Dosarul "campaniei de 0 lei". Georgescu a luat foc: "Miliţianul Predoiu a trimis mascaţii acasă la şeful meu de campanie"

Călin Georgescu (YouTube Screenshot)
D.B.
11.02.2025

Călin Georgescu a anunţat marţi că la domiciliul şefului său de campanie, Radu Pally, ar fi descins mascaţii, trimişi – în viziunea lui – de „miliţianul Predoiu”, respectiv ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Controversatul candidat la preşedinţie acuză că ar fi vorba despre un „abuz” şi un act de intimidare la adresa sa şi a susţinătorilor săi, care însă nu va funcţiona.

„Miliţianul Predoiu şi nişte procurori au trimis în această dimineaţă mascaţii acasă la şeful meu de campanie, Radu Pally. Solicit imperativ oprirea acestui abuz - nu ne puteţi intimida - nu putem fi îngenunchiaţi!”, a scris Georgescu pe pagina sa de Facebook.

Reacţia Poliţiei Române la acuzaţiile lui Călin Georgescu

Poliţia Română a emis marţi un comunicat de presă în care respinge acuzaţiile proferate de Călin Georgescu şi a specificat faptul că acţiunile întreprinse sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente şi cu respectarea cadrului legal în vigoare.

În comunicatul cu pricina se mai precizează că Poliţia Română „respinge şi dezavuează orice acuzaţie nefondată de politizare a actului profesional poliţienesc”.

Redăm în continuare comunicatul Poliţiei Române:

"Având în vedere afirmaţiile din spaţiul public, de pe o reţea de socializare, ale unui candidat la alegerile prezidenţiale, cu privire la unele activităţi derulate de instituţia noastră, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele:

Activităţile sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente şi cu respectarea cadrului legal în vigoare.

De altfel, toate activităţile instituţiei noastre, în cadrul tuturor dosarelor penale se efectuează sub coordonarea unităţilor de parchet şi sub autoritatea procurorilor de caz, având drept scop aflarea adevărului.

Respingem şi dezavuăm orice acuzaţie nefondată de politizare a actului profesional poliţienesc.

Vă reamintim faptul că activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare are caracter nepublic şi se desfăşoară sub autoritatea unităţilor de parchet competente, şefii ierarhici ai poliţiştilor neavând competenţă în a da dispoziţii privind efectuarea actelor de urmărire penală.

Reiterăm că tot personalul instituţiei noastre îşi desfăşoară activitatea cu profesionalism, imparţialitate, echidistanţă şi neutralitate politică."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor