D'ale... comunismului, la ruşi: jos cu "agenturili străine"
alte articole
Cei puţin mai în vârstă îşi amintesc cu siguranţă de obsesia lui Ceauşescu faţă de pericolul reprezentat de "agenturili străine". Care agenturi străine ar fi întors ţara împotriva lui.
De data aceasta, scandalul cu "agenturili străine" se aude de la ruşi.
Dar ce înseamnă "agenturi straine" pentru comuniştii ruşi?
Ei bine, în viziunea rusă, orice grup independent care lucrează cu parteneri străini, chiar dacă munca este în beneficiul poporului rus, este considerat trădător şi spion. Există şi prevederi legale în acest sens. Din noiembrie 2012, conform legii, grupurile independente "care au o activitate politică" şi primesc finanţare din afara ţării sunt obligate să se înregistreze ca "agenţi străini".
Gura târgului, respectiv criticii regimului Putin, a afirmat că scopul antemenţionatei legi este "sugrumarea" organizaţiilor nonguvernamentale de pe teritoriul rus. Dar să vedem dacă s-au înşelat sau nu.
Începând din primăvara acestui an, ONG-urile au fost somate să se auto-declare şi înregistreze, evident, ca agenti străini. Printre ele, şi proeminentul grup pentru drepturile omului, Memorial.
Aleksandr Cherkasov, leaderul organizaţiei Memorial, declara pe 30 aprilie pentru RFE/RL, că a primit o scrisoare de la procurorul general prin care era somat să înregistreze organizaţia ca agent străin, deoarece" primeşte sprijin financiar din străinatate".
Nici Memorial, nici alte ONG nu s-au înghesuit însă să intre în rândul "agenturilor străine" căci, aşa cum aratau sondajele de opinie (ajungem şi la sondaje imediat), două treimi din populaţia ţării, dă, surpriză, o conotaţie negativă sintagmei de "agent străin".
Dar unde-i lege nu-i tocmeală, ci măsuri pentru aplicarea ei. Aşadar, s-a dispus percheziţionarea sediilor ONG-urilor, doar, doar se vor găsi dovezi că s-au vândut forţelor străine - şi deci duşmane.
Conform Europei Libere, ministerul justiţiei rus a cerut instanţelor de judecată să închidă sau să suspende aproape 9 mii de ONG-uri şi să amendeze alte 5.610.
Şi, cum cei ce nu se supun legii, sunt, cum e şi normal, pasibili de închisoare şi amenzi, săptamâna trecută, în premieră în Rusia, a fost amendat un ONG pentru refuzul de a se înregistra ca agent străin. Este vorba despre Golos, ONG care, în timpul ultimelor alegeri prezidenţiale, denunţase fraude masive în beneficiul partidului lui Putin. Pentru refuzul său, Golos a fost amendat cu 12.700 USD, iar Lilia Sibanova, directorul Golos, cu doar 3.200 USD.... după buget, că e doar cetăţean.
Spuneam mai sus că un sondaj de opinie făcut in toamna lui 2012 releva că două treimi din ruşi dau o conotaţie negativă sintagmei de agent străin. La vremea respectivă, sondajul fusese făcut de Centrul Levada, rămas astăzi ultimul grup independent major de sondaje de opinie din Rusia. Şi cum nici o faptă bună n-ar trebui lăsată nepedepsită, ieri a venit şi randul Centrului Levada să fie proscris.
Echidistant atât cât a permis realitatea rusă, Centrul Levada a urmărit multă vreme în sondajele sale atât suişurile cât şi coborâşurile lui Putin în ochii cetăţenilor ruşi. Dacă în ianuarie, agenţia a declarat că ratingul de aprobare al preşedintelui a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani, ajungând la 62%, în egală măsură a făcut publică şi creşterea popularităţii acestuia în lunile ce au urmat.
Realitatea este însă greu de cosmetizat la nesfârşit. Într-un sondaj de opinie publicat luni, grupul a prezentat şi mai multe veşti proaste pentru Putin, indicând că 52 la sută dintre ruşi cred că cei de la puterea Rusiei sunt mult mai preocupaţi de interesele lor materiale personale decât de problemele ţării.
În consecinţă, marţi, 7 mai, un raport publicat în ziarul pro-Putin, Izvestia, a sugerat că răbdarea Kremlinului faţă de singurul grup major de sondaje care nu este sprijinit de stat, este pe terminate.
Acesta a citat o sursă din cadrul procuraturii, care ar fi afirmat că Levada a primit 3,9 milioane de ruble (125 400 de dolari) între 26 decembrie 2012 şi 24 martie 2013 din Italia, Statele Unite, Marea Britanie, Polonia şi Coreea de Sud.
Procuratura Generală a refuzat să comenteze, iar conducerea Levada a spus că încă nu a primit în mod oficial ordinul de a se înregistra ca agent străin, în conformitate cu noua lege.
Directorul Levada, Lev Gudkov, a declarat însă că autorităţile au început să cerceteze Levada la jumătatea lunii aprilie, când agenţia a publicat un sondaj de opinie din care reieşea că majoritatea ruşilor sunt de acord cu descrierea făcută de opoziţie partidului de guvernământ al lui Putin:"escroci şi hoţi".
Criticii lui Putin susţin că noua lege introdusă anul trecut, după ce zeci de mii de oameni au ieşit în stradă împotriva preşedintelui, este o întoarcere la perioada sovietică şi vine ca răspuns la protestele despre care Kremlinul a afirmat că au fost finanţate de Occident.
Ei descriu campania împotriva ONG-urilor ca făcând parte dintr-o campanie mai amplă de a înăbuşi dizidenţa, în al treilea mandat de şase ani al lui Putin ca preşedinte.
Putin neagă că legea are motivaţii politice şi susţine că implicaţiile acesteia se rezumă doar la controale financiare "de rutină". El spune că sunt necesare controale mai stricte ale ONG-urilor pentru a opri amestecul străin în afacerile ruseşti şi încercările de a instiga populaţia la tulburări.
Cu adevărat gravă este însă lipsa de reacţie a ruşilor la reacţiile internaţionale. Mazilirea Levada are loc chiar în timp ce secretarul american de stat, John Kerry, este la Moscova pentru discuţii.
Se pare că Putin a învăţat lecţia de la Ceauşescu şi se ocupă profilactic de potenţialele agenturi, ruseşti, străine şi de orice fel, oricât de obraznic s-ar "amesteca" americanii în afacerile unei Rusii care, vorba aia nu face decât să îşi vadă liniştită de politichia ei. Jos cu "agenturili străine", mai pe scurt!