Datini româneşti: Paştele Blajinilor

În tradiţiile geto-dacice, la o săptămână după sărbătoarea Învierii lui Zalmoxis se ţinea ziua victoriei oastei conduse de acest zeu asupra cotropitorilor sciţi. Această dată se numea VELEG XIN ”Asupra Duşmanilor; Deasupra Răutăţilor” (cf. rom. vileag; grec. xenos ”străin; rău”), sintagmă din care româna a moştenit blajin. În aceeaşi zi geto-dacii sărbătoreau şi izbânda asupra romanilor, pe care i-au izgonit peste Dunăre.

Aşadar, misterioşii Blajini din mitofolclorul românesc par a fi chiar strămoşii noştri, ale căror calităţi extraordinare au rămas, dacă nu în amintirea transmisă direct, măcar în subconştienul nostru. Li se mai spune şi Rohmani, Rocmani, Rocamni, Rogmani, de la EU-RYMENE ”Care învinge” (cf. rom. a rămâne pe cineva ”a izbândi; a câştiga”), atestat ca toponim tracic, ce se pronunţa EU RUIMENE.

O altă denumire a lor este Urici. În Evul Mediu, în Moldova şi în Maramureş, uric avea mai multe tâlcuri: ”moşie boierească sau mânăstirească, ce se bucura de privilegiu ereditar de imunitate; act de privilegiu acordat unui uric; act de proprietate veşnică sau de donaţie acordat cuiva în trecut; document; act; hrisov; zapis”. În graiul geto-dacic, A-RIC, cu varianta I-ROC, însemna ”Cu (în) Vârf; În Sus; Superior; Definitiv; Integru” (cf. rom. arac; a urca; rug).

Blajinii sunt o populaţie mitică, hălăduind pe Celălalt Tărâm, păstrând însă legături cu Lumea Albă, cum i se spune lumii noastre. După mitofolclorul românesc, Rohmanii locuiesc în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei. Unii dintre ei au apucături duşmănoase. Cele mai multe legende însă îi prezintă ca pe nişte fiinţe miloase, devotate Celui de Sus. Se crede că provin din copii nebotezaţi, morţi imediat după naştere.

Alţii spun că Blajinii sunt oameni vechi, care au o credinţă mai curată decât a actualilor pământeni. Ei duc cam aceeaşi viaţă ca noi, având oraşe şi sate. Se spune că, la sfârşitul lumii, ei vor lua locul oamenilor pe pământ. Rohmanii sau Blajinii seamănă cu pământenii, dar mănâncă foarte puţin; un ou de găină le-ajunge la doisprezece dintre ei. Sunt foarte buni la suflet, au sărbători asemănătoare cu ale noastre şi duc o viaţă sfântă, postind pentru omenire. În Bucovina, se spune că ei trăiesc în hotar cu Raiul şi că în ţara lor este întotdeauna cald.

Alţii spun că Rohmanii nu locuiesc în case, ca noi, pentru ca ei nu au case, ci trăiesc sub umbra pomilor, umblă goi şi se hrănesc din poame sălbatice. Tatăl Ceresc îi iubeşte atât de mult încât le-a dat darul de a putea trăi uşor, fără să se înece. Blajinii se roagă pentru oameni, pentru mântuirea lumii noastre, fără a cere nimic pentru ei. Femeile lor sunt mult mai credincioase şi mai frumoase decât pământencele; în Bucovina, şi astăzi i se mai spune unei fete foarte frumoase că este o Rohmaniţă

Rohmancele trăiesc separate de bărbaţi şi nu se întâlnesc decât o dată pe an, de Paştele lor, când se pot căsători. Ei nu rămân decât puţin timp împreună, cam până la Înălţare, căci în restul anului postesc şi duc o viaţă de pustnici. Legătura dintre ei şi pământeni se face de obicei la Paştele Blajinilor sau Paştele Rohmanilor.

Trăind în semiîntunericul de pe Tărâmul Celălalt, şi neieşind decât rareori pe pământ, Blajinii nu pot şti când vin sărbătorile Paştelui. Atunci oamenii, recunoscători pentru rugăciunile şi faptele bune ale Rohmanilor, îi vestesc prin cojile de ouă roşii sau încondeiate, pe care le aruncă într-un râu sau pârâu, de unde ele vor ajunge pe Apa Sâmbetei, în lumea unde locuiesc aceste făpturi suprafireşti. Datina cere ca aceste coji de ouă să fie aruncate în ape curgătoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei foarte bătrâne.

Până în Celălalt Tărâm cojile de ouă parcurg o săptămână, după care, printr-un miracol, ele redevin ouă întregi, cu care se hrănesc cei de-acolo. De Paştele Blajinilor, pe pământ au loc serbări câmpeneşti, unde se mănâncă ouă roşii şi încondeiate.Se crede că Rohmanii se bucură tare mult, văzându-i pe oameni că petrec la această sărbătoare.

În unele ţinuturi, Paştele Blajinilor se consacră morţilor; obiceiul cere ca în această zi oamenii să se ducă la cimitir şi să împartă ouă şi colaci săracilor. E posibil ca de la EU-RYMENE, ce mai însemna şi ”Cel Roşu; Cel Frumos; Strălucitor” (cf. rom. rumen; a rumeni; lumină; a lumina), să fi apărut în folclorul nostru Oamenii Roşii, care, în descântece, vindecă de ”roşaţă”, cum se vede şi în acest exemplu:

Veni un om mare, roşu,

Luă o secure mare, roşie,

Tăie un copac mare, roşu.

Omul tăia aşchiile,

Sărea brânca-baba,

Şi viforul fugea

Şi N. curat rămânea.

Paştele Blajinilor sau al Rohmanilor se sărbătoreşte de cei mai mulţi români în lunea imediat următoare Duminicii Tomei. Înainte vreme, în ziua acestei sărbători nu se lucra, ci doar se împărţea de pomană săracilor, apoi se petrecea la iarbă verde.