Chuck Norris despre legătura dintre corp şi minte, dar şi despre primejdia de a trăi fără un cod moral

Ca şi cum am avea nevoie de mai multe dovezi privind conexiunea dintre minte şi corp în ceea ce priveşte determinarea sănătăţii noastre generale, neurosavanţii de la Universitatea din Pittsburgh tocmai au dovedit acest lucru. Studiul lor, prezentat în ediţia online a jurnalului Proceedings of the National Academy of Sciences, a dezvăluit dovezi concrete privind baza neurală a conexiunii dintre minte şi corp. Descoperirile au aruncat o lumină nouă asupra modului în care stresul, depresia şi alte stări mintale pot modifica funcţionarea organelor şi demonstrează o bază anatomică adevărată pentru ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de boala psihosomatică.

Cercetarea furnizează de asemenea o explicaţie neurală fundamentală privind motivul pentru care activităţi precum meditaţie, qigong, yoga sau Pilates – chiar şi artele marţiale – se dovedesc a fi eficiente pentru atât de multe persoane în vederea modulării răspunsurile corpului la stresul fizic, mintal şi emoţional.

Totuşi, chiar şi înarmaţi cu aceste cunoştinţe, bănuiesc că majoritatea dintre noi vor reacţiona diferit când auzim termeni precum “sănătate fizică” şi “sănătate mintală”. Şi – chiar mai important – există reacţii diferite la ideea de “boala fizică” şi “boala mintală”.

Nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că există o pată ruşinoasă atunci când cineva doreşte să îşi îmbunătăţească sănătatea mintală. Pata continuă să aibă un efect negativ asupra mijloacelor importante de recuperare. Pentru a vedea consecinţele, nu trebuie să căutăm mai departe de armata americană. Există numeroase rapoarte media privind numărul ridicat al soldaţilor diagnosticaţi cu depresie şi sindromul stresului post-traumatic (PTSD), sau cu afecţiuni traumatice ale creierului ce au rezultat din anii de operaţiuni militare în Irak şi Afganistan.

În plus, comunitatea terapeutică a început recent să se confrunte cu o nouă afecţiune, şi anume afecţiunea morală. Aceasta se diferenţiază de PTSD prin faptul că are o legătură directă cu vina sau ruşinea experimentate de veterani ca urmare a comiterii unor fapte ce merg împotriva codurilor lor morale. Terapeuţii care studiază şi tratează afecţiunea morală au descoperit că nicio cantitate de medicamente nu poate uşura durerea unei vieţi trăite cu aceste poveri morale. Mulţi experţi consideră că persoane care suferă de afecţiune morală contribuie în mod semnificativ la numărul şocant de mare de sinucideri în rândul veteranilor întorşi din misiuni, care a fost estimat în SUA la 18 până la 22 pe zi.

Articolul original în limba engleză poate fi citit aici