CNIPMMR: Ponta a promis deblocarea urgentă a conturilor bancare ale IMM-urilor

Conferinţă de presă la sediul CNIPMMR susţinută de Ovidiu Nicolescu, preşedinte CNIPMMR şi Liviu Rogojinaru, vicepreşedinte CNIPMMR (Epoch Times România)
Epoch Times România
31.10.2013

„Deblocarea conturilor bancare ale IMM-urilor, alături de promovarea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă că plăţile realizate de autorităţile statului să se opereze direct în contul subcontractorilor în cazul lucrărilor publice, sunt două măsuri pe care premierul Victor Ponta a promis, în cadrul întâlnirii de astăzi (joi - n.r.) cu patronatele, că le va implementa în perioada imediat următoare”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

”Din cele 12 măsuri pe care le-am înaintat premierului Victor Ponta în cadrul întâlnirii de astăzi (joi - n.r.) cu patronatele, trei au primit undă-verde din partea şefului Executivului. Este vorba de deblocarea conturilor bancare ale IMM-urilor şi crearea unui sistem de reeşalonare a sumelor; promovarea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă că plăţile realizate de autorităţile statului să se opereze direct în contul subcontractorilor în cazul lucrărilor publice, dar şi eliminarea penalităţilor de întârziere foarte mari privind creanţele bugetare, cu menţinerea doar a dobânzii de întârziere. Dl. Ponta ne-a promis că aceste măsuri vor fi puse în practică în scurt timp, o nouă întâlnire Guvern-patronate pentru evaluarea implementării măsurilor urmând să aibă loc peste o lună”, a precizat Ovidiu Nicolescu.

Printre măsurile propuse Guvernului de către CNIPMMR se mai numără: reducerea cu minimum 25% a numărului de plăţi fiscale pentru întreprinzători; acordarea pentru întreprinderile nou înfiinţate a unei scutiri de impozit în primul an şi reducerea cu 50% a impozitului pe profit în cel de-al doilea an; facilitarea accesului la finanţare al IMM-urilor, alături de stimularea înfiinţării de noi întreprinderi.

”Pe termen mediu şi lung ar fi utilă crearea, prin intermediul programelor finanţate din fondurile europene, a unor fonduri de seed-capital pentru sprijinirea înfiinţării de noi microîntreprinderi de către tineri. De exemplu, Sicilia a primit în ultimii trei ani suma de 70 milioane de euro de la comunitatea europeană pentru acest tip de proiecte”, a adăugat Nicolaescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor