Demonstrat ştiinţific: răutatea nu este răsplătită nici economic [studiu]

Copii la grădiniţă
Copii la grădiniţă (Epoch Times România)

Un studiu publicat în revista Jama Psychiatry, una dintre revistele American Medical Association, a constatat că acei copii care încă de la grădiniţă nu sunt atenţi, sunt obraznici şi agresivi, la vârsta de 33-35 de ani au beneficii economice mai mici decât copiii empatici, disponibili şi dispuşi să-şi ajute colegii de clasă cu probleme.

Rezultatul obţinut este fructul studiului echipei internaţionale compuse din cercetători americani, francezi şi canadieni care au folosit datele de la Quebec Longitudinal Study of Kindergarten Children asupra a 2.850 de copii născuţi între 1980 -1981 în Canada şi observaţi din 1985 până în 2015.

Informaţiile au inclus, de asemenea, declaraţia anuală fiscală a participanţilor la vârsta de 33-35 de ani şi evaluările educatorilor de la grădiniţă când aceştia aveau vârsta de 5 sau 6 ani. Scopul? Testarea, combinarea datelor, posibile asocieri între salarii (prin urmare, între succes şi insucces) şi comportamentul acestora la o vârstă fragedă.

Cercetătorii au examinat în special cinci aspecte: lipsa de atenţie (deconcentrare şi distracţie frecventă), hiperactivitatea (nelinişte, tendinţa de a se mişca continuu ...), agresiunea fizică (obiceiul de a se bate sau de a-i deranja pe ceilalţi, tendinţa de a da vina pe alţii ...), anxietatea (exces de îngrijorare, plângăreţi) şi compasiunea (înclinaţia de a-i ajuta pe cei care se rănesc de exemplu, arătându-le simpatie, compasiune sau dorinţa de a împărţi cu ceilalţi).

După ce au fost luaţi în considerare coeficienţii de inteligenţă ai micilor participanţi la cercetare şi situaţiile lor familiale problematice (cazurile extreme au fost excluse din sondaj), autorii au concluzionat că fetele şi băieţii care la naştere aveau tendinţa de a fi distraţi şi lipsiţi de atenţie, trei decenii mai târziu câştigau din punct de vedere economic mai puţin decât ceilalţi. Bărbaţii cu o trăsătură agresivă la vârsta de 5-6 ani, la 33-35 se puteau baza pe venituri mai mici decât cele ale colegilor lor prosociali, ai copiilor buni.

Este clar - şi autorii au subliniat acest lucru - că este vorba despre un studiu care, prin natura sa, fotografiază, ca să spunem aşa, asociaţii între fenomene, în acest caz comportamente din copilărie şi venituri economice viitoare şi nu investighează relaţiile cauză-efect.

Cu toate acestea, este vorba despre o cercetare efectuată pe un eşantion vast şi pe o perioadă lungă de timp- 30 de ani.

"Comportamentele precoce pot fi schimbate, probabil mai mult decât alţi factori în mod tradiţional asociaţi cu câştigurile, cum ar fi coeficientul de inteligenţă şi statutul socio-economic”, afirmă Sylvana M. Cote, profesor asociat de medicină socială şi preventivă de la Universitatea din Montreal şi co-autor al studiului. "Dacă problemele comportamentale din copilărie sunt asociate cu câştiguri mai mici, pentru a-i ajuta pe copii este esenţial să se adreseze acestora cât mai curând posibil prin programe de screening şi intervenţie".

Încă de la grădiniţă se poate vedea personalitatea unui copil. "Studiul nostru arată că educatorii de grădiniţă pot identifica comportamentele copiilor care sunt asociate cu venituri reduse trei decenii mai târziu", adaugă Daniel Nagin, profesor de Politică publică la Colegiul Heinz de la Carnegie Mellon University, care este coautor al studiului.

În concluzie: "monitorizarea şi sprijinul acordat băieţilor şi fetelor care prezintă niveluri ridicate de distragere a atenţiei, şi a băieţilor cu niveluri ridicate de agresivitate şi opoziţie şi prosocialitate scăzută, ar putea oferi beneficii socio-economice pe termen lung atât pentru indivizii respectivi cât şi pentru societate".

Articol ştiinţific de referinţă: Association Between Childhood Behaviors and Adult Employment Earnings in Canada. Francis Vergunst; Richard E. Tremblay; Daniel Nagin; et al Yann Algan; Elizabeth Beasley; Jungwee Park; Cedric Galera, MD; Frank Vitaro; Sylvana M. Côté

JAMA Psychiatry. Published online June 19, 2019. doi:10.1001/jamapsychiatry.2019.1326