Nicuşor Dan, faţă în faţă cu Simion: "România nu-şi permite să vorbească acum despre Georgescu prim-ministru"

Nicuşor Dan şi George Simion
Ana Ion
07.05.2025

Nicuşor Dan a susţinut, miercuri, un discurs la congresul sindicaliştilor BNS, congres la care a fost prezent şi contracandidatul său, George Simion.

În alocuţiunea sa, primarul Capitalei a ţinut să puncteze că România nu-şi permite în momentul ăsta să vorbească de Georgescu prim-ministru, care vrea revendicări teritoriale în Ucraina, România nu îşi permite să vorbească de naţionalizări.

„Trebuie să avem economie. Putem să vorbim foarte multe lucruri, să promitem multe, ceea ce ne deosebeşte este aventura. România nu-şi permite în momentul ăsta să vorbească de Georgescu prim-ministru, care vrea revendicări teritoriale în Ucraina, România nu îşi permite să vorbească de naţionalizări.

România are nevoie să fie ancorată în economia europeană, în cea globală. Statul român trebuie să sprijine agricultura românească, să facă România competitivă pe piaţa globală, să stimuleze AI, de exemplu, pentru că acolo va fi bătălia”, a declarat Nicuşor Dan, citat de Aktual24.ro, la congresul BNS.

„Este o uriaşă corupţie în România şi votul o dovedeşte. Nu s-au luat destui bani europeni, e o uriaşă evaziune fiscală care afectează capitalul românesc, firmele româneşti, da. În România sunt companii de stat la care managementul este plin de politruci. Se cheltuieşte enorm, statul aruncă cu bani şi de acolo vine inflaţia, şi de acolo vine factura pentru români. Toate astea se întâmplă şi trebuie corectate, dar într-un mod înţelept, nu cum ne arată indicatorii, şi bursa, şi cursul leului, încrederea investitorilor faţă de ce poate să fie România peste două săptămâni.

În România este corupţie, am avut o clasă politică care şi-a bătut joc de cetăţeni, numai ca răspuns la această situaţie de fapt nu trebuie să fie ura care dezbină societatea. Răspunsul trebuie să fie justiţia care să îi pedepsească pe cei care au greşit faţă de români. Acesta este răspunsul unei societăţi democratice şi ancorate în Europa.

Sunteţi reprezentativi pentru categorii importante de oameni. Vă îndemn să vă concentraţi, să reflectaţi asupra a ceea ce au făcut oamenii care vin să va ceară votul, nu asupra a ceea ce declară într-un mod mai efervescent sau mai puţin efervescent. Despre asta este alegerea pe care România trebuie să o facă peste 12 zile, o schimbare înţeleaptă, care uneşte, sau o schimbare care aduce haos şi dezbinare”, a adăugat Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor