Informaţii secrete sugerează o recalibrare a planurilor lui Putin în războiul din Ucraina

Vladimir Putin (Credit: AFP/Getty Images)
Redacţia
02.05.2025

Noi informaţii secrete analizate de oficiali americani şi occidentali sugerează că preşedintele rus Vladimir Putin şi-ar fi modificat obiectivele imediate în războiul din Ucraina, orientându-se către ţinte pe termen scurt. Acestea vizează consolidarea controlului asupra teritoriilor deja ocupate de forţele ruse şi stimularea economiei ruse, aflate în dificultate, au declarat pentru CNN mai multe surse familiare cu subiectul.

Epoch Times nu a putut verifica independent informaţiile.

Această schimbare de strategie reprezintă o evoluţie faţă de evaluările anterioare ale serviciilor de informaţii occidentale, care indicau că Putin consideră războiul în favoarea sa, dispunând atât de impulsul necesar, cât şi de resursele umane pentru a duce un conflict prelungit împotriva Ucrainei pentru a cuceriri întreaga ţară vecină.

Percepţia că Putin şi-ar fi schimbat abordarea a alimentat convingerea lui Trump şi a echipei sale de negociatori că liderul de la Kremlin ar putea fi mai dispus să ia în considerare un acord de pace decât în trecut, au precizat două surse americane apropiate dosarului.

Totuşi, oficiali americani de rang înalt rămân sceptici cu privire la sinceritatea lui Putin, în ciuda declaraţiilor repetate ale acestuia, în cadrul negocierilor în curs, că ar dori un acord de pace. Aceştia avertizează că propunerea SUA este extrem de generoasă faţă de Rusia, presupunând cedarea celei mai mari părţi a teritoriului ocupat, iar Kremlinul ar putea folosi un eventual acord doar ca o pauză tactică înainte de reluarea ofensivei pentru a cuceri mai mult teritoriu ucrainean.

„Cred că se gândeşte – nu aş spune că la o scară mai mică – dar la un obiectiv rezonabil pe termen scurt”, a declarat un înalt oficial occidental din serviciile de informaţii.

Presiunea tot mai mare din partea administraţiei Trump, care ameninţă cu noi sancţiuni, precum şi dificultăţile economice ale Rusiei îl plasează pe Putin într-o poziţie complicată. În cadrul negocierilor, s-a pus accent şi pe potenţialul unor investiţii bilaterale între SUA şi Rusia, în cazul încetării conflictului, oportunităţi pe care Washingtonul le-a descris drept „istorice”.

„Totul depinde de ce sunt dispuse Statele Unite să ofere, pentru ca el (Putin) să nu poată doar să revendice victoria pe plan intern, ci să simtă că a obţinut cu adevărat ceva care justifică o pauză semnificativă – şi, poate, reluarea conflictului mai târziu”, a adăugat acelaşi oficial.

Acesta a subliniat şi referirile frecvente ale lui Putin la originile istorice ale poporului rus, susţinând că liderul de la Kremlin păstrează „un obiectiv pe termen lung” de a cuceri mai mult din teritoriul Ucrainei, „cel puţin acele regiuni pe care le consideră leagănul civilizaţiei ruse”.

Potrivit unui înalt oficial european, Moscova este dispusă să „joace jocul” diplomatic al Statelor Unite şi să îşi limiteze obiectivele imediate la îmbunătăţirea relaţiilor cu Washingtonul, însă „în mod clar nu a renunţat la obiectivele sale maximaliste de război”.

„Kremlinul speră că o relaţie mai bună cu SUA va distrage atenţia, permiţând ulterior Rusiei să folosească o combinaţie de instrumente militare, economice, informaţionale şi politice pentru a atinge obiectivele lui Putin în Ucraina şi dincolo de aceasta”, a declarat oficialul european.

La începutul acestui an, oficiali ai serviciilor de informaţii americane i-au avertizat pe consilierii lui Trump că preluarea controlului asupra Ucrainei rămâne o prioritate-cheie pentru Putin, alături de menţinerea regimului său. Aceştia au avertizat că liderul rus este pregătit să exploateze orice semn de grabă în negocierile purtate de noua administraţie americană.

„Gândirea lui Putin a evoluat pentru că el crede că are în faţă un preşedinte american favorabil, nepregătit şi mai interesat de victorii rapide”, a declarat Jason Crow, congresman democrat şi membru al Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor. Putin, a adăugat el, „crede că s-ar putea ajunge la un acord, dar că acesta nu va fi respectat”.

Ucraina solicită garanţii de securitate

În cadrul negocierilor iniţiate sub administraţia Trump, liderii ucraineni au cerut în mod repetat ca SUA şi Europa să ofere garanţii de securitate, ca parte a unui eventual pact, pentru a descuraja Rusia să reia ostilităţile după o eventuală cedare de teritoriu.

„Obiectivul Rusiei este să obţină recunoaşterea unui teritoriu cât mai extins şi să slăbească Ucraina cât mai mult”, a declarat un înalt oficial american, precizând că nu există „niciun indiciu” că Putin ar putea cuceri restul Ucrainei, în contextul în care armata rusă nu a mai obţinut progrese semnificative de mult timp.

Oficialul a adăugat că această schimbare de atitudine a lui Putin este determinată de această realitate militară, dar şi de eforturile administraţiei Trump de a determina părţile să negocieze o încetare a ostilităţilor.

„Probabil că s-a schimbat calculul lui Putin cu privire la ce mai poate obţine în acest moment, inclusiv din dorinţa de a pune capăt războiului. Iar schimbarea de abordare a SUA, odată cu plecarea administraţiei Biden, contribuie la schimbarea de poziţie a Rusiei”, a afirmat oficialul.

Discuţiile privind stabilirea unor noi linii teritoriale s-au concentrat asupra celor cinci regiuni în care Rusia are cea mai puternică prezenţă, inclusiv Crimeea, anexată în 2014. Trump a declarat că Ucraina nu va putea recupera majoritatea teritoriilor luate de Rusia.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele JD Vance a indicat că SUA analizează un posibil armistiţiu „undeva aproape” de actualele linii de front, cu „anumite schimburi teritoriale”.

„Acest acord de pace vizează aşa-numitele cinci teritorii. Dar este mult mai mult decât atât. Cred că suntem pe punctul de a obţine ceva foarte important pentru întreaga lume”, a declarat pentru Fox News un oficial american care s-a întâlnit cu Putin de patru ori în acest an.

CNN a relatat că unii aliaţi europeni sunt profund îngrijoraţi de cadrul propus, temându-se că SUA ar putea recunoaşte teritoriile anexate ilegal de Rusia.

Trump a declarat că SUA sunt pregătite să recunoască suveranitatea Rusiei asupra Crimeei, în timp ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut în această săptămână recunoaşterea internaţională a tuturor celor cinci teritorii ucrainene ocupate integral sau parţial de Rusia – o solicitare pe care Kievul a respins-o categoric.

Trimisul special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat marţi că administraţia americană aşteaptă doar ca Rusia să accepte un armistiţiu.

„Avem o parte [Ucraina], acum trebuie să vină şi cealaltă, şi cred că suntem aproape. Suntem în ultimii 100 de metri – cei mai grei în orice luptă.”, a declarat el pentru Fox News.

Îndoieli privind seriozitatea negocierilor

Deşi negocierile continuă, oficialii politici şi cei din serviciile de informaţii rămân sceptici că Putin acţionează cu bună-credinţă. Mulţi consideră că liderul rus încearcă doar să prelungească procesul pentru a-şi continua ofensiva.

Senatorul republican Roger Wicker, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Senat, a reiterat acest scepticism săptămâna aceasta, spunând că „este timpul să-l tratăm pe Putin ca pe un criminal de război înşelător” şi avertizându-l pe Trump că liderul rus „nu poate fi lăsat să manipuleze Statele Unite”.

Deşi Trump a afirmat constant că Putin îşi doreşte pacea, sâmbătă a exprimat îndoieli cu privire la sinceritatea acestuia.

„Poate că nu vrea să oprească războiul, ci doar mă duce de nas. Poate trebuie să fie tratat altfel – prin măsuri bancare sau sancţiuni secundare?”, a scris el într-o postare pe Truth Social, după o întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfăşurată la Vatican.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că „înţelegem că Washingtonul vrea un succes rapid”, dar a avertizat că „soluţionarea crizei ucrainene este prea complexă pentru a fi rezolvată peste noapte. Există multe detalii care trebuie clarificate înainte de a se ajunge la o soluţie”.

Referindu-se la recentele atacuri ruseşti asupra Kievului şi altor oraşe, un oficial occidental din serviciile de informaţii a afirmat că acestea confirmă faptul că Putin nu negociază cu adevărat în vederea încheierii conflictului.

„Dar dacă i se oferă ceva prea avantajos ca să refuze, s-ar putea să-şi reconsidere poziţia”, a conchis oficialul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor