Chinezii, acţionari la Rompetrol

Companiile chineze îşi consolidează rolul pe piaţa energetică românească, preluând 51% din acţiunile KMG Internaţional, acţionar majoritar al Rompetrol.
Rafinarie (Photos.com)
Ana Ion
15.12.2016

Chinezii vor deţine 51% din acţiunile KMG Internaţional NV, acţionarul majoritar al Rompetrol - companie pe care Ponta a iertat-o de o datorie de sute de milioane de dolari. Anunţul a fost făcut de KMG Internaţional NV (KMGI), acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare care a informat că negocierile dintre compania naţională KazMunayGas din Kazakhstan şi compania chineză CEFC (China Energy Company Limited) au ajuns în etapa finală, relatează Hotnews.

În acest moment, KMG Internaţional deţine 48,1% din acţiunile Rompetrol Rafinare, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 44,7%, restul fiind deţinut de alţi acţionari.

"Acordul între KMG NC şi CEFC care atestă angajamentul ferm de a efectua tranzacţia urmează să fie semnat, împreună cu un set de documente, confirmând astfel parteneriatul solid dintre cele două companii", se arată într-un comunicat al KMG Internaţional.

Potrivit comunicatului, activele deţinute şi operaţiunile desfăşurate de KMGI în Europa şi în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare şi vor viza atât creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale KMGI, cât şi extinderea activităţilor şi operaţiunilor efectuate de către CEFC la nivel internaţional.

În aceste condiţii, rămâne de văzut în ce mod va continua aplicarea prevederilor din celebrul memorandum semnat în februarie 2013 între România şi fostul Rompetrol Group prin care statul român renunţă la plata datoriei de aproape 600 de milioane de dolari contra contra sumei de 200 de milioane de dolari, şi înfiinţarea de către Rompetrol Group a unui fond de investiţii de 1 miliard de dolari. De la semnarea memorandumului şi până acum nici vânzarea de către statul român a unor acţiuni contra 200 milioane de dolari, nici crearea unui fond de învestiţii de 1 miliard de dolari nu s-au realizat.

Articolul integral poate fi citit aici

Reamintim că prin intrarea CEFC în Rompetrol, China îşi consolidează rolul pe piaţa energetică românească, acest lucru datorându-se, în principal, fostului premier Ponta, care a ofertat Beijingului mai tot ce înseamnă proiect energetic major. Astfel, cele două noi reactoare nucleare de la Cernavodă urmează să fie construite cu o companie chineză. Tot Guvernul Ponta a bătut palma cu chinezii de la China Huadian Engineering (CHEC) pentru un proiect energetic estimat la 847 milioane de euro la Sucursala Electrocentrale Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, iar hidrocentrala Tarniţa Lăpuşeşti ar putea fi făcută tot cu China.

Recent, fostul ministru Lucian Isar remarca faptul că statul român putea răscumpăra cei 51% din Rompetrol cu datoria de 600 de milioane ştearsă de Ponta, reparând greşeala de privatizare pe nimic făcută de guvernanţii anului 2000.

Tot Isar se întreba dacă după dosarele Rompetrol 1 şi Rompetrol 2 (în desfăşurare) va veni şi un Rompetrol 3 şi dacă acesta va viza anul 2000 sau anul 2013, anul "generozităţii" lui Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor