Dependenţele economice China-Europa şi chestiunea drepturilor omului

Parteneriatul strategic cuprinzător UE-China funcţionează în baza interdependenţei economice puternice dintre cele două părţi. Dar în plină eurocriză, UE caută banii Chinei pentru a-şi umple fondurile de salvare, iar încălcările drepturilor omului sunt trecute sub tăcere.

Ultimul summit UE-China care s-a desfăşurat pe 20 septembrie la Bruxelles a arătat încă odată că politica europenilor faţă de China de tipul “we agree to disagree” nu dă roade şi că UE nu are suficiente pârghii de a influenţa China în aspecte importante. Conferinţa de presă de după summit a fost anulată după ce Beijingul a încercat să impună jurnaliştii care să participe.

În prealabil, în iunie, China anunţase că vrea ca dialogul cu UE pe tema drepturilor omului să nu aibă loc decât o dată pe an, nu de două ori ca până acum şi ca acesta să se restrângă la discuţii generale şi nu la cazuri particulare. Mai mult,Wang Xining, ambasadorul chinez la UE, a cerut Europei la vremea respectivă să-şi tempereze tonul. ”Noi ascultăm ce spune UE, ce spune SUA. Urmăm exemplele bune şi suntem decişi să ne îmbunătăţim apărarea drepturilor omului. Dar nu credem că cineva trebuie să ne dea lecţii. Nu ne supunem presiunilor”, a spus el. Cam aceasta este filosofia chineză când vine vorba despre probleme delicate. Mesajul este: ”Nu aveţi dreptul să vă băgaţi în treburile noastre, iar fără noi nu puteţi, aşa că lăsaţi-o baltă”. Beijingul susţine această poziţie de nonintervenţie în afacerile interne ale altor state şi în plan extern, de exemplu prin blocarea repetată în Consiliul de Securitate al ONU a oricărei intervenţii în Siria.

Îmblânzirea lui Merkel

Ultima vizită a cancelarului german Angela Merkel în China este şi ea revelatoare pentru modul în care politica Europei business as usual scoate de pe agendă aspectele sensibile precum drepturile omului. Cancelarul german a venit însoţit de majoritatea miniştrilor săi şi de un cortegiu numeros de oameni de afaceri în august la Beijing pentru a convinge China să investească în salvarea Europei. Conducerea chineză îl consideră pe cancelarul german principalul lider al Europei, iar parteneriatul economic cu Germania este tot mai important. Totuşi, speranţele puse în faptul că Merkel va aborda violarea drepturilor omului în China au fost năruite de misiunea economică în care se afla. Dacă la începutul mandatelor ei, cancelarul irita China prin primirea lui Dalai Lama la Berlin, în ultima vreme Merkel a acceptat tacit ca gazdele să-i interzică să se întâlnească cu activişti pentru drepturile omului precum Mo Shaoping sau disidenţi anticomunişti celebri precum Ai Wei Wei. ”Merkel este acum mult mai rezervată în probleme legate de drepturile omului decât înainte. Abordarea ei faţă de Beijing este mai pragmatică acum, mai centrată pe clasica power politics”, susţine Eberhard Sandschneider, cercetător specializat pe China la think-tank-ul German Council on Foreign Relations.

Explicaţia pentru acest lucru trebuie căutată în interdependenţa economică puternică dintre cele două ţări. 6% dintre exporturile Germaniei se duc în China, dublu faţă de acum trei ani, iar China a devenit o piaţă vitală pentru constructorii de maşini şi automobile. De cealaltă parte, chinezii au nevoie de know-how-ul german pentru modernizarea ţării şi sunt interesaţi de copierea tehnologiilor hi-tech de producţie germană. Beijingul îi obligă pe marii investitori străini să facă producţie locală prin joint-venture-uri în parteneriat cu companii locale şi de multe ori copiază tehnologia germană. Managerii unor companii germane mari s-au plâns de acest lucru şi au cerut cancelarului să abordeze acest subiect în dialogul cu autorităţile.

Iar corespondenţii ziarelor germane în China au reclamat la rândul lor abuzurile şi limitările la care sunt supuşi de autorităţile chineze care le îngreunează practicarea profesiei. ”Poliţia şi oficialii continuă să interfereze cu munca noastră. Suntem ameninţaţi că nu ni se prelungesc vizele atunci când relatăm despre chestiuni sensibile iar sursele sunt intimidate să nu vorbească cu noi”, se arată într-o scrisoare deschisă a jurnaliştilor germani din China adresată cancelarului german înaintea ultimei vizite a lui Merkel în China.

Oricum politica business as usual riscă să devină un eşec şi pe plan economic, unde Germania se vede ameninţată încet dar sigur de concurenţa chineză, care profită de tehnologia şi know-how-ul german. Iar orori şi crime precum recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong, orchestrate de conducerea comunistă chineză, nu vor mai putea fi ignorate multă vreme de Europa.

Dacă aceste probleme au fost ridicate timid de Merkel, la presiunea lobby-ului industrial, problemele abuzurilor de pe urma cărora suferă dizidenţii chinezi au dispărut aproape cu totul de pe agenda bilaterală. Cu fiecare nouă vizită în China, abordarea problemelor legate de violarea drepturilor omului în China a fost mai laxă. Mai mult, autorităţile chineze au împiedicat disidenţii să participe la recepţia Ambasadei Germane şi nu i-au permis cancelarului să viziteze sediul unui ziar considerat critic la adresa autorităţilor. Iar Merkel nu a protestat. La fel, a evitat să critice public poziţia Chinei în dosarul sirian.

Interesele chineze

Beijingul şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea faţă de criza din zona euro şi a părut să se profileze ca salvator al Europei. Dar China are interesul clar ca euro să supravieţuiască pentru că vrea să facă din yuan o rezervă globală. Moneda unică europeană o poate ajuta pe termen lung să submineze poziţia dominantă a dolarului. Deocamdată, China a promis că va vărsa 32 de miliarde de euro către FMI. Beijingul a fost însă mult mai rezervat faţă de posibilitatea cumpărării de bonduri suverane ale ţărilor din eurozonă afectate de criza datoriilor, chiar dacă are rezerve de valută în valoare de 3,2 trilioane de dolari. China este în continuare nemulţumită de menţinerea embargoului de armament impus de UE şi de faptul că nu este recunoscută oficial de Europa ca economie funcţională. Frank Sieren, un reputat expert pe China, scria într-un editorial pentru cotidianul german Handelsblatt că ”Beijngul se confrunta cu o dilemă. Pe de-o parte China are nevoie de Europa ca piaţă pentru bunurile sale şi de euro ca o contrapondere la dolarul american, dar pe de altă parte conducătorii chinezi nu pot risca să susţină prea mult euro, după ce a au investit atât de mult în bondurile americane”.

Germania şi Europa în ansamblu ar putea însă să-şi schimbe strategia faţă de China. Până la urmă, şi China depinde de Europa, la fel cum Europa depinde de China. UE rămâne cea mai mare piaţă de export a Chinei, în timp ce China este cel mai mare partener comercial al UE după SUA, cu un volum de schimburi comerciale de aproape 430 de miliarde de euro în 2011. Ca urmare, UE ar putea încerca să fie mai vocală şi să abordeze mai dur chestiunile de încălcare flagrantă a drepturilor omului de către conducerea comunistă chineză. Germania ar putea da tonul acestei schimbări aşa cum a făcut în relaţia sa bilaterală cu Rusia. Oricum politica business as usual riscă să devină un eşec şi pe plan economic, unde Germania se vede ameninţată încet dar sigur de concurenţa chineză, care profită de tehnologia şi know-how-ul german. Iar orori şi crime precum recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong, orchestrate de conducerea comunistă chineză, nu vor mai putea fi ignorate multă vreme de Europa.