Curtea Supremă SUA decide dacă desfiinţează plafoanele donaţiilor electorale

Demonstraţii în faţa Curţii Supreme a SUA privind ridicarea plafonului pentru donaţii electorale, 8 octombrie 2013 (Drew Angerer / Getty Images)
Epoch Times România
21.10.2013

La sfârşitul lunii octombrie Curtea Supremă a SUA ar trebui să dea verdictul într-un caz major pentru viitorul politicii SUA şi poate chiar al lumii – ridicarea plafonului impus donaţiilor din campaniile electorale.

Scandalul Watergate, în care preşedintele Nixon a fost acuzat de folosirea instituţiilor statului pentru a spiona opoziţia – a avut drept urmare impunerea unor plafoane pentru donaţiile pe care le pot primii în campanii. Candidaţii maximum 46 de mii USD, partidele maximum 70 mii USD.
Sumele se indexează cu inflaţia.

Legea nu impune plafoane pentru donaţiile indirecte care pot sponsoriza campania electorală. De exemplu o persoană sau organizaţie poate cumpăra de la un post de TV clipuri promoţionale pentru un partid sau candidat, de orice valoare.

Posibilitatea ridicării plafoanelor la donaţii de către Curtea Supremă a SUA produce îngrijorare mai ales în lumina acuzaţiilor de fraudare masivă a campaniei lui Barack Obama.

Nu se ştie cine l-a finanţat pe Obama

Campania lui Barack Obama din 2008 a fost acuzată de fraude masive, fiind una dintre campaniile moderne care au folosit plăţi pe internet pentru donaţii.

În 2008 Obama a declarat că a strâns 500 de milioane de USD în donaţii pe internet. Cu toate acestea investigaţiile făcute de profesori de la Stanford University au arătat că aceste campanii au strâns fonduri mari folosind donaţii făcute cu cărţi de credit.

Un raport al Governance Accountability Institute (GAI) arată că nu au fost respectate standarde elementare de protecţie a tranzacţiilor cu card (nu se cereau digiţii de verificare ai cardului), deşi acest lucru impunea penalităţi suplimentare la procesare, practica aceasta diminuând de fapt câştigurile. În plus unele donaţii au fost făcute folosind nume fictive.

Unul dintre siturile folosite pentru strângerea de fonduri a fost obama.com, înregistrat de Robert Roche, un cetăţean american care trăieşte în Shanghai, China. Roche este preşedintele unei companii chineze, Acorn Internaţional, având legături strânse cu băncile de stat ale Chinei.

68% din traficul înregistrat pe obama.com a venit din surse externe.

Dl Roche, un afacerist oarecum obscur, fost de altfel remarcat stând la aceeaşi masă cu Hillary Clinton, Bill Clinton, John Kerry, fostul preşedinte american Jimmy Carter şi preşedintele (de atunci) chinez Hu Jintao, atunci când acesta a vizitat SUA în 2011, conform publicaţiei Washington Free Beacon.

Distribuţia de venit în SUA – o altă problemă

Chiar dacă lobby-urile străine ar fi scoase din ecuaţie, desfiinţarea plafoanelor tot ar fi dezastruoasă, deoarece în ultimii ani (mai ales după 2008) bogăţia tinde să se acumuleze în mâinile clasei super-bogaţilor Americii.

Jurnalistul Sam Pizzigati într-un articol de pe Global Research arată că din 1972, anul scandalului Watergate, cei mai bogaţi 1 la mie americani aveau în medie echivalentul unui venit net de 1.48 milioane USD anual (corectat cu inflaţia). În 2012 aceeaşi 1 la mie de cei mai bogaţi americani au un venit mediu de 6,4 milioane USD, o creştere de mai mult de 4 ori.

În aceste condiţii, ridicarea plafoanelor pentru donaţiile financiare în timpul campaniilor ar fi de natură să crească şi mai mult greutatea unor grupuri de lobby, care pot influenţa orientările candidaţilor, odată aleşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor