China ameninţă UE după vizita lui Dalai Lama în Europa
alte articole
Ministerul de Externe al Chinei a criticat luni decizia Parlamentului European de a-l primi săptămâna trecută pe liderul spiritual tibetan Dalai Lama la Strasbourg, ameninţând că va lua măsuri retaliatorii pentru “adoptarea unei poziţii greşite”.
“China se opune categoric acţiunilor eronate ale Parlamentului European”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lu Kang, într-o scurtă conferinţă de presă. “China nu poate să rămână indiferentă şi vom lua o decizie potrivită, în conformitate cu evaluarea noastră asupra situaţiei”.
În timp ce oficialul Ministerului chinez de Externe nu a detaliat măsurile retaliatorii, a declarat că liderii europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, au ignorat "opoziţia puternică" venită din partea Chinei.
“De data aceasta, liderii Parlamentului European insistă să facă cum vor şi adoptă o poziţie greşită, subminând interesele esenţiale ale Chinei şi, de asemenea, afectând în mod serios baza politică pentru schimburile parlamentare bilaterale”, a adăugat Lu.
Beijingul îl consideră pe Dalai Lama - câştigător al Premiului Nobel pentru Pace - un separatist care caută independenţa Tibetului prin “terorism spiritual”. China face lobby activ şi puternic pentru ca liderii străini să nu se întâlnească cu Dalai Lama.
“Un fel de dilemă”
Dalai Lama a făcut o vizită la Strasbourg joia trecută, unde s-a întâlnit cu Martin Schulz la sediul Parlamentului European şi a luat cuvântul în Consiliul Europei, principala organizaţie a blocului pentru drepturile omului.
Călugărul tibetan a cerut Uniunii Europene să ofere Chinei “critici constructive” cu privire la chestiunea independenţei ţării sale, “într-un moment în care liderii chinezi, chiar şi partizanii dogmatici, se confruntă cu un fel de dilemă în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să rezolve această problemă”.
După întâlnirea cu Dalai Lama, Schulz a declarat că este profund recunoscător pentru ''discuţia sinceră, deschisă, bogată spiritual şi cuprinzătoare", pe care a avut-o cu liderul spiritual tibetan.
“Am discutat pe larg despre probleme globale şi situaţia drepturilor omului în lume. Îi mulţumesc profund lui Dalai Lama pentru acest lucru”, a precizat Schulz.
Forţele comuniste chineze au invadat Tibetul în 1950 pentru a-l elibera “paşnic” de sub “opresiunea” lui Dalai Lama. Liderul spiritual tibetan a fugit în India după o revoltă eşuată în 1959. În timpul şi după “eliberarea paşnică” a Tibetului, regimul comunist a ucis zeci de mii de tibetani, a distrus mii de temple budiste şi a interferat puternic cu modul de viaţă tibetan, încercând să distrugă valorile, limba şi cultura acestei ţări.