Crin Antonescu: Ponta încearcă să vândă un "USL chinezesc, contrafăcut"
alte articole
Crin Antonescu, liderul PNL, a vorbit miercuri, la Adevărul Live, despre transformarea sa din aliat al lui Ponta în lider al unui partid opozant al PSD. În încercarea de a clarifica modul şi motivul pentru care a demisionat din fruntea Senatului, Antonescu a afirmat că gestul său de renunţa la funcţie, în plină dezbatere parlamentară asupra legitimităţii cabinetului Ponta 3, a fost spontan doar ca formă, însă, ca şi conţinut, decizia sa de a demisiona a avut la bază dorinţa de a arată că USL-ul nu mai există, iar Ponta "încearcă să vândă un USL chinezesc, contrafăcut."
"În momentul în care, în chip simbolic, de la tribuna Parlamentului, (Ponta n.r.) a spus că USL există şi a încercat să dovedească existenţa USL prin prezenţa mea în calitate de preşedinte al Senatului, am considerat că e o bună oportunitate de a opera atunci, de a pune în practică o decizie (de a demisiona n.r.) pe care o luasem.", a descris Antonescu la Adevărul Live momentul care a precipitat decizia sa de a demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului.
Liderul liberal, care o dată cu ieşirea de la guvernare a semnat actul de deces al USL, a afirmat că ceea ce oferă "spre consum" Victor Ponta nu este USL, ci "marfă contrafăcută", despre care Antonescu crede că e "chiar dăunătoare".
Mai mult, Antonescu l-a acuzat pe Ponta că mimează democraţia şi că ceea ce premierul prezintă drept "dialog cu opoziţia" este fals şi contrafăcut:
"Ceea ce se vorbeşte, cu o preţiozitate demnă de o cauză mai bună, despre împărţirea puterii, astea sunt nişte principii şi practici democratice dintre cele mai sănătoase, dar nu au nimic în comun cu situaţia noastră. Aici e caraghios, din nou, marfă contrafăcută, dar grosolan. "a afirmat Antonescu, arătând că nu nu există un dialog între putere şi opoziţie, iar încercarea lui Ponta de a îl substitui pe Tăriceanu PNL-ului, împărţind puterea cu el, este un act nu doar caraghios ci şi nedemocratic.
"Să presupunem că avem majoritate parlamentară, un Guvern expresie a acestei majorităţi. La mijlocul intervalului avem alegeri şi apare un preşedinte care vin din dreapta. Ce facem, anulăm toată situaţia din Parlament? Nu avem de-a face cu nicio împărţire a puterii, simulacrul cu Tăriceanu e ca şi cum aş spune eu că dacă ies preşedinte îl caut pe Valer Marian să îl fac prim-ministru. E caraghios.", a susţinut Antonescu.
Liderul liberal l-a mai acuzat pe fostul său partener de guvernare şi de lipsă de curaj, pentru faptul că nu a avut onestitatea să îşi asume pur si simplu un program de guvernare PSD-UDMR şi să anunţe limpede dacă va candida la preşedinţie sau nu, încercând în schimb "să oculteze istoria" şi să dea o spoială democratică guvernării sale, dându-i funcţii lui Tăriceanu, pe care premierul îl prezintă, în mod fals, ca pe un exponent al curentului de centru-dreapta românesc.
. Liderul liberal a afirmat că partidul său a trecut deja proba de foc al scindării în momentul în care s-a decis ieşirea de la guvernare iar liberalii au ales să-i rămână alături, în loc să se lase momiţi cu funcţii de Tăriceanu şi PSD:
"Mişcarea Populară e ceva unic, nu se poate face în alte părţi. Sigur, noi am trecut nişte probe foarte dificile şi nu cred că s-au terminat. După ce am luat o decizie, seara în care unul din foştii preşedinţi ai partidului apare în deplinătatea facultăţilor mintale şi anunţă formarea unui nou partid, cu liberali adevăraţi, care, ce să vezi!, erau cu PSD, după care îl vezi şi pe prim-ministrul în exerciţiu venind şi cauţionând chestiunea asta şi spunând: da, bag şi în Guvern partidul ăsta!, având în vedere magnetismul puterii, noaptea aceea nu a fost uşoară." a declarat Antonescu.
Deşi consideră că momentul de cumpănă a trecut, Antonescu s-a declarat convins că in următoarele săptămâni PNL "va fi ţinta unui atac" , atac de care nu se teme, partidul său fiind capabil să reziste PSD.
În ceea ce priveşte campania electorală ce urmează, liderul liberal a opinat că aceasta nu va mai fi o campanie de tip Băsescu- anti-Băsescu ci o confruntare PSD-anti PSD. Din punctul de vedere al lui Antonescu, confruntarea ideală ar fi una de tip "România post- Băsescu încotro?" Spre viitor, sau înapoi spre anii 200 -2004, perioada cand Adrian Năstase a dus modelul guvernării Partidului Unic (PSD-ul) la apogeu:
"Băsescu - anti-Băsescu nu are de ce să fie campania, există o raţiune minimală încât să ne dăm seama că nu avem cum să mai fim pro şi anti-Băsescu. (...) Cred că e posibil să avem confruntarea PSD-antiPSD. Cred că ar fi mai clar că avem confruntarea: încotro mergem după Băsescu? Mergem spre 2015-2020 sau 2000-2004? Ambele vor fi fără Băsescu. De asta am ajuns să fiu bănuit de un filobăsism discret. (...) Încerc să aşezăm lucrurile spre viitor." a afirmat Antonescu la Adevărul Live
Referindu-se "la polarizarea UE-Rusia", Antonescu a subliniat că, din punctul său de vedere, în societatea românească nu există dileme, iar toţi politicienii vor "spre Vest."
"Poate nu ar fi rău ca Europa să regăsească solidaritatea. Nu avem nevoie de un război în Ucraina pentru asta, dar cred că Europa şi un interes, o prezenţă americană în Europa e bine să existe serios, pentru că altfel riscurile sunt de partea Europei." a mai afirmat liderul liberal.