Opţiunea nucleară continuă: „Cristian”, un thriller politic despre moartea procurorului Panait

Cazul morţii procurorului Cristian Panait de acum 12 ani rămâne până astăzi un subiect învăluit în mister. Regizorul Tudor Giurgiu a încercat să transpună tot incidentul într-un film, o dramă politică bazată pe o poveste reală care se concentrează pe viaţa unui procuror tânăr şi idealist în zbuciumata România din anul 2000. Filmul este o coproducţie româno-bulgaro-maghiară şi urmează să iasă în curând de pe masa de montaj.

Personajul principal încearcă să rezolve un caz împotriva unui coleg senior acuzat de corupţie. Privind mai departe de adevăr, el intră într-o zonă de pericol pavat cu revelaţii neaşteptate şi dureroase. Este cu siguranţă un film aşteptat cu deosebit interes, având în vedere datele care au apărut în presă despre subiect şi personajele care au fost asociate cu moartea procurorului.

Tânărul procuror de 29 de ani, Cristian Panait, a fost găsit mort, pe carosabilul străzii din faţa blocului său, la 10 aprilie 2002, după ce a căzut de la etajul 10 al apartamentului său, unde locuia împreună cu mătuşa sa. Potrivit ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung care a anchetat cazul, la vremea respectivă Panait investiga un scandal de corupţie în care erau vizaţi apropiaţi ai lui Adrian Năstase, iar căderea sa de la etaj a avut loc, potrivit mătuşii sale, la foarte scurt timp după ce acesta fusese vizitat de colegul său de serviciu Victor Ponta, pe atunci şef al Corpului de Control al guvernului Năstase.

Procurorii au deschis atunci un dosar penal în care procurorul Victor Ponta era singurul suspectat de asasinarea lui Panait, însă în scurt timp a fost avansată versiunea oficială potrivit căreia procurorul Panait s-ar fi sinucis. Potrivit articolului din presa germană, la necropsia cadavrului procurorului Panait s-au găsit urme de droguri, iar procurorul care a anchetat moartea colegului său Panait a fost lovit de o maşină şi omorât, autorul „accidentului” nefiind niciodată prins.

În presă au ieşit informaţii potrivit cărora procurorul Panait, care instrumentase mai multe dosare de corupţie din guvernarea Năstase, s-a confruntat cu presiuni mari din partea celor care vroiau să blocheze anchetele.

Filmul regizorului Tudor Giurgiu este motivul pentru care jurnalistul Robert Turcescu susţine că „Ponta este cu nervii la pământ”.

„Cristian” (titlu de lucru) ar putea redeschide în cinema-ul românesc o poartă spre un gen rar explorat, thrillerul politic. Imaginea noastră favorită din cele puse la dispoziţie de producătorul Libra Film este cea cu idealistul procuror Cristian (jucat de Emilian Oprea, foto alăturat) stând la birou şi scrutând cu privirea dosarul din faţă. Ne aşteptăm la un personaj incoruptibil, cu privirea aţintită către adevăr şi gata de orice pentru a-l descoperi, în ciuda opoziţiei colegilor săi şi a altor pioni din lumea politică”, potrivit cinemagia.ro

„E un film foarte personal, probabil cel mai dificil film la care am lucrat. Mi-e greu să vorbesc încă despre el, sunt încă în perioada de dinainte de montaj când senzaţiile trăite la filmare sunt foarte puternice. Ştiu doar că publicul va descoperi un actor excepţional, Emilian Oprea, la debut în rol principal în lungmetraj”, a declarat Tudor Giurgiu.

Filmul, al cărui scenariu a fost realizat de Tudor Giurgiu şi Loredana Novak, a beneficiat de un buget de 1,13 milioane de euro şi a început filmările în februarie, urmând ca săptămâna aceasta să termine lucrul cu actorii şi să înceapă cât de curând post-producţia. Premiera este deja programată pentru primăvara anului viitor, potrivit reportervirtual.ro

Membrul CSM Cristi Danileţ a comentat pe contul său de Facebook (sublinierile ne aparţin, n.r): „În urmă cu doi ani un regizor mi-a solicitat o întâlnire să discutăm despre justiţie. Am acceptat. Mi-a expus ideea sa despre un eveniment tragic din justiţia română, parţial neelucidat. A vrut să afle mai mult despre modul în care era organizată şi funcţiona justiţia la începutul anilor 2000.

Eram tânăr judecător atunci, uimit şi scârbit de ceea ce văd: dosare cerute la Guvern spre analiză, grevă a procurorilor, şefi care dădeau şi luau dosare, ministrul care trimitea inspecţii când vroia el împotriva magistraţilor incomozi, tineri delegaţi la Parchetul General sărind toate treptele intermediare şi apoi trimişi ca nişte kamikaze să ancheteze cazuri extrem de sensibile şi care îi depăşeau cu mult, declaraţii ale oamenilor sus-puşi cum că nu cred în arestările dintr-o anumită seară urmate de eliberarea celor arestaţi, servicii secrete militarizate înfiinţate nelegal şi care spionau viaţa privată a magistraţilor, procurori care făceau arestări şi de abia apoi căutau probe, şefi din justiţie schimbaţi peste noapte şi alţii cu capul plecat ca nişte ghiocei, mandatul judecătorilor suprem limitat în timp, ordine verbale de la şefi şi dispoziţii scrise de la MJ cum să soluţionăm dosare, chiar anchete dacă îndrăzneai să aplici CEDO etc.

Şi, dincolo de toate, o frică imensă care domina sistemul. Frică şi tăcere...În acei ani, câţiva magistraţi au îndrăznit să iasă din conformism. 2002-2004 au fost ani de revoltă, deseori înăbuşită. Unii şi-au pierdut funcţia, alţii...viaţa. Alţii am devenit persona non grata şi am intrat pe lista neagră a ministrului. Din fericire, a venit anul 2004 cu cele trei legi ale justiţiei şi apoi îmbunătăţirile din 2005, iar lucrurile s-au schimbat radical: funcţiile de conducere se ocupă prin concurs, promovarea se face prin concurs, serviciul de spionaj al magistraţilor a fost desfiinţat, s-a creat CSM, inspecţia a trecut de la MJ la CSM, toate dosarele „de cadre” au fost transferate de la MJ la CSM, a început informatizarea, transparenţa şi apoi...dosarele. Eu de abia aştept să văd filmul”.