Cum e să fii rom de origine română în oraşul italian modern Milano
385 de evacuări, milioane de euro cheltuite în razii şi demolări, întregi familii rămase fără adăpost în timpul iernii - acesta este războiul oraşului Milano împotriva romilor. Revista italiană L'Espresso prezintă un amplu articol în ultimul număr, focalizându-se pe poveştile unor copii romi de origine română.
Giulia, 6 ani, se numără printre copiii vizaţi de pachetul privind siguranţa publică din Italia. Primarul oraşului Milano, din partidul Poporul Libertăţii (PdL), Letizia Moratti, şi viceprimarul ei, deputatul Riccardo De Corato, au omis din calcul o mână de copii romi. Nu i-au luat în considerare, iar ei rezistă, chiar dacă sunt romi, şi insistă să meargă la şcoală. Într-un oraş al UE ar trebui să fie un lucru normal, subliniază revista menţionată. Dar în fosta capitală morală a Italiei nu mai este normal. De 15 ori poliţia şi carabinierii au alungat-o din Milano pe Giulia, trimiţând-o să doarmă sub un pod, pe o bancă şi în pădure.
Prima mare evacuare a avut loc la 19 noiembrie 2009, în ajunul Zilei Mondiale a Drepturilor Copilului. Sora mai mare, de 18 ani, a Giuliei a plecat cu soţul ei să-şi înregistreze la Starea Civilă din România copilul născut în decembrie. Nu au drept de şedere în Italia. Prin urmare, pentru oraşul Milano acel copil nu există. Traducerile consulare ale actului de naştere costă 80 de euro, iar călătoria cu autocarul 120 de euro de persoană. Sunt zile când Giulia mănâncă doar un croissant, iar mama şi tatăl ei nimic. Şi la Milano se suferă de foame.
Giulia şi familia ei locuiesc într-o baracă fără lumină şi încălzire. Ea se trezeşte la cinci jumătate dimineaţa şi merge pe jos mai mult de jumătate de oră, pe câmp, pentru a lua un autobuz, apoi două trenuri de metrou şi un alt autobuz. Mai are de mers o porţiune pe jos până la şcoala elementară din cartierul Ortica, o suburbie estică a Milano. Face două ore şi jumătate la dus şi tot atât la întors - cinci ore pe zi pentru a fi la şcoală, singurul loc unde Giulia este doar un copil şi nu o romă de origine română.
Să fii rom într-un oraş modern ar trebui să rămână un detaliu personal. La fel cum eşti creştin, musulman, evreu, ateu, lombard, pugliez, imigrant, comentează L'Espresso. Dar în oraşul blindat în mitul siguranţei publice, romii au o reputaţie mai proastă decât imigranţii clandestini. Tatăl Giuliei, 38 de ani, nu a găsit la Milano un loc de muncă stabil. Ca zidar a construit pavilioanele noului Târg. Ca tâmplar a montat standurile festivalului de film de la Milano. A fost plătit cu ziua, jumătate din bani dându-i adesea recrutorului italian (caporale). Niciodată nu a câştigat mai mult de 500 de euro pe lună. Săptămâni întregi nu a avut de lucru.
'Am venit la Milano cu un vis, să punem deoparte 8.000 de euro pentru a cumpăra o casă în România. Locuiam multe persoane în aceeaşi cameră. De aceea am plecat. Nu suntem nomazi, nu avem rulote. Nu ne-am imaginat că va fi atât de greu. Mai ales după evacuări. De fiecare dată am pierdut haine, pături, oale, saltele'', spune mama Giuliei, 35 de ani.
De fiecare dată o evacuare este ca un cutremur. Poliţiştii nu le lasă timp pentru mutare şi nici nu le spune unde să se ducă. Trebuie să plece din baracă în câteva minute. Salvează numai ce intră în două pungi de plastic, câte una în fiecare mână. Restul este strivit de buldozere.
''De aceea noi suntem cei care păstrăm dosarele copiilor de la şcoala noastră care trăiesc în barăci', spune Flaviana Robbiati, 53 de ani, una dintre profesoarele Giuliei: 'Dacă are loc o evacuare cel puţin salvăm caietele. Se poate, oare, face şcoală în acest fel la Milano? Am fost şocată de un lucru: copiii nu plâng în timpul evacuărilor, se închid în ei, îşi pierd zâmbetul, sunt anihilaţi'', a mai spus ea.
Viceprimarul De Corato numeşte procedura 'moral suasion', o persuasiune morală. La 7 septembrie, cu şase zile înainte de începerea anului şcolar, Primăria a trimis poliţia să demoleze barăcile. O echipă a RAI a filmat voluntari ai Protecţiei Civile în timp ce împărţeau ceai şi biscuiţi romilor. Primăria nu a avut milă nici pentru Anita, alungată cu copilul ei de şapte zile şi încă nevindecată după cezariană şi având alţi doi copii mici. S-a adăpostit într-un cort, apoi într-un parc până când o portăreasă de la şcoala elementară din apropiere a luat-o la ea acasă. Par nişte povesti de război, de trăit pe ascuns, ţine să sublinieze publicaţia.
Povestea altei fetiţe, Cristina, de 10 ani, a ajuns la televizor, într-un episod al emisiunii 'Vieni via con me'. Profesoara Flaviana Robbiati a spus-o lui Fabio Fazio şi Roberto Saviano în faţa a milioane de italieni. Câteva zile mai târziu poliţiştii au venit să-i evacueze familia din furgoneta în care dormea. Tatăl avea un loc de muncă ca hamal în Milano, dar nu câştiga suficient pentru a plăti chirie. Tatăl a cedat şi a trimis-o pe Cristina în România.
