Cum a apărut lacătul

Dacă dorim să protejăm lucruri, obiecte, bani sau altceva, deseori folosim un mic lacăt. Dar cine a inventat totuşi acest lacăt? Se pare că au fost chinezii, deoarece aceştia au inventat încuietoarea. Probabil că în această vastă cultură milenară, vom găsi originea lacătului.

Există totuşi şi alte surse ce amintesc că în Egiptul Antic s-au inventat lacătul şi cheia, pieptenele şi foarfeca, machiajul, peruca, periuţa de dinţi şi chiar deodorantul. De ce Egiptul Antic? Pentru că în această perioadă ţara se confrunta cu furturi de obiecte preţioase, iar hoţii erau peste tot. Lacătele primitive erau sofisticate, după cum prezintă copiile din Muzeul Louvre din Paris. Aveau formă de peşte, a cărui coadă era prinsă cu un ochi de fier. Încuietorile, şuruburile, cheile şi lacătele, deşi intenţionau să împiedice hoţii, jaful nu era pedepsit în Egipt, unde se pare că utilizarea lacătului a devenit mai răspândită. Autorităţile egiptene au considerat furtul ca o activitate sau un comerţ recunoscut.

Istoricul Diodoro Sulo, din secolul I î.Hr., spune că furturile din oraşele egiptene erau bine organizate, încât fiecare hoţ avea un şef căruia îi dădea rodul muncii sale, iar acesta contacta proprietarul obiectului şi îi cerea un preţ în cazul în care dorea să-şi recupereze obiectul.

În Siria au fost adesea folosite anumite încuietori de inspiraţie greacă. În Sparta în jurul secolului al-V-lea î.Hr., furtul era considerat o afacere onorabilă: numai hoţul prins asupra faptului era pedepsit.

La romani găsim elemente de blocare sau deblocare, pentru a proteja uşile caselor, cuferelor, dulapurile, artefactele, aşa cum se poate vedea în colecţia care se păstrează la British Museum din Londra, cât şi a mormintelor romane din primele secole ale creştinismului. Numele de lacăt vine din latinescul ”catenatum” ce semnifică ”înlănţuit” .

De-a lungul Evului Mediu, lacătele preiau forma actuală, deşi mecanismele lor au fost uşor încălcate. În secolul al XIX-lea se vorbea despre încuietori secrete şi combinaţii fără cheie, care erau deschise cu ajutorul unei chei formate din litere aliniate.

Lacătele încep să reprezinte anumite semnificaţii odată cu trecerea timpului. Apar aşa-numitele „lacăte de dragoste”, ce împovărează multe poduri în întreaga lume.

Istoricul lacătelor de dragoste îşi are originea într-o poveste melancolică sârbă, din timpul primului război mondial. O învăţătoare pe nume Nada s-a îndrăgostit de un ofiţer sârb pe nume Relja. După ce şi-au promis dragoste eternă, ofiţerul Relja a plecat să lupte în Grecia, unde s-a îndrăgostit de o localnică. Astfel, Relja şi Nada au pus capăt poveştii lor de iubire. Pe măsură ce femeile tinere din localităţile rurale din Serbia doreau să-şi protejeze relaţiile de iubire, au început să îşi scrie numele, alături de numele celor pe care îi iubeau, pe lacăte, ataşându-le apoi la balustrada podului unde se întâlneau odinioară Nada şi Relja.

Printre semnificaţiile lacătelor: Interpretarea lor în vise ce atrage în special fetele tinere. Visul îţi aminteşte că ai probleme de natură sufletească a căror rezolvare ar putea fi dificilă dacă lacătul este încuiat. Dacă este descuiat, înseamnă că sentimentele tale sunt clare, iar mintea îţi este limpede şi deci poţi lua o hotărâre.

Lacătele de-a lungul timpului au avut forme şi dimensiuni diferite care prezentau încrustaţii cu tot felul de simboluri, modele şi mici sculpturi reprezentative secolului respectiv. Încep chiar să devină obiecte de artă cu anumite figuri şi semnificaţii. Aceste lucruri au atras oamenii din domeniul artei care i-au dedicat lacătelor frumoase adevărate expoziţii în care putem admira inspiraţia, modul de lucru în metal dur al meşteşugarilor din diferite epoci. Aceste lucruri s-au pierdut în zilele noastre, iar muzeele sunt singurele instituţii ce deţin şi conservă aceste mici lucruri de artă pe care le putem admira şi compara între ele, în funcţie de epoca lor de creaţie.

Lacătele au existat şi vor exista şi de acum încolo, deoarece lumea nu s-a schimbat deloc în bine, ba chiar respectarea principiilor morale a căzut vertiginos vertiginos. De foarte mult timp vedem o scădere a valorilor autentice şi a moralităţii. În termeni populari putem spune că trăim vremuri în care păcatele sunt elogiate, ca şi cum ar fi nişte semne de emancipare şi progres, în timp ce virtuţiile sunt jignite şi umilite. Valori precum sinceritatea, bunătatea, anduranţa, altruismul ar trebui să ocupe un loc important în inimile oamenilor şi astfel umanitatea nu ar mai avea de suferit atât de mult.