Gavrilă îi numeşte "terorişti" pe reporteri: Nu vom plăti taxa de protecţie. Trebuie să vină şi să te întrebe dacă ai o declaraţie de dat

Anamaria Gavrila (Captura video)
Loredana Diacu
07.05.2025

După ce i-a catalogat pe jurnalişti “specie pe cale de dispariţie” şi a susţinut că abia aşteaptă ca aceştia să fie ”gone”, lidera POT vine cu declaraţii halucinante, numindu-i pe reporterii care îşi permit să pună întrebări "terorişti", "hărţuitori" şi "câini dezlănţuiţi".

Într-un monolog filmat probabil de o colegă/coleg de partid, presărat cu expresii în limba engleză, Anamaria Gavrilă susţine că ziariştii trebuie să vină să-i ceară voie să pună întrebări.

“Presa, care e cu adevărat presă, vine şi te întreabă dacă ai o declaraţie de dat pentru că are o anumită întrebare sau vrea să afle anumite informaţii. Şi atunci te întreabă dacă îţi dai acordul înainte. Înainte, aşa-zisa presă din Parlament era condiţionată, avea voie doar în anumite spaţii, dar apoi, dacă îi foloseşti ca pe câinii tăi, cei care îi agresează pe alţii, bineînţeles că le dai frâu liber. De aceea, eu nu voi negocia niciodată cu teroriştii", susţine Gavrilă.

"Presa adevărată nu hărţuieşte, vrea să afle ce se întâmplă", spune ea.

Gavrilă a simţit nevoia să dea şi exemple de „adevăraţi” jurnalişti şi analişti:

“Ce susţinem noi cu ce înseamnă o presă adevărată... sunt cu adevărat jurnalişti şi analişti demni, care să fie plătiţi pentru analizele lor, pentru reportajele lor, pentru efortul lor adevărat. Aşadar, tu nu poţi să pui în aceeaşi oală pe Turcescu, pe maestrul Cristoiu, pe chiar Iosefina Pascal, pe Iulian Ionescu, pe Bobby D (îi şopteste cineva n.r.), de exemplu. El nu este un jurnalist oficial, dar sunt oameni care prezintă obiectiv anumite puncte de vedere. E posibil. Cum să îi pui în aceeaşi oală cu agresorii din Parlament”, susţine lidera POT.

Reamintim că, marti, lidera POT, Anamaria Gavrilă, a avut un derapaj de proporţii la adresa reporterilor care îi puneau întrebări la parlament. Nemulţumită că reporterii ÎŞI FĂCEAU MESERIA şi îi adresau întrebări, aceasta le-a spus că sunt "pe cale de dispariţie, şi că abia aşteaptă să îi vadă GONE (duşi, dispăruţi). Mai multe informatii, aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor