Cum a fost tratat vicecancelarul german la Beijing

Ministrul german al Economiei a stârnit furia liderilor chinezi prin cererea ca preluarea constructorului german de maşini speciale Aixtron de către firma chineză Fujian Grand Chip să fie oprită pentru a fi analizate consecinţele în materie de securitate.

Mai mult, Sigmar Gabriel a cerut chinezilor reciprocitate, astfel încât companiile germane să aibă aceleaşi şanse şi acces la piaţa chineză precum cele chinezeşti pe piaţa germană. Ca urmare, vizita acestuia la Beijing, precum şi cea de la Teheran, a început cu un afront diplomatic din partea gazdelor, care nu îndură critici în avans. Potrivit Spiegel, Gabriel avea programată o întâlnire cu influentul Liu He, considerat o eminenţă cenuşie a politicii chineze şi un apropiat al preşedintelui Xi Jinping. Ca şi în cazul preşedintelui Parlamentului iranian, acesta nu a mai avut timp pentru Gabriel, astfel încât ministrul german a fost nevoit să iasă la plimbare pentru a vizita un magazin de ceai, aşa cum la Teheran vizitase un muzeu pentru a-şi umple programul.

Oficialii comunişti au vrut să dea un semnal clar de respingere a criticilor vicecancelarului german care acuza China de ”practici comerciale incorecte şi agresive” şi de discriminarea companiilor germane. Este de-a dreptul grotesc faptul că tocmai comuniştii de la Beijing tună şi fulgeră împotriva protecţionismului UE, deşi China este cea care sufocă Europa prin dumping, spionaj industrial şi furt de tehnologie. Tot ea pretinde statutul de economie de piaţă şi acces neîngrădit pe pieţele europene, dar refuză reciprocitatea companiilor europene pe piaţa chineză. Acestea sunt obligate să se asocieze cu parteneri chinezi în joint venture-uri, care ajung să le devină concurenţi după ce le copiază tehnologia. În plus, companiile occidentale nu au dreptul de a cumpăra acţiuni la companiile chineze sau de a participa la licitaţiile privind mari proiecte de infrastructură.

Din acest cerc vicios nimeni care intră în îmbrăţişarea mortală a Chinei nu mai poate să iasă. Iar comuniştii chinezi nu suportă critici, nici măcar din partea celui mai mare partener comercial din UE, Germania. Ei invocă falsul pretext că ţara lor este încă una în curs de dezvoltare, astfel încât are tot dreptul de a se proteja de firmele străine, care ar folosi-o ca pe o uzină ieftină şi o simplă piaţă de desfacere pentru exporturile lor. În realitatea, China este însă cea de-a doua economie din lume, nu o simplă ţară în curs de dezvoltare, şi totodată cea care inundă pieţele europene cu produsele ei, de exemplu oţelul, la preţuri de dumping.

Beijingul a ajuns să sfideze şi Germania, care a devenit periculos de dependentă de piaţa chineză în ceea ce priveşte exporturile sale. Comuniştii nici nu mai neagă dumpingul, doar îl motivează ipocrit prin faptul că dacă se închid unităţile de producţie, populaţia şi politicul vor protesta. De parcă mor ei de grija oamenilor simpli care trăiesc în sclavie, fără drepturi.

Jocul german

Gabriel, care în ultima vreme se vede deja challenger-ul lui Merkel din postura de candidat al social-democraţilor la postul de cancelar, a încercat să facă un joc de balans între distanţare critică şi acomodare, dar nu prea i-a ieşit, la fel ca şi în cazul vizitelor făcute la Moscova şi Teheran. Până la urmă nu poţi să împaci şi capra şi varza, aşteptările electoratului şi interesele Germaniei cu o Chină, care-şi urmăreşte tot mai agresiv propriile interese.

Este de-a dreptul grotesc faptul că tocmai comuniştii de la Beijing tună şi fulgeră împotriva protecţionismului UE, deşi China este cea care sufocă Europa prin preţuri de dumping, spionaj industrial şi furt de tehnologie.

Degeaba s-a încercat minimalizarea tensiunilor bilterale tot mai mari şi înăbuşirea lor într-un limbaj diplomatic. Faptul că ministrul Comerţului Gao Hucheng şi omologul său german n-au apărut împreună la şedinţa comisiei economice comune a fost un semnal clar dat de chinezi.

Sigur, vicecancelarul german a ridicat în discuţiile cu premierul şi ministrul chinez al Comerţului problema accesului pe piaţa din China, în condiţii de concurenţă corectă şi de reciprocitate. Viceministrul pentru comerţ Gao Yan s-a plâns însă reprezentanţilor industriei germane de ”atmosfera investiţională duşmănoasă” din Germania şi nu a scuzat în niciun fel absenţa ministrului.

Chiar dacă Gabriel a încercat să dreagă busuiocul, susţinând că lipsa acestuia nu a fost o decizie a părţii chineze, ci s-a datorat propunerii sale de a merge împreună direct la premier, episodul arată clar un afront deliberat din partea Chinei. Tensiunea din relaţia bilaterală a fost evidenţiată şi de faptul că mass-media de stat chineză, altfel preocupată de a reflecta orice poate legitima regimul, a ignorat vizita sau a comentat-o critic, acuzând Germania de protecţionism.

Paradoxal, ministrul german al Economiei a declarat că în întâlnirile avute în China nu s-a discutat deloc despre preluarea companiei germane Aixtron. Miza mare pentru China este însă obţinerea recunoaşterii de către UE al statutului său de economie de piaţă, care ar îngreuna orice măsuri de protecţie împotriva dumping-ului.

Europenii caută acum soluţii pentru a evita această variantă şi a păstra nişte pârghii de control. China însă va continua presiunile şi orice cedări sunt periculoase. Potrivit cotidianului german ”Die Welt”, chinezii ar fi pledat şi pentru un acord de liber schimb cu Germania, dar Gabriel le-a spus că mai întâi trebuie încheiat un tratat de protecţie a investiţiilor, în care să fie prevăzută protejarea dreptului de proprietate intelectuală, licitaţii corecte şi o eliminare a necesităţii de a înfiinţa joint venture-uri cu parteneri chinezi pentru firmele europene care vor să intre pe piaţa chineză. Cu alte cuvinte, nemţii au învăţat în sfârşit lecţia, şi anume că relaţia cu China poate ajunge sufocantă pentru economia germană dacă nu-şi iau măsuri de precauţie.