşi membri ai opoziţiei, care o consideră inoportună mai ales din cauza situaţiei şcolilor cu predare în limba română în Transnistria.
Preşedintele partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a declarat vineri că „în plină remaniere guvernamentală, Victor Ponta pleacă, relaxat, la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci. Nimic şocant, după ce omul şi-a petrecut seara în care Aura Ion murea în compania tovarăşilor de partid, mâncând fructe de mare. Sau jucând baschet, în timp ce România era sub nămeţi”.
„Interesantă este compania pe care o va avea Ponta la ceremonia de deschidere: Alexandr Lukaşenko, dictatorul din Belarus, preşedintele Chinei comuniste, Xi Jinping, şi, bineînţeles, ţarul rus Vladimir Putin. Şi mai interesantă este însă lista liderilor politici care boicotează aceste jocuri: preşedintele SUA, Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Cameron. Încă o ocazie, deci, pentru ca Ponta să ne arate ce aliaţi externi ar prefera şi, mai ales, cam care ar fi modelul pe care ar dori să-l importe în România”, a precizat Neamţu.
Şi Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, critică participarea premierului la Jocurile Olimpice, în contextul situaţiei din Transnistria.
„Ponta merge la Soci. N-ar putea să refuze o astfel de ocazie, el este un pasionat al jocurilor, de orice fel. În tot acest timp, românii din Transnistria ne cer ajutorul. Guvernul român tace şi nu ia nicio măsură. Îngăduie acţiunile opresive ale autorităţilor transnistrene la adresa lor. [sublinierile ne aparţin]. Ajungem să ne gândim dacă nu cumva chiar în mod intenţionat. USL are altă agendă. Nu corespunde cu cea a românilor. Jocurile olimpice de la Soci se vor desfăşura pe fondul unor probleme serioase de securitate, în mijlocul ameninţărilor teroriste şi a acuzaţiilor de încălcări ale drepturilor omului. Dar de la domnul Ponta nu mai avem nicio pretenţie”, a declarat Ungureanu.
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, i-a cerut joi premierului Victor Ponta să nu ia parte la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci din Rusia, susţinând că un astfel de demers ar valida agresiunile aşa-ziselor autorităţi transnistrene împotriva basarabenilor şi românilor de la Tiraspol.
În opinia lui Tomac, Guvernul României trebuie „să dea un semnal Rusiei că respinge provocările separatiştilor de la Tiraspol la adresa etnicilor români din Transnistria”.
„Susţinerea permanentă a oficialilor ruşi pentru separatismul transnistrean abuziv trebuie sancţionată de guvernul nostru, nu trecută sub tăcere sau cauţionată prin vizite de curtoazie în Rusia. Neparticiparea premierului la acest eveniment ar fi un semnal şi pentru alte Guverne ale Uniunii Europene să ia atitudine faţă de această situaţie intolerabilă. În lipsa unei acţiuni hotărâte, Guvernul Ponta ar transmite semnalul că România nu apără românii transnistreni şi nu-i pasă de continua degradare a climatului politic din această zonă. Ponta trebuie să aleagă dacă este alături de români sau subordonat la Poarta Moscovei. Ne îndoim, însă, că Victor Ponta va rata ocazia de a se slugărnici un pic în faţa lui Vladimir Putin şi de a nu fi în poza de deschidere a Olimpiadei de iarnă”, a declarat Eugen Tomac.
„Printr-o vizită la Tiraspol, Premierul României ar oferi un imbold semnificativ tuturor basarabenilor şi le-ar arăta o cale în perspectiva alegerilor din Republica Moldova din noiembrie. Dacă însă şeful Executivului de la Bucureşti preferă validarea unor abuzuri din partea aşa-ziselor autorităţi transnistrene, coordonate din umbră de Federaţia Rusă, semnalul transmis tuturor basarabenilor ar fi dezastruos. În loc să fie solidar cu etnicii români abuzaţi şi agresaţi zi de zi, Victor Ponta s-ar închina şi ar pupa condurul împărătesc. Mai sunt suficiente ocazii în care Prim-ministrul s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin şi acest lucru s-ar putea face într-un eveniment care să aibă pe agendă chiar situaţia din Transnistria”, a adăugat acesta.