Dezmembrarea Cehoslovaciei, o decizie impusă şi antidemocratică (ziarul spaniol ABC)

După trei ani de la căderea comunismului, în 1989, partidele au rupt în două Cehoslovacia fără să fi organizat un referendum pe care l-ar fi pierdut cu siguranţă. Amintirea acelui 'divorţ de catifea', pentru modul paşnic în care s-a desfăşurat, a rămas vie în rândul acelei generaţii care a văzut cum liderii politici discutau şi consumau scindarea ţării în spatele lor, comentează luni ziarul ABC.

În 1992, noii părinţi ai patriei au intrat într-o zi în Parlament pentru a întări entităţile cehă şi slovacă ale federaţiei şi au ieşit cu o declaraţie de independenţă sub braţ. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi supus pactul de separare unui referendum? Sondajele arată că 70% din populaţie ar fi respins la vot divizarea ţării. Datele erau bine-cunoscute de liderii politici. Constituţia pretindea desigur un referendum în cazul secesiunii, dar în acea vreme nu exista o lege concretă care să impună acest precept, iar partidele majoritare în Parlamentul federal au decis să închidă ochii şi să negocieze cu promotorii rupturii.

Presiunea în favoarea scindării era mai mare în partea slovacă, care s-a simţit mereu ca 'ruda cea săracă'. În Slovacia se aflau terenurile agricole şi marea industrie a armamentului din epoca comunistă, iar în Cehia erau afacerile, cultura şi un oarecare simţ al superiorităţii. Protestantismul şi apropierea de Prusia marchează mentalitatea multor cehi care îi privesc de sus pe slovaci deşi le admiră temperamentul vesel şi emotiv. Iugoslavia ruptă în bucăţi şi înecată în sânge îi îngrozea pe toţi. Au fost prin urmare şefii de guvern ai celor două entităţi, cehul Vaclav Klaus şi slovacul Vladimir Meciar, cei care au negociat un 'divorţ' paşnic şi rapid. Preşedintele federal de atunci, Vaclav Havel, a demisionat în semn de protest.

Cele două părţi erau decise să se despartă şi, odată acceptată baza de negociere, s-a ajuns în decembrie 1992 la primul acord paşnic de dezmembrare a unei ţări din era modernă. Cehia avea teritoriu şi populaţie duble, aceasta fiind aproximativ şi diferenţa dintre cele două entităţi ale ţării, creată în 1918 pe rămăşiţele Imperiului austro-ungar. Totul s-a împărţit cavalereşte: la Londra, Cehia a rămas cu Ambasada, iar Slovacia şi-a stabilit legaţia diplomatică în reşedinţa ambasadorului.

Integrarea rapidă a Cehiei şi a Slovaciei în NATO şi UE a rezolvat unele chestiuni care ar fi devenit spinoase în alt context, precum naţionalitatea, frontierele sau moneda. Euroscepticul Klaus a lăsat Cehia în afara euro, iar Slovacia, odată depăşită prima fază autoritară a lui Meciar, a adoptat în final moneda comună. Problemele logistice şi-au găsit treptat rezolvare, însă ponderea politică internaţională a celor două ţări a scăzut covârşitor.

În materie de simboluri, formula acceptată a fost cea mai înţeleaptă. Stema Cehoslovaciei era formată din două arii istorice, prin urmare, fiecare nouă republică a rămas cu propriul simbol: Cehia cu leul, Slovacia cu crucea dublă. Imnul, format dintr-un amestec de note şi versuri în cehă şi slovacă (două limbi similare), a fost de asemenea rupt în două.

Divizarea Cehoslovaciei a fost 'o afacere între două persoane care ne-au luat prin suprindere, însă nimeni nu a reacţionat atunci', recunoaşte Anna Duhar, publicistă la Bratislava. Klaus, democrat-creştin ca şi Havel, avea propria sa teorie: slovacii ar face mai bine să plece decât să se lamenteze împotriva centralizării de la Praga. În Slovacia conducea partidul lui Meciar, fost boxer şi anticomunist. Acesta dorea o ţară independentă, pentru a-i controla mai bine pe foştii comunişti şi pentru a-şi servi acoliţii. 'Politicienii voiau să se îmbogăţească', rezumă simplist şi brutal Matej Danis, muzician şi profesor slovac.

După 20 de ani de la această dezmembrare a Cehoslovaciei, mai poate fi dat timpul înapoi? Lunea trecută, Republica Cehă a sărbătorit ca zi naţională crearea Cehoslovaciei la 28 octombrie 1918. În Slovacia, aniversarea a trecut aproape neobservată, doar un mic grup de nostalgici au depus flori într-o piaţă din Bratislava de pe malul Dunării. Istoria se rescrie, iar divizarea - mai ales în modul ruşinos în care s-a făcut - a încetat să mai fie o temă de discuţie între cehi şi slovaci. Între 1918 şi începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia a fost una dintre ţările cele mai prospere din lume.