China ar trebui să abordeze cu înţelepciune problema Tibetului
Doi calugari tineri, Lobsang Kalsang si Lobsang Konchok, cu varste intre 18-19, din Manastirea Kirti judetul Ngaba, Tibetul de est, si-au dat foc pe 26 septembrie in semn de protest fata de situatia drepturilor omului din Tibet (From freetibet.org)
China este o ţară cu tot tacâmul de arme moderne, dar îi lipseşte una cu care să "elimine" tibetanii care se autoincendiază în număr tot mai mare, protestând împotriva represiei regimului comunist chinez.
Nu există nicio armă care să împiedice răspândirea focului, decât abordarea prin dialog sau permiterea libertăţii religioase. Dar mândria unui stat puternic împreună cu vechiul obicei împiedică Beijingul să vadă răspunsul.
Cel puţin 14 tibetani şi-au dat foc anul acesta şi încă 20 anul trecut, asta ca răspuns la îndoctrinarea forţată pe care regimul o aplică înăuntrul mânăstirilor şi pe care o numeşte ”educare patriotică”. O mare prezenţă a forţelor de ordine a fost instalată şi în jurul mânăstirilor. 300 de călugări au fost scoşi în aprilie, anul trecut, dintr-o mânăstire şi arestaţi, conform Human Rights Watch, un grup de monitorizare a drepturilor omului din New York. Represiunea a crescut din 2008, când protestele au fost contracarate şi zdrobite prin forţă mortală. Primul gest de autoincendiere a avut loc în 2009.
Prin blocarea mass-mediei străine, impactul protestelor în masă este limitat. Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, a declarat pentru BBC că nu crede că autoincendierile vor putea rezolva ceva. „Este o dovadă de curaj - un curaj extraordinar. Dar ce efect va avea? Curajul singur nu este un substitut. Trebuie să-ţi foloseşti înţelepciunea.”
Dalai Lama: „Este o dovadă de curaj-un curaj extraordinar. Dar ce efect va avea? Curajul singur nu este un substitut. Trebuie să-ţi foloseşti înţelepciunea.”
Înţelepciunea este o calitate pe care guvernul Chinei a aplicat-o rareori în treburile sale cu Tibetul. China ar trebui să relaxeze reprimarea asupra ţării, să respecte practicile religioase ale tibetanilor retrăgându-şi politrucii din mânăstirile tibetane şi să deschidă uşile pentru negocieri cu Dalai Lama şi guvernul Tibetului aflat în exil. Conducerea Chinei a fost capabilă odată să pună accent pe menţinerea şi respectarea diferenţelor, atunci când a rezolvat problema Hong Kong-ului. Ar trebui să o abordeze şi pe cea a Tibetului într-un mod similar. Focurile, odată aprinse, nu se sting uşor.
