Cota unică de impozitare aprinde spiritele în USL

Vizita FMI în România readuce pe tapet problema încasărilor la buget, mult sub cele previzionate la începutul acestui an. Şi naşte noi controverse în sânul USL.
Declaraţii de presă la sediul USL. În imagine, Crin Antonescu şi Victor Ponta (Epoch Times România)
Epoch Times România
25.10.2013

Vizita FMI în România readuce pe tapet problema încasărilor la buget, mult sub cele previzionate la începutul acestui an. Şi naşte noi controverse în sânul USL.

PSD îi acuză pe liberali că au "scăpat" intenţionat în presă informaţia conform căreia premierul Ponta intenţionează să crească cota unică de impozitare, concomitent cu creşterea TVA, după ce Crin Antonescu "a admis" că în USL s-a discutat despre oportunitatea creşterii cotei unice de impozitare de la 16% cât este în prezent, până la 20 – 22%, ideea fiind lansată, aşa, în treacăt, de premierul român.

Liberalii sunt acuzaţi că în timp ce PSD transpiră pentru a atrage mai mulţi bani la buget pentru a putea mulţumi FMI-ul şi ca să poată creşte salariile şi pensiile de anul viitor, PNL îşi face capital electoral pe munca lor.

Antonescu este acuzat că după ce s-a scăpat în presă "dând din casă" informaţii despre planuri încă secrete ale USL, s-a grăbit după aceea să apară şi la televizor, pentru a asigura naţiunea că PNL, atâta timp cât este la guvernare, nu va susţine majorarea cotei unice, susţinută de Ponta aşa, cam "pe fugă" de fapt.

Îngrijorător este, dincolo de demersurile ce ţin de capital electoral, faptul că, deşi toată lumea, inclusiv "garantul" bunăstării românilor, prezidenţiabilul Crin, afirma că discuţia despre mărirea taxelor a fost una pur informală, pe fugă etc, premierul i-ar fi cerut ministrului finanţelor să facă o simulare de creştere a cotei unice, dar şi o reducere a TVA. Varianta unei creşteri a cotei unice de la 16% la 22%, concomitent cu reducerea TVA de la 24% la 22%, este pe masa ministrului de finanţe, a premierului şi a USL, informează Mediafax.

Deşi premierul a dat asigurări de la Bruxelles că nu intenţionează să mărească cota unică de impozitare, mediul de afaceri nu a uitat încă experienţa anului 2010 când, tot pe motiv de încasări slabe la buget, guvernul Boc a decis peste noapte să mărească TVA-ul şi să reducă salariile. Orice schimbare a taxelor va lovi în plin economia, care se află în continuare în convalescenţă după cinci ani de criză, mai informează Mediafax.

PSD-ul îşi ia revanşa pentru declaraţiile lui Antonescu şi aruncă problema bugetului la liberali, într-o mişcare de tip "nu ne lăsaţi să creştem cota unică de impozitare, atunci să găsiţi soluţii voi!"

Ministrului Chiţoiu (PNL) i s-a cerut să vină cu soluţii pentru a atrage mai mulţi bani la buget. Vicepremierul Dragnea a declarat că se simte nevoia ca veniturile bugetare să fie mai mari în 2014, iar premierul Victor Ponta aşteaptă propuneri în acest sens de la Ministerul de Finanţe, condus de Daniel Chiţoiu, PNL.

„Şi noi aşteptăm cu foarte mare interes de la Ministerul Finanţelor Publice să vină cu propuneri, cu analize - de ce nivelul de încasări nu a fost atât de bun - şi cu nişte propuneri serioase de ridicare a gradului de colectare. De acolo aşteptăm şi noi cu interes, şi primul-ministru, şi noi, ceilalţi din guvern, şi ca şi partid, ca PSD, aşteptăm de acolo din zona aia să ne spună cum se măresc veniturile pentru că este o zonă asu­ma­tă din partea aia“, a afirmat Dragnea.

Ironic, Dragnea l-a apostrofat pe Chiţoiu, care a declarat ieri că nu este de acord cu majorarea cotei unice propuse de PSD:

"Ce pot să spun? Din câte îmi aduc eu aminte, cel puţin până să vin aici la această manifestare serioasă, domnul Daniel Chiţoiu era ministrul Finanţelor. Şi ministrul Finanţelor publice, împreună cu ANAF, se ocupă de nivelul de colectare a veniturilor şi cred că de acolo ar trebuie să vină, cred că de la Ministerul de Finanţe ar trebui să vină alt tip de comunicat, nu că nu este acord cu nu ştiu ce măsură care de fapt nu a fost propusă, ci să vină cu propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea nivelului de colectare a veniturilor care ne poate ajuta la dezvoltare", a fost săgeta lui Dragnea pentru Chiţoiu.

Soluţii şi scenarii pentru suplimentarea bugetului sunt aşteptate în regim de urgenţă în contextul vizitei de două săptămâni la Bucureşti a echipelor FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Guvernul trebuie să prezinte experţilor FMI şi CE aflaţi la Bucureşti până pe 5 noiembrie, o primă variantă a bugetului pe anul 2014, în cadrul evaluării acordului de tip preventiv.

Ponta a declarat că în noiembrie vrea să depună proiectul de buget la Parlament, ceea ce îi obligă pe liderii USL să ajungă urgent la un consens în privinţa taxelor şi impozitelor în baza cărora să se construiască bugetul anului viitor. Crin Antonescu a declarat că decizia referitoare la construcţia bugetului şi taxelor se va lua la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.

Primele reacţii la adresa ideii PSD de a mări cota unică de impozitare nu îi sunt deloc favorabile premierului român. Măsura este catalogată drept una disperată, care va arunca în colaps ţara, doar pentru a acoperi într-un mod păgubos pentru economiei găurile de la buget:

"Practic, Victor Ponta începe să plătească pentru politica iresponsabilă de a tăia bani de la investiţii. Hilara propunere de a mări cota unică ar însemna să ducem mediul de afaceri în moarte clinică. Reamintesc faptul că, împreună cu preşedintele României, am mers în faţa Parlamentului şi am asumat reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută, cea mai nepopulară măsură cu putinţă, pentru a nu mări cota unică şi a salva un motor al creşterii economice, al atragerii investiţiilor, care să aducă bani la bugetul de stat. Se pare că Victor Ponta şi USL au o altă percepţie care va afecta radical România din perspectiva locurilor de muncă şi al atragerii investiţiilor străine", a declarat joi fostul premier, Emil Boc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor