George Simion şi Nicuşor Dan, prima confruntare publică după turul 1

Nicuşor Dan şi George Simion (BNS)
Ana Ion
07.05.2025

George Simion şi Nicuşor Dan au avut, miercuri, prima lor confruntare electorală în cadrul Congresului Blocului Naţional Sindical. Discuţia a fost centrată pe teme economice, ocazie cu care preşedintele AUR a susţinut că în spatele deprecierii leului este „o mişcare electorală penibilă”. De partea sa, Nicuşor Dan a replicat că „nu orice eveniment este rezultatul unei conspiraţii”.

"Din informaţiile pe care le am, au fost anumite companii care au pariat împotriva leului. Când voi avea acces la această informaţie, cu siguranţă vă voi prezenta-o. A fost o mişcare electorală cât se poate de penibilă, românii nu mai pot fi influenţaţi de astfel de chestiuni. Pentru deficitul bugetar uriaş, peste 9,3%, o să arăt către cei care au fost la conducere, este responsabilitatea lor", a declarat Simion, vorbind despre creşterea euro.

Nicuşor Dan a respins teoria conspiraţiei, arătând că şi după alegerile din noiembrie au existat efecte similare. El a declarat că a încercat să calmeze pieţele si a subliniat că evoluţia PMB sub conducerea sa dovedeşte seriozitate financiară, inclusiv creşterea ratingului municipalităţii.

"Nu orice se întâmplă e rezultatul unei conspiraţii. Am avut acelaşi efect după alegerile din noiembrie. Ieri am încercat, din poziţia mea, să calmez acest fenomen şi să dau asigurări de stabilitate. Pe de altă parte, din nou şi din nou, dacă ne uităm la oameni care promit că vor face, trebuie să ne uităm la ce au făcut ei. Am luat PMB cu datorie curentă de trei sferturi din venitul anual şi am adus-o la un rating cu patru trepte peste cel naţional", a răspuns, de partea sa, Nicuşor Dan, citat de Hotnews.

Întrebaţi despre transparentizarea proiectului ReArmEU, cei doi au răspuns astfel:

Nicuşor Dan a invocat experienţa sa de la PMB, unde a eliminat procesele împotriva jurnaliştilor şi a crescut transparenţa, subliniind că este nevoie de combaterea evaziunii, absorbţia de fonduri, reducerea cheltuielilor şi controlul companiilor de stat.

George Simion a reamintit apartenenţa României la NATO şi UE, cerând să nu se confunde atribuţiile celor două entităţi. El a criticat lipsa reconversiei sociale după închiderea minelor şi a menţionat că înzestrarea armatei ar fi trebuit să susţină şi industria militară internă.

La întrebarea despre utilizarea instrumentului european „Security Action for Europe”, Simion a acuzat că promisiunile privind fondurile PNRR nu au fost respectate şi a indicat exemple de fabrici româneşti capabile să producă armament, cerând utilizarea acestor capacităţi.

Dan a confirmat potenţialul industriei româneşti de apărare, dar a subliniat că partenerii europeni trebuie să aibă încredere în România pentru ca aceasta să beneficieze de reînarmare.

Redăm întrebările şi răspunsurile:

În ce măsură veţi determina Guvernul să transparentizeze demersurile referitoare la ReArmEU şi în ce măsură vă veţi implica ca aceste alocări să fie transparente, corecte şi să iasă de sub presiunea grupurilor de interese?

Dan: Când vorbeşti de viitor, să te uiţi la trecut. Am venit la PMB şi aveam vreo 50 de cereri de chemare în judecată pe legea accesului la informaţii publice, 20 de procese în care primarul dădea în judecată jurnalişti, iar acum nu avem niciunul. Nu poate să existe vreo suspiciune de lipsă de transparenţă. Cum facem să echilibrăm bugetul? E nevoie de bani pentru militar, nu e fericit să dai bani pentru militar, dar orice e mai bun decât e războiul şi trebuie să îl descurajăm. 1- combaterea evaziunii, 2 – absorbţia de fonduri, 3 – reducerea cheltuielilor, 4 – controlul companiilor statului.

Simion: Noi facem parte deja dintr-o arhitectură de securitate, NATO, şi e foarte bine că facem parte din NATO şi din UE, dar nu trebuie să confundăm ce face UE şi ce face NATO. UE trebuie să se ocupe să fie un spaţiu economic comun la care să aibă acces toate statele membre. NATO trebuie să se ocupe mai departe de chestiuni legate de securitate. Toate programele care n-au fost duse la bun sfârşit, despre învăţământ dual, despre mentorat, despre recalificare profesională, trebuie să continue.

S-au închis minele, s-au alocat bani pentru fel de fel de programe. Nu a avut loc o reconversie socială şi au plecat românii noştri în diaspora. Suntem printre puţinele ţări care au alocat un buget corespunzător pentru înzestrarea armatei, ar fi trebuit să meargă şi spre industria militară, dar nu s-a întâmplat şi rezultatul e că generalii responsabili de înzestrare şi-au achiziţionat mii de tablouri. Preşedintele să fie transparent. De când e Nicuşor la PMB, datoria a crescut.

Dan, drept la replică: Cred că tocmai asta este să ai un limbaj care să nu descurajeze pieţele financiare. E logic să ai datorii în momentul în care împrumuturile alea se duc în dezvoltare. Ce am spus eu este să nu ai datorii curente. PMB a încercat să se împrumute de 500 de milioane şi să emită bonduri şi s-a subscris de două ori, la statul român n-a venit nimeni. Asta e diferenţa între a fi serios şi a nu fi serios.

Comisia Europeană a lansat de curând instrumentul Security Action For Europe. Cum veţi utiliza acest instrument pentru a consolida industria naţională de apărare?

Simion: Toate fondurile europene vor fi accesate, pentru că l-am văzut pe înaintaşul domnului Dan, Iohannis, că şi-a făcut campanie şi şi-a securizat mandatul cu promisiunea fondurilor din PNRR şi vedeţi că nu mai vin, chiar dacă avem o coaliţie aşa-zis pro-europeană. Între Gorj şi Valea Jiului este o uzină care poate produce pentru armatele NATO, în standarde NATO, armament, uzina de la Sadu.

Avem la Ghimbav şi putem în Braşov să producem ceea ce polonezii produc printr-un parteneriat cu SUA. Avem la Cugir potenţialul de a produce arme şi armament. Din păcate, de asta am menţionat de respectivii generali, fondurile, 5 mld pentru echipamente din SUA fără nicio contribuţie locală… Preşedintele are atribuţii în acest domeniu, locuri de muncă bine plătite la Tohani, la Sadu, la Ghimbav, la Cugir, asta este soluţia.

Dan: Evident că industria noastră are potenţialul de a produce. Am vizitat şantierul naval din Constanţa, care produce nave comerciale, dar poate să producă oricând nave militare. Avem un potenţial pe aeronautic, pe vehicule, pe muniţii, pe pulberi, există acest potenţial. Într-adevăr, politica de înzestrare a României de până acum a neglijat capacităţile de producţie din România. Tocmai de aia românii au votat schimbare. Dacă vorbim de procesul european de reînarmare, mai este nevoie de încredere în România. Întreb societatea – pe care din aceste două opţiuni partenerii noştri europeni vor avea încredere în România?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor