Deloc întâmplător, Partidul aruncă în aer relaţia cu Japonia: inima PSD-ului este la Beijing

Premierul japonez Shinzo Abe a ajuns marţi la Bucureşti pentru discuţii cheie despre Coreea de Nord şi investiţii, aterizând într-o criză politică din România, determinată de demisia neaşteptată a primului ministru.

Amănuntele sunt deja larg comentate - preşedintele Klaus Iohannis tocmai îl numea pe Mihai Fifor ca premier interimar, Tudose renunţase la funcţie, după execuţia în interiorul PSD condusă de Liviu Dragnea.

Hocus-pocus, iată că Abe, premierul celei de-a treia puteri economice a lumii, care venise, printre altele, la Bucureşti însoţit de 40 de lideri de afaceri, şi care era aşteptat să anunţe ridicarea vizelor pentru români - s-a văzut nevoit să se plimbe prin Grădina Japoneză de la Muzeul Satului, să anuleze prânzul şi discuţiile cu premierul român.

Gestul este nu numai fără precedent pentru o ţară de mărimea României - dar şi complet necaracteristic pentru poporul român, mărinimos prin tradiţie şi atent să îşi cinstească oaspeţii de seamă.

Atunci cum de a fost posibil? Mai ales că nu poate fi vorba de vreo coincidenţă dat fiind protocolul unor asemenea vizite.

Toate cele şase naţiuni pe care Abe le-a vizitat în turneul său est european se numără printre cele 16 ţări din Europa Centrală şi de Est care organizează o întâlnire anuală cu China, fiind alese de Beijing ca piloni ai infiltrării în (ce a mai rămas din) Uniunea Europeană.

Planul concret al Marii Invazii a pieţei europene este, bineînţeles, iniţiativa cunoscută generic sub numele de "One Belt, One Road", care are ca scop construirea unor legături feroviare, maritime şi rutiere din Asia în Europa şi Africa, şi revigorarea rutelor comerciale antice ale Drumului Mătăsii.

Scopul Chinei este pătrunderea în UE via Ungaria, şi de a lega China, Asia Centrală şi Europa prin aşa numitul proiect Noua Cale a Mătăsii - prin care Beijingul încearcă să "sporească conectivitatea regională şi comerţul şi să creeze o reţea intercontinentală". Interesul este, bineînţeles, al Chinei - ţările prin care va trece această magistrală a globalizării având puţin de câştigat şi mult de pierdut.

În acest context merită amintit modul complet diferit în care PSD-ul a ales să trateze vizita premierului chinez Li Keqiang, sosit în 2013 la Bucureşti, ca parte a unui turneu în Europa Centrală şi de Est: drapelele NATO şi UE au fost scoase din instituţii, un drum a fost asfaltat în două zile, iar podeaua de marmură de la Palatul Parlamentului a fost placată cu parchet sintetic, toate acestea făcându-l pe premierul Chinei să declare că se simte la Bucureşti "ca acasă". Mai mult, deşi protocolul nu impunea, premierul Ponta a ţinut să îl conducă la avion pe omologul său.

Colac peste pupăză, Epoch Times România, care publică ştiri în răspăr faţă de comuniştii de la Beijing, era dat afară din Parlament şi de la Guvern, fără motiv.

Deferenţa liderilor PSD nu a trecut neobservată la Bruxelles, unde evenimentele au creat îngrijorare, iniţiativa comuniştilor chinezi fiind considerată - pe bună dreptate - o strategie "divide şi cucereşte", pentru a pune presiune pe UE în disputele cu Beijingul.

Mai agravant şi nu din coincidenţă, forumul de la Bucureşti avea loc la puţin timp după ce China şi UE deciseseră să lanseze negocieri în vederea unui acord bilateral de investiţii, care să funcţioneze ca un cadru pentru relaţiile cu China ale ţărilor membre.

De data aceasta lucrurile au stat tocmai pe dos.

Ignorând Acordul bilateral de parteneriat strategic şi liber-schimb al Japoniei cu UE şi faptul evident că Japonia este parte a Comisiei Trilaterale, liderii PSD au vrut altfel. N-a contact nici măcar faptul că Japonia făcuse deja gesturi de bunăvoinţă faţă de România, prin iniţiative de infrastructură.

Dacă mai punem în balanţă faptul că astă-vară, PSD-ul alerga prin toată ţara după o delegaţie mare şi fără rost, condusă de cadavrul politic Lu Yunshan, membru la vremea respectivă în Politburo-ul Beijingului, care semna de zor acorduri de investiţii ce vor fi implementate când vor zbura porcii, evidenţa cred că se impune de la sine: PSD face totul pentru a favoriza iniţiativele partidelor prietene şi frăţeşti, în timp ce descurajează la limita bădărăniei, naţiuni cu care nu poate face cârdăşii gheboase în stil dâmboviţean.