Ciprian Ciucu (PNL) a cerut să nu mai participe la discuţiile cu PSD-USR-UDMR [Surse]
Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedinte PNL, a cerut să nu mai participe la negocierile din coaliţie cu PSD-USR-UDMR pentru formarea noului Guvern, au dezvăluit apropiaţii politicianului, pentru Libertatea.
„Ne-a spus că măcar câteva zile nu vrea să mai vină la discuţii, după ce Marcel Ciolacu a anunţat că PSD iese din negocierile pentru formarea noului Guvern, iar Ciucu a fost acuzat că totul este din cauza declaraţiilor sale anti-PSD”, au precizat apropiaţii liberalului, pentru Libertatea.
„A zis că ar fi bine să meargă la negocieri fără el, şi Ilie Bolojan (n.red. – preşedintele interimar al PNL) a fost de acord”, au adăugat sursele citate.
Reamintim că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat joi, într-un mesaj pe pagina sa de socializare, că partidul său se retrage din coaliţia aşa-zis pro-europeană, dar susţine că va vota în Parlament un viitor guvern de dreapta.
"Ca să fie clar! Atât eu, cât şi partidul pe care îl conduc, am înţeles perfect votul românilor! A fost un vot la blam la adresa unei clase politice mai preocupată de certuri sterile şi răzbunări decât de viaţa românilor! Tocmai de aceea am considerat că suntem obligaţi să lăsăm la o parte ce a fost, să trecem peste nerespectarea cuvântului dat de partenerii noştri de Coaliţie şi să încercăm să mergem mai departe, împreună, pentru a da cât mai repede un guvern stabil şi funcţional acestei ţări! Fiind conştienţi de situaţia gravă în care se află România, lucru pe care nu doar partenerii europeni, ci şi instituţiile financiare internaţionale l-au semnalat deja, am mers chiar mai departe, iniţiind demersurile coagulării unei coaliţii mai largi, formată din toate partidele pro-europene", a declarat Marcel Ciolacu.