Datini daco-române: Fântâniţa

În textele sacre ale geto-dacilor se pomeneşte adesea de o fântână vrăjită, de un izvor fermecat, care, de obicei este situat pe malul lacului Saratokos, actualmente Sărăţuica, judeţul Ialomiţa, unde se născuseră şi crescuseră Gemenii Divini. De fapt, lacul însuşi este numit de multe ori ”Lacul Fermecat; Apa Tămăduitoare”, sau, în graiul geto-dacic, LYCA-REUS (cf. rom. leac; a lecui; râu; licoare).

Se mai spunea că la acea apă veneau bolnavii şi, bând din izvor şi scăldându-se în lac, îndată se tămăduiau. Şi, fiindcă Gemenii Divini, Apollon şi Diana, fuseseră alăptaţi de o femeie getă pe nume LUPO ”Lupoaica”, izvorul din dreptul casei ei a fost numit LUPO-FANTANA ”Fântâna Lupoaicei”, atestat şi ca toponim tracic.

Cum, în credinţele geto-dacilor, Lupoaica fusese primită în Rai, ca mamă adoptivă a Celor Doi Zei, ea avea acolo şi grija Fântânii Vieţii, din care, fiind stropiţi răposaţii, înviau în deplină sănătate.

Ca şi la alte sărbători populare româneşti, şi unele datini legate de Izvorul Fermecat al geto-dacilor s-au păstrat până astăzi. De pildă, ziua de Izvorul Tămăduirii se sărbătorea în fiece an vinerea, a cărei denumire venea de la BEN-N-AR, literal ”Bine nu are; Bine nu îi e”, însemnând deci ”La Suferinţă; Cu dureri; Pentru cei bolnavi”.

Actualmente, românii serbează Izvorul Tămăduirii în prima vinere de după Paşte. Sărbătoarea se mai numeşte Fântâniţa sau, ca şi vinerea din Săptămâna Patimilor, Vinerea Scumpă

În satul Sărăţeni, judeţul Ialomiţa, de lângă Sărăţuica, unde s-au născut şi au hălăduit Gemenii Divini, am cules un cântec popular care păstrează credinţa că izvoarele lacului tămăduiesc de dor, cum se mai spune în graiul local la durere sau boală:

Vineri, la Dalbul Izvor,

M-am tămăduit de dor;

Sâmbătă m-am dus în luncă

Şi m-am apucat de muncă.

Oricum, lacurile Sărăţuica, Amara şi Fundata, tustrele în judeţul Ialomiţa, sunt vestite pentru puterea de vindecare a apelor lor.

Fântâniţa se ţine pentru mântuirea sufletelor. Se zice că, la Izvorul Tămăduirii, curge singur untdelemnul, cu care se pot tămădui toate bolile. Sunt sfinţite toate apele, iar cine bea apă şi se spală în această zi pe părţile bolnave ale trupului se însănătoşeşte.

Se crede că din lacrimile Maicii Prea Curate, picate pe pământ, au ieşit mai în toate locurile izvoare făcătoare de minuni şi cine se spală la aceste izvoare, şi mai cu seamă în această zi, se vindecă de orice boală ar fi cuprins. În această zi se destupă izvoarele, ca să aibă oamenii apă. Cei care nu ţin sărbătoarea nu au apă nici pe lumea aceasta, nici pe cealaltă.

Se caută izvoarele de apă, se construiesc şi se ridică fântânile din moşia satului. Se crede că izvoarele şi fântânile ridicate sau drese în această zi vor avea apă din belşug şi nu vor seca în verile secetoase. Se mai zice că Fântâniţa se serbează şi pentru izvorul ploilor, adică din această zi începe cursul ploilor.

În această zi, gospodarii îşi udă vitele cu apă, ca să facă rod mult şi să nu bată grindina. E bine de bogăţie şi belşug în roadele plantelor. Se ţine pentru izvor la gospodărie. Cine nu ţine sărbătoarea nu va mai avea spor la casa lui. Se ţine şi ca să aibă leac în caz de boli. Se serbează fiindcă în această zi mulţi oameni se vindecă de boli, scăldându-se sau spălându-se dimineaţa cu rouă.

Cine ar îndrăzni să lucreze în această zi, când va fi lovit, nu se mai face bine până ce-l vor duce la mormânt. Unii gospodari nu înjugă boii la nimic, fiindcă îndată ce i-ar înjuga, boii s-ar îmbolnăvi.

În ziua de Izvorul Tămăduirii, în unele sate, adolescenţii fac Legământul Tineresc. Acest legământ se face, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Adolescenţii trec prin mai multe momente rituale, prin care fac jurământul respectiv: pronunţarea cu glas tare a jurământului, schimbul colacilor şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină de lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospăţul cu bucate rituale şi dansul.