China detronează “zona euro”, fiind cel mai mare sistem bancar din lume
alte articole
Conform Financial Times, PIB-ul Chinei l-a depăşit pe cel al Uniunii Europene în 2011 în privinţa ratelor de schimb, dar sistemul său bancar nu a ocupat primul loc decât la sfârşitul anului trecut.
Această întârziere a fost alimentată de o creştere extraordinară a creditelor bancare începând cu 2008, când guvernul chinez a recurs la stimulente monetare şi fiscale agresive pentru a reduce impactul negativ al crizei financiare globale.
“Creşterea masivă a sistemului bancar al Chinei nu este un motiv de sărbătorire, ci mai mult un semn al unei economii prea dependente de investiţii finanţate de bănci, o economie asaltată de alocarea insuficientă a resurselor şi supusă riscurilor de credite enorme”, a declarat Eswar Prasad, economist la Universitatea Cornell, SUA, şi fost director al diviziei chineze în cadrul Fondului Monetar Internaţional.
Statisticile arată că activele bancare chineze au ajuns la 33 trilioane de dolari la sfârşitul anului trecut, comparativ cu 31 trilioane de dolari ale zonei euro. Activele americane au înregistrat o cifră de 16 trilioane de dolari, iar cele nipone de 7 trilioane de dolari.
Valoarea sistemului bancar al Chinei este de 3,1 ori mai mare decât PIB-ul, comparativ cu un factor de 2,8 în cadrul zonei euro.
Economiştii susţin că stimulentele amplificate ale Beijingului au dus la investiţii semnificative inutile, la o capacitate excedentară industrială şi la niveluri periculoase ale datoriei. Spre deosebire de pieţele dezvoltate, guvernul local chinez s-a bazat mult pe credite bancare pentru a-şi finanţa infrastructura.
Deşi cele mai mari trei bănci ale lumii sunt chineze, experţii susţin că amploarea adevărată a băncilor chineze este subestimată. Sistemul bancar din umbră (shadow banking) a explodat în China în ultimii zece ani.
În încercarea de a impune controale de capital pentru a stăvili exportul de masă monetară, autorităţile comuniste chineze au anunţat o campanie de suprimare a operaţiunilor bancare ilegale.