Fosta judecătoare CCR Maya Teodoroiu a încetat din viaţă la 55 de ani

Simona Maya Teodoroiu (Epoch Times România)
Andrei Popescu
09.10.2024

Deputata PSD Simona Maya Teodoroiu, fostă judecătoare a Curţii Constituţionale, a murit la vârsta de 55 de ani.

Unul dintre cei care a făcut anunţul este preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu:

“Cu profund regret am aflat de trecerea în nefiinţă a colegei noastre, Simona-Maya Teodoroiu (deputat PSD Prahova). Maya a fost o persoană deosebită, apreciată de toţi cei care au avut ocazia să o cunoască şi să lucreze alături de ea. Familiei îndurerate, vă transmit sincere condoleanţe şi vă doresc putere în aceste momente dificile. Suntem alături de voi cu sufletul şi vă împărtăşim durerea. Dumnezeu să o odihnească în pace!”.

Teodoroiu, născută în 1969, a fost de profesie juristă. A fost aleasă deputat în 2020, după ce a candidat pe listele PSD Prahova.

În perioada februarie 2015 şi iunie 2019, ea a fost judecătoare a Curţii Constituţionale, iar în perioada septembrie 2019 - ianuarie 2020 agent Guvernamental al României la CEDO.

De asemenea, aceasta a fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei, doctor în drept civil, conferenţiar universitar la SNSPA şi cercetător la Academia Română.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor