Doi politruci: unul autoetichetat, altul dovedit

Potrivit DEX Online, politrucul este un instructor, îndrumător politic în armata sovietică sau un reprezentant al partidului comunist într-un domeniu, care veghează la respectarea aplicării întocmai a principiilor şi intereselor partidului.

Pe scena politică de astăzi din România politruc înseamnă politicianul mainstream fără personalitate, care-şi apără interesele personale, e populist, limitat în gândire şi face orice zice partidul. Klaus Iohannis s-a autodenumit politrucul care vrea să ajungă la Cotroceni, iar Cristian Diaconescu, care a anunţat că o va susţine pe Udrea până la urmă, s-a dovedit a fi politrucul care nu vrea să mai ajungă preşedinte.

Nimeni nu-l bănuia pe noul lider al PNL Klaus Iohannis de multă carismă şi abilitate politico-oratorică. Doar neamţul tace şi face, deci nu prea vorbeşte. Eram chiar curios să ascult primul discurs de campanie al lui Iohannis pe una dintre temele alese de el ca fiind centrale în bătălia pentru prezidenţiale: educaţia. Nu mi s-a părut o temă sexy de campanie şi în niciun caz una cu care să câştigi alegeri în România – greu de spus cu ce teme se mai câştigă alegerile, dat fiind că anticorupţia s-a demonetizat şi ea cu ajutorul Antenelor iar la ultimele alegeri s-au votat penali pe bandă rulantă – dar am spus să vedem ce-o ieşi.

Dascălul Iohannis a făcut prima mare gafă de campanie, spunând cu convingere„Sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”, în cadrul unei dezbateri organizate de ISP în care s-a plâns de scăderea calităţii învăţământului. Nici nu ştii dacă să-l bănuieşti de inabilitate totală de comunicare şi lipsa proprietăţii termenilor, sau de o sinceritate dezarmantă mai ales că liderul PNL a precizat: ”Situaţia mea este un pic deosebită, fiindcă eu chiar am antecedente în sistemul educaţional, am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar timp de trei ani şi acuma sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”.

Prin urmare, ori profesorul are deficienţe mari de comunicare, cum spunea recent vicepreşedintele PNL Ludovic Orban, ori nu ştia exact ce înseamnă cuvântul. În orice caz, liderul PNL a arătat că societatea românească ”nu respectă neapărat educaţia”, iar cei care au o ”maşină de fiţe” sunt mai bine văzuţi decât oamenii de ştiinţă sau profesorii. Klaus Iohannis a mai spus că, după fiecare examen de Bacalaureat, România îşi permite ”să arunce în neant o jumătate de generaţie”.

”Noi, o ţară săracă, ne permitem să aruncăm în neant o jumătate de generaţie. Ce sistem este acela care duce o generaţie până în clasa a XII-a şi după aceea jumătate trec acest examen şi jumătate rămân, unde rămân?”, a afirmat Klaus Iohannis, care a subliniat faptul că cea mai importantă resursă pentru o naţiune, cea umană, este irosită. Păi, resursa irosită sunt tocmai copii cu maşini de fiţe, care nu vor să înveţe şi care-şi dispreţuiesc şi sfidează profesorii plătiţi prost şi demotivaţi. Să fie cei care copiau pe rupte până la introducerea camerelor de supraveghere la bacalaureat de către ministrul Funeriu – cu mare scandal – resursa umană pe care se bazează viitorul României? Ar fi foarte trist.

Să revenim la eticheta de politruc pe care şi-a pus-o domnul dascăl Iohannis singur şi nesilit de nimeni. După cum scriam mai sus, politrucul este omul de partid care nu deviază de la linia acestuia, nu iese din rând, nu are iniţiativă şi când vorbeşte nu are conţinut. Îmi permit să duc discuţia prin prisma a ceea ce vreau eu să fiu din această toamnă şi unde văd rolul de preşedinte. Cred că este greşit dacă preşedintele ţării vorbeşte de rău dascălii sau elevii sau părinţii sau pe toţi sau îi pune pe unii împotriva celorlalţi. Cred că rolul preşedintelui este de a introduce în spaţiul public drepturi ample pe teme cum este educaţia, dezbateri în care preşedintele nu spune dacă e bine să avem examen de admitere în licee sau dacă e bine să luăm în considerare mediile din clasa a şaptea, eu cred că rolul preşedintelui este de a crea un cadru care permite specialiştilor şi politicienilor să vină împreună şi să caute soluţii care sunt viabile”, este soluţia lui Iohannis. Mai mult, liderul PNL consideră că este nevoie de un plan de educaţie pentru un secol.

”Surpriza” de la PMP

Politrucul este omul de partid care nu deviază de la linia acestuia, nu iese din rând, nu are iniţiativă şi când vorbeşte nu are conţinut. El este oportunist prin esenţă – azi poate spune una, mâine spune alta.

Al doilea caz de politruc al săptămânii se dovedeşte a fi Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, fost candidat la preşedinţia PSD, fost vicepreşedinte UNPR, fost consilier prezidenţial şi acum fost candidat la prezidenţiale. Spre deosebire de Klaus Iohannis, Diaconescu nu a avut atâta sinceritate faţă de el însuşi. După ce a plecat supărat din PMP, dorind să arate că are curajul să-şi asume o bătălie pe cont propriu, pentru a-şi îndeplini ”datoria morală faţă de susţinători, de societate şi angajamentele faţă de partenerii externi ai României”, Diaconescu s-a răzgândit brusc când şi-a dat seama că nu-şi va strânge nici semnăturile necesare depunerii candidaturii şi riscă să iasă de tot de pe scena politică. A revenit la instinctul de politruc, de soldat al partidului – oricare ar fi el, că deja a schimbat trei – pe principiul să rămână pe scenă cu orice preţ, indiferent de umilinţă, în speranţa unei poziţii de putere viitoare, şi să nu fie iar un FOST.

Ştirea seacă spune aşa: Cristian Diaconescu a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele PMP Elena Udrea, că a decis să se retragă din cursa prezidenţială şi să o susţine pe aceasta. Fostul consilier prezidenţial a precizat că va rămâne preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară iar din această funcţie o va susţine la alegerile prezidenţiale pe candidatul PMP, Elena Udrea.

”Având în vedere situaţia internă extrem de complicată, ca de altfel situaţia internaţională, consider că, în acest moment, e mult mai important să avem, din punct de vedere politic, o atitudine solidară. Totodată, consider că proiectul preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu modul în care statul român, sprijinit pe instituţii puternice, poate deveni un stat modern trebuie încurajat şi sprijinit atât de Fundaţia Mişcarea Populară, cât şi de PMP. Pentru o atitudine politică consecventă, e normal şi natural să ne subordonăm proiectele politice personale”, şi-a justificat Diaconescu răzgândirea.

O explicaţie mai bună pentru această decizie consecventă, care nu are legătură cu contextul intern complicat, cu ordonanţa cu primarii, dreapta fărâmiţată sau conflictul din Ucraina, este că în general politrucul este oportunist prin esenţă – azi poate spune una, mâine spune alta, după cum dictează şefii, neavând personalitate, curaj şi nici idei proprii. El are doar ideologia conservării unei funcţii, pentru care trebuie să rămână fidel unui şef.

Finalul telenovelei jalnice a rocadei Diaconescu-Udrea se termină însă cu valenţe moraliste. Elena Udrea a subliniat că prin atitudinea sa Cristian Diaconescu ”dovedeşte că este un adevărat om de stat, iar decizia acestuia aduce un plus de consistenţă candidaturii mele. Îi mulţumesc pentru decizia pe care a luat-o, e şi un bărbat puternic pentru că vine alături de o femeie în această competiţie”.

Într-adevăr prin decizia luată de a se subordona Elenei Udrea, reprezentanta proiectului de modernizare al statului român sub toate aspectele, Cristian Diaconescu se dovedeşte un mare politruc de stat. Unul care de dragul partidului nu vrea să ajungă la Cotroceni.