Directorul Spitalului din Piatra Neamţ va demisiona: Nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare

Lucian Micu (Facebook)
D.B.
16.11.2020

Şeful Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ, Lucian Micu, a anunţat, luni, pe Facebook, că îşi va înainte demisia marţi dimineaţă, „nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”.

„Tragedia de sâmbătă seară din secţia ATI în urma căreia zece oameni şi-au pierdut viaţa ne-a afectat pe toţi. În special pe rudele pacienţilor, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze şi să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamţ şi medici din întreaga ţară, jurnalişti, pe mine şi familia mea, pe oamenii care înţeleg suferinţa şi care ştiu că nimeni nu şi-a dorit să se întâmple vreodată aşa ceva.

Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovaţi, să cerem explicaţii, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Aşa, poate, sunt şi eu. Dar am învăţat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie. Împreună cu echipa Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, am încercat şi am găsit soluţii pentru ca unitatea medicală să rămână funcţională. A fost important pentru pacienţii care ajung şi acum în stare critică să aibă un spaţiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaţionale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul”, a scris Lucian Micu.

Managerul SJU adaugă că nu are „nici cea mai mică urmă de îndoială că toate deciziile luate şi acum şi înainte au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod cât mai bun şi eficient de pacienţi”.

„S-a dorit a fi bine. Din păcate, politica este în tot şi în toate. O pot înţelege. Aşa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când eşti lângă patul bolnavului vezi realitatea. Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităţilor publice locale. Unii cu medicina, alţii cu banii. Între acestea mai apare şi politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze - pacienţii.

Prezenţa mea în funcţia de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag şi să aştept ca specialiştii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon şi a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienţilor şi cadrele medicale afectate!”, a precizat Micu.

În finalul mesajului său, directorul face un apel „în calitate de om, să dăm cu toţii dovadă de înţelegere şi să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieţi, cât mai multe”.

„Demisia mea va fi înaintată la prima oră a zilei de mâine, nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”, a conchis acesta.

Reamintim că la Spitalul al cărui manager este Lucian Micu, sâmbătă a izbucnit un incendiu nimicitor în secţia ATI, în urma căruia până în momentul de faţă şi-au pierdut viaţa 10 pacienţi, iar alţi 7 au fost răniţi.

Micu, fost primar al oraşului Roman, a fost pus la şefia spitalului de către preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, printr-o decizie din 28 octombrie, după ce la conducerea unităţii spitaliceşti s-au perindat nu mai puţin de opt manageri în zece luni, între care şi patronul unei firme de pompe funebre. Toate aceste numiri au avut loc într-o perioadă extrem de grea din cauza pandemiei de coronavirus.

Actualul manager al Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, cu puţin timp înaintea alegerilor locale de anul acesta, a fost demis din funcţia de primar (ales pe listele PNL) de către prefect după ce ANI şi, ulterior, două instanţe, au constatat că este incompatibil. În tentativa de a candida, el a trecut la PSD, însă o hotărâre judecătorească l-a scos definitiv din cursă. Pentru a putea fi numit la şefia spitalului din Piatra Neamţ, s-a recurs la un tertip, Micu fiind numit în funcţia de consilier juridic pentru câteva zile, în baza unei ordonanţe ce vizează angajările în perioada de urgenţă şi alertă. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor