Efectele legii amnistiei şi graţierii: 1 din 3 deţinuţi ar putea fi eliberaţi

Adoptarea legii privind amnistia şi graţierea va duce la eliberarea unei treimi din cei aproape 33.500 de deţinuţi aflaţi în penitenciarele din România, potrivit datelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(photos.com)
Andrei Pricopie
18.12.2013

Adoptarea legii privind amnistia şi graţierea va duce la eliberarea unei treimi din cei aproape 33.500 de deţinuţi aflaţi în penitenciarele din România, potrivit datelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, citate de Realitatea TV.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat luni că Legea amnistiei şi graţierii se află în dezbatere publică şi va rămâne astfel până la 1 februarie, pentru a se stabili că nu reprezintă "o chestie ilegală", după care urmează să fie votată în Parlament.

Astfel, deţinuţii care s-ar încadra în limitele prevăzute de noua lege aşteaptă cu sufletul la gură decizia parlamentarilor.

Din cei 33.464 de deţinuţi aflaţi în penitenciarele din ţară, 18.200 au pedepse de până la 6 ani de închisoare, adică se încadrează în limita prevăzută pentru cei care pot fi graţiaţi. Dintre aceştia, numai 4.800 sunt încarceraţi pentru pedepse care fac excepţie de la graţiere, adică omor, tâlhărie, vătămare corporală gravă, viol, act sexual cu un minor, evadare, trafic de droguri sau alte fapte grave.

În concluzie, putem observa că 13.400 de deţinuţi ar putea fi eliberaţi odată cu intrarea în vigoare a noii legi, deşi numărul ar putea fi mai mic pentru că datele nu includ informaţii privitoare la condamnaţii recidivişti, care nu vor beneficia de graţiere.

Subliniem că datele provenite de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor includ şi faptele de corupţie, pentru care proiectul de lege nu a stabilit dacă deţinuţii vor fi graţiaţi sau nu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor