Curtea Supremă de Justiţie a R. Moldova va fi reorganizată
alte articole

Reforma Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) a fost votată de Parlamentul de la Chişinău în a doua lectură, în cadrul şedinţei plenare de joi, 30 martie.
Legislativul informează că documentul a fost elaborat în cadrul unui grup de lucru, creat de Ministerul Justiţiei. Acesta prevede reorganizarea CSJ, inclusiv revizuirea competenţelor Curţii Supreme de Justiţie.
De asemenea, a fost elaborat şi un proiect de modificare a procedurii de examinare a cauzelor de către CSJ. Astfel, Curtea Supremă de Justiţie va avea competenţe mai restrânse şi nu va acţiona ca o instanţă de apel, cum se întâmplă în prezent.
Printre cele mai importante prevederi ale documentului figurează reducerea numărului de judecători CSJ. Totodată, va fi modificată componenţa Curţii Supreme de Justiţie prin asigurarea accesului la funcţiile de judecător CSJ pentru reprezentanţii altor profesii juridice, precum avocaţi, procurori sau profesori universitari în domeniul dreptului.
Prin aceste modificări legislative parlamentul moldovean susţine că urmăreşte sporirea calităţii actului de justiţie, crearea premiselor pentru uniformizarea eficientă a practicii judecătoreşti, consolidarea competenţelor CSJ, asigurarea numirii unor judecători imparţiali şi integri, precum şi sporirea încrederii cetăţenilor în sistemul judecătoresc.