Economist: Suveranismul nu e decât o mare păcăleală, o mare iluzie, o fundătură / Exemplul industriei auto din România
Economistul Cristian Păun a explicat, într-o postare pe pagina sa de socializare, că aşa-numitul "patriotism economic" promovat de suveranişti riscă să arunce în aer finanţele ţării dacă ar fi aplicat.
Pentru a-şi argumenta opinia, expertul a pus pe masă exemplul industriei auto din România.
Redăm mai jos postarea economistului:
Suveranismul, ca orice proiect politic, trebuie să urmărească BINELE oamenilor. Altfel, nu este decât o mare păcăleală, o mare iluzie. O fundătură. Patriotismul sau naţionalismul economic nu au de ce să fie aplicate dacă produc probleme, dacă nu duc la mai multă prosperitate prin comparaţie cu alternativele lor. Protecţionismul şi izolaţionismul trebuie evitate dacă nu aduc mai mult bine în societate.
Să luăm acum exemplul industriei auto din România.
Soluţia ”sorosistă”, soluţia ”globalistă”
Două fabrici comuniste Dacia (Piteşti) şi Oltcit (Craiova) au tost vândute străinilor. Una către Grupul Renault şi una către Daewoo care a revândut-o apoi către Ford. Cele două companii domină exporturile României, antrenează industrii locale, au pus România pe harta Europei. Te umpli de mândrie naţională când treci prin Spania, Italia sau Franţa pe lângă panouri unde vezi DACIA la loc de cinste, alături de sigla RENAULT. Probabil am fi văzut şi la FORD la fel dacă ar fi produs o marcă cu nume local aici, nu mărcile lor standard. Simţi o bucurie în suflet, cu siguranţă. Îţi vine să te dai jos din maşină şi să începi să cânţi imnul de bucurie. Aceeaşi bucurie te invadează ori de câte ori întâlneşti pe autostrăzile Europei maşinile Dacia (Duster, Logan etc.). Este o maşină apreciată peste tot.
Soluţia suveranistă
O fabrică comunistă ARO (Câmpulung) nu a avut soarta Dacia sau Oltcit fiind vândută la fier vechi în urma unor încercări succesive ratate de privatizare, în care tot felul de interese suverane şi naţionale s-au combinat, în final, cu un ”investitor” strategic american care a cumpărat-o pe nimic şi apoi guvernul i-a şters datoriile pe care le avea faţă de stat. Înainte de privatizare, compania a fost îngropată în datorii de furnizorii săi (români) şi de dealerii auto (români) care câştigau mai mult din contractele lor decât câştiga fabrica pe care o căpuşeau (vezi aici). Astăzi ARO nu mai există! Oamenii de acolo au pierdut totul. Deşi privatizată cu ”americanii”, soarta acestei fabrici nu este străină de serviciile secrete şi de interesele Rusiei în regiune.
Această comparaţie este elocventă pentru a arăta că suveranismul şi patriotismul economic sunt departe de a produce bunăstarea pe care ne-o dorim şi pe care o aşteptăm. Nu din prea puţin suveranism suntem astăzi unde suntem. Ci din prea mult. Politicienii vremii au preferat să vândă aceste industrii către investitori ”strategici” şi persoane dubioase locale, aceştia punându-le pe butuci şi vânzând activele lor la bucată.
Faptul că astăzi, în România, se agită şi se flutură iar steagul suveranismului şi naţionalismului economic ţine de o generaţie care simte că pierde definitiv controlul. Că fondurile private de investiţii grupate în jurul Pilonului 2 de pensii şi nu numai, că fondurile de investiţii din străinătate, companiile multinaţionale, companiile mari prind putere şi devin tot mai greu de controlat şi de stors de rente substanţiale. Este vorba de bani mulţi, de putere. O bătălie cu o miză economică enormă. Care nu are nicio legătură cu prosperitatea şi binele oamenilor. Pe modelul ARO Câmpulung...
Trupele au fost şi sunt demult spălate pe creier, fezandate, antrenate de luptă. Se aruncă în stânga şi dreapta cu jigniri, invective, ameninţări. Deloc argumente, nimic raţional. Cu bani mulţi în spate. Iar acolo unde argumentele par că înving, se ridică Crucea şi argumentul final şi irefutabil: Dumnezeu! Doar cel ortodox!
