John Kerry a pregătit întrevederea Putin-Obama: Pe masa preşedinţilor se vor afla cinci documente

Noul secretar de stat american, John Kerry, a desfăşurat marţi, 7 mai, prima sa vizită oficială la Moscova.
Noul secretar de stat american John Kerry. (MLADEN ANTONOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.05.2013

Noul secretar de stat american, John Kerry, a desfăşurat marţi, 7 mai, prima sa vizită oficială la Moscova. Unul dintre obiectivele-cheie ale vizitei a fost pregătirea întrevederii dintre preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Barack Obama, programată pentru iunie. Moscova şi Washingtonul speră că viitoarea întâlnire va fi mai prolifică decât cea de anul trecut, subliniază cotidianul rus Kommersant.

Potrivit publicaţiei ruse menţionate, în stadiul final de dezbatere se află cinci documente care ar putea ajunge pe masa preşedinţilor: despre măsurile de încredere în spaţiul cibernetic, cooperarea în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă, lupta cu terorismul, consolidarea relaţiilor economice şi contactele dintre departamentele de stat.

Într-o singură zi John Kerry a reuşit să depună flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar spre seară a avut negocieri cu ministrul de externe Serghei Lavrov. În ajunul deplasării sale, Kerry le-a spus jurnaliştilor că 'a sosit demult timpul' pentru o asemenea vizită în Rusia.

Într-adevăr, comentează Kommersant, între cele două ţări s-au adunat multe teme de discuţii, una dintre cele mai importante fiind Siria. În timpul întrevederii cu Putin, Kerry a declarat că interesele SUA şi Rusiei în ceea ce priveşte reglementarea situaţiei din această ţară 'coincid în mare măsură'. 'Şi voi, şi noi suntem interesaţi de stabilitate în regiune', şi-a exprimat convingerea secretarul de stat american.

Interlocutorii au discutat de asemenea dosarele Iran şi Coreea de Nord. Totodată, Kerry a subliniat că problemele de politică externă care se află în faţa Rusiei şi SUA necesită acelaşi nivel de cooperare ca în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

La fel de importante au fost şi problemele de ordin bilateral, în special pregătirea întrevederii dintre Putin şi Obama, programată pentru iunie. Cei doi preşedinţi intenţionează să poarte negocieri în timpul summitului G8 din Irlanda de Nord. Ultima dată, Vladimir Putin şi Barack Obama s-au întâlnit în iunie 2012, în timpul summitului G20 din Mexic, însă acea întrevedere a fost una cu puţine rezultate. În opinia ziarului rus, întrevederea viitoare promite să fie una mai prolifică: în pofida deteriorării relaţiilor bilaterale, al cărei punct culminant a fost schimbul de 'liste negre' cu persoane non grata, Moscova şi Washingtonul intenţionează să 'dezvolte cooperarea în domenii care prezintă interes reciproc'.

Una dintre aceste probleme este lupta cu ameninţările la adresa securităţii cibernetice. La sfârşitul lui aprilie, între cele două ţări au fost parafate o serie de acorduri interguvernamentale privind măsurile de încredere în spaţiul cibernetic (crearea unei 'linii directe' în cazul incidentelor cibernetice şi a unui grup de lucru în probleme de securitate cibernetică). Negocieri pe marginea acestor acorduri au fost purtate timp de doi ani. Dacă în iunie Putin şi Obama vor semna documentele corespunzătoare, acest lucru va constitui o noutate: până acum nimeni nu a semnat astfel de acorduri, subliniază cotidianul moscovit.

Lucrurile s-au clintit din punctul mort şi în ceea ce priveşte negocierile pe marginea acordului menit să înlocuiască programul Nunn-Lugar, în cadrul căruia de la începutul anilor 1990, din mijloace ale SUA, era lichidat surplusul de muniţii nucleare şi arme chimice ruseşti. După cum aminteşte Kommersant, toamna trecută autorităţile ruse au decis că nu prelungească acest program, care expiră la 17 iunie, declarând că Rusia nu mai are nevoie de subvenţii. În final însă, s-a decis ca programul să nu fie îngropat, ci reformatat.

În opinia analistului rus Vladimir Orlov, programul Nunn-Lugar trebuie înlocuit cu un altul, valabil zece ani, dar mai compact în ceea ce priveşte volumul de finanţare şi numărul de proiecte. 'Prioritate trebuie să devină utilizarea experienţei pozitive a programului Nunn-Lugar pentru realizarea proiectelor comune în terţe ţări', a spus Orlov. De altfel, deocamdată nu este clar despre ce ţări va fi vorba. Cu toate acestea, expertul opinează că încheierea unui nou acord 'va pregăti terenul pentru un progres' în alte domenii de importanţă strategică.

În afară de cele două domenii bilaterale menţionate, acorduri ar putea fi încheiate şi în alte trei. În primul rând, în lupta cu terorismul. John Kerry a declarat că SUA le sunt recunoscătoare Rusiei pentru cooperarea în vederea anchetării atacului terorist din Boston, iar în iunie Vladimir Putin şi Barack Obama plănuiesc, potrivit Kommersant, să adopte o declaraţie comună pe marginea acestei probleme.

În al doilea rând, Rusia şi SUA intenţionează să-şi consolideze contactele interdepartamentale: în timpul întrevederii din Irlanda de Nord, preşedinţii rus şi american ar putea anunţa reluarea negocierilor în format '2+2', participanţii fiind miniştrii de externe şi cei ai apărării.

Al treilea domeniu în care cele două părţi intenţionează să-şi intensifice cooperarea este cel economic: pentru aceasta, Rusia şi SUA plănuiesc să înfiinţeze un nou mecanism de consultări la nivelul 'vicepreşedinte american - premier rus', propunere formulată recent de Washington. De vechea comisie 'Gore-Cernomârdin', creată în anii 1990, noua platformă de negocieri ar urma să se deosebească prin 'formatul mai puţin birocratizat'.

Cu toate acestea, interlocutori ruşi şi americani ai Kommersant, apropiaţi de mersul negocierilor, nu exclud că pe marginea unora dintre aceste probleme părţile ar putea să nu reuşească să ajungă la un acord până în iunie şi în acest caz ele vor fi incluse pe ordinea de zi a întrevederii pe care Obama şi Putin o vor avea în septembrie la Sankt Petersburg.

SUA speră ca până în septembrie Moscova şi Washingtonul să înregistreze progrese pe marginea celor mai importante probleme de pe ordinea de zi bilaterală: în problema sistemului antirachetă şi în ceea ce priveşte continuarea reducerii arsenalelor nucleare. Potrivit Kommersant, această speranţă a fost formulată într-o scrisoare a lui Obama transmisă lui Putin de consilierul Tom Donilon. În timpul întrevederii cu John Kerry, preşedintele rus a promis că va răspunde la această scrisoare în viitorul apropiat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor