Dîncu nu va fi deloc încântat. Un fost secretar de stat tehnocrat trece la dezvăluiri incomode

Un fost secretar de stat tehnocrat - Valeriu Nicolae - a adus în atenţia opiniei publice detalii din culisele celebrul program "Cornul şi laptele", reacţia "amabilă" a vicepremierului Vasile Dîncu căruia i-a cerut ajutorul să deblocheze proiectul şi povestea celor 3.000.000 de euro pierduţi.
Andrei Pricopie
11.09.2016

alte articole

Dîncu Vasile (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
11.09.2016

În momentul în care a constatat că proiectul "Cornul şi laptele" este blocat iar statul riscă să piardă 3.000.000 de euro, fostul secretar stat din Ministerul Muncii, Valeriu Nicolae, atunci în funcţie, a decis să apeleze la vicepremierul Vasile Dîncu. Reacţia acestuia din urmă l-a lăsat pe tehnocrat cu gura căscată.

"Cam disperat îi trimit domnului vice-premier Dîncu un SMS în care îl rog să îmi delege un secretar de stat pentru a putea rezolva problema. Nu de alta, dar blocajul principal este la ministerul dumnealui. Îmi răspunde cu un SMS iritat că delegarea nu se face prin SMS. Îl sun. Şi îmi iau ditamai smetia – practic sunt pus la punct cu: cine mă cred că sunt, că doar nu am scris Don Quijote, că nu a auzit nimeni de mine şi că guvernarea nu se face cu diletanţi. Tonul e minunat, musteşte de o superioritate delicat asezonată cu un butoi de ego şi flambată în aroganţă cât cuprinde. Aşa cam cum vorbeşti cu un coleg care încearcă să facă ceva util în guvernul mult iubit în special de partidul dânsului - PSD-ul.

Mă gândesc să îi spun rapid că m-a recomandat domnul Oprea, un mare scriitor român, dar bănuiesc că nu o să guste deloc ironia. În plus are parţial dreptate, aşa că încerc să îl împac, deşi reacţia mi se pare exagerată. Îi răspund super zen că scopul meu este să salvez 3.000.000 de EUR şi că am nevoie de ajutor, chiar dacă nu am ales cea mai bună metodă. Îmi răspunde cu recomandarea să folosesc căile instituţionale şi îmi închide plin de galanterie telefonul, înainte de a apuca să mai zic ceva. Sunt siderat. Omul mi se părea un tip deştept (îl citisem cu plăcere) şi probabil singura speranţă că PSD-ul poate fi reformat pe nişte principii cât de cât acceptabile.

O să treacă aproape 2 luni până când o să fie posibilă o întâlnire cu Excelenţa Sa, Domnul Profesor Universitar Doctor Vice-Prim Ministru Dîncu. Între timp o să se vadă cu o mulţime de reprezentanţi de ONG-uri, o să i se plângă lui Dacian de câteva ori de mine, deşi totalul timpului în care am vorbit cu el a fost sub 2 minute şi o să aranjeze într-un mod plin de delicateţe să nu trec de şefa lui de cabinet. (...) Asta în ciuda faptului că Dacian a fost foarte explicit spunând că oamenii din poziţia de consilier de stat la cancelarie îl reprezintă pe el, adică pe prim-ministru. Încep să înţeleg că tehnocraţii suntem câţiva şi că oameni băgaţi pe gât de partide primului-ministru o să se străduiască să ne facă viaţa cât mai imposibilă", a scris Valeriu Nicolae.

Între timp, fostul secretar de stat a remarcat că Vasile Dîncu s-a arătat foarte preocupat de apărarea lui Petre Tobă şi indirect a lui Gabriel Oprea în discuţiile din Guvern la care a participat şi a încercat să îi închidă gura fostului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, care nu se sfia deloc să zică de plagiate şi plagiatori de fiecare dată când avea ocazia.

"În toate împrejurările posibile, domnul Vice-Prim-ministru nu va ezita, în mod colegial să îşi declare părerea despre stupizenia mea celor care mă cunosc. (...) ajung după 8 săptămâni de la convorbirea telefonică să mă văd cu Măria-Sa. Va fi o convorbire bună, politicoasă şi rămasă fără absolut niciun rezultat. Toate încercările mele de a face ceva în domeniul de care se ocupă domnul Dîncu vor avea acelaşi succes.

Statul Român pierde cele 3.000.000 de EUR şi niciunul dintre responsabili nu va fi tras la răspundere. Coordonatoarea proiectului şi birocrata PSD-ului în Ministerul Educaţiei se va suspenda, în aşteptarea unor vremuri mai bune şi mai puţin tehnocratice. Nu e suspendată aşa aiurea, ci implementează un alt proiect pe care l-a susţinut şi aprobat în timp ce era în minister. Desigur o face plină de dedicaţie în mod voluntar şi nu lucrând pentru Banca Mondială pe o poală de bani pe care tot noi îi plătim", a mai precizat Valeriu Nicolae.

Pentru a citi integral articolul scris de Valeriu Nicolae intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor