De ce are Putin o atitudine atât de ostilă la adresa SUA?

De ce preşedintele Vladimir Putin are o atitudine atât de ostilă faţă de SUA? Articolul său, publicat joi în The New York Times, surprinde prin tonul său aparent prietenos, dar în realitate este îndreptat împotriva lui Barack Obama şi critică vehement imaginea SUA despre ele însele, constată revista americană Time
Vladimir Putin. (MIKHAIL KLIMENTYEV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
16.09.2013

De ce preşedintele Vladimir Putin are o atitudine atât de ostilă faţă de SUA? Articolul său, publicat joi în The New York Times, surprinde prin tonul său aparent prietenos, dar în realitate este îndreptat împotriva lui Barack Obama şi critică vehement imaginea SUA despre ele însele, constată revista americană Time.

Există multe motive care ar putea explica adversitatea lui Putin: mentalitatea învechită a unui fost agent KGB din timpul 'războiului rece', neîncrederea în ceea ce priveşte poziţia Rusiei pe plan global după destrămarea Uniunii Sovietice, machismul său uneori comic.

Însă, potrivit publicaţiei americane preluate de Inopressa.ru, există un potenţial factor mai important, care alimentează adversitatea lui Putin: liderul rus consideră că SUA uneltesc împotriva sa. Dintr-un anumit punct de vedere, el are dreptate, consideră Time.

Pentru a înţelege care este cauza trebuie început cu încrederea preşedintelui rus în faptul că America în general are obiceiul de a se amesteca în treburile altor ţări şi de a încerca să le schimbe guvernele. Putin este de părere că acelaşi lucru se întâmplă în Siria şi tocmai de aceea el a refuzat ferm să sprijine utilizarea forţei armate împotriva lui Assad.

Într-o măsură mai mică decât îngrijorarea lui Putin cu privire la Irak, Siria şi Libia este conştientizată furia sa provocată de acţiunile SUA în apropiere de graniţele ruse. În acest context, Time prezintă opinia directorului Centrului Woodrow din cadrul Institutului Kennan, Matthew Rojanski: 'Putin se întreabă: dacă Washingtonul a putut să utilizeze forţa pentru doborârea regimurilor din Irak, Afganistan sau Libia şi să sponsorizeze schimbarea prin alte mijloace a regimurilor politice în Serbia, Georgia şi Ucraina, atunci de ce Belarus, Kazahstan sau chiar Rusia însăşi nu ar putea deveni următoarele? Putin consideră necesar să traseze o 'linie roşie' şi ar fi corect să înceapă acest lucru de la Siria'.

Cel mai neplăcut lucru pentru Vladimir Putin este dovada că politica americană privind doborârea regimurilor a pătruns şi în ţara sa. Când, la sfârşitul lui 2011, la Moscova s-au declanşat demonstraţiile anti-Putin în masă, liderul rus a acuzat imediat SUA de susţinerea protestelor. La scurt timp după aceasta, mass-media de stat rusă l-a acuzat pe ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul, de faptul că acesta este agent străin care alimentează revoluţia, aminteşte revista americană.

În mod evident, Putin face apel la vechiul truc al dictatorilor: îi acuză pe străini de problemele interne ale ţării. Însă, la fel de evident liderul rus simte că cel puţin Obama a încercat să-i submineze influenţa în Rusia. Este posibil ca articolul său din NYT să fie fost o modestă încercare de a-i plăti cu aceeaşi monedă, conchide Time.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor