Consilier BNR, după explozia cursului euro-leu: "După ce au împins baba pe scări, PSD-iştii se retrag, ca să scoată alţii castanele aruncate de ei"

Marcel Ciolacu (Captură video)
Andrei Pricopie
07.05.2025

Economistul Eugen Rădulescu, consilier în cadrul Băncii Naţionale, a venit cu precizări, pe pagina sa de socializare, după ce social-democratul Adrian Câciu, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Ciucă şi fost ministru al Fondurilor Europene în guvernul Ciolacu 1, a dat vina pe prezidenţiabilul Nicuşor Dan pentru explozia cursului euro-leu.

"Când eram eu copil se spunea că culmea neruşinării ar fi când împingi o babă pe scări şi o întrebi de ce se grăbeşte. (...) Un fost ministru al finanţelor declară stupefiant: 'Un euro, 5,1 lei. Azi! Care ai vrut duş cu apă rece, extins la nivel naţional şi l-ai dus pe matematician acolo, vezi că începe să vină apa rece! Dacă tot nu v-a plăcut cum a fost, iar unora li s-a urât cu binele, asta e. Noi luăm o pauză!'", a declarat Eugen Rădulescu.

Expertul a opinat că nu Nicuşor Dan e problema în acest caz, ci guvernarea PSD care a dus deficitul bugetar la 9,3% din PIB într-un an de pace, a favorizat şansa "unui anti-european" să ajungă la Cotroceni şi "apoi să formeze un guvern de aceeaşi factură", prin demisia premierului Marcel Ciolacu şi ieşirea de la guvernare.

"Este de remarcat, de asemenea, că, după ce au împins baba pe scări, PSD-iştii se retrag, ca să scoată alţii castanele aruncate de ei în foc. Asta zic şi eu răspundere politică", a punctat Eugen Rădulescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor