CFR Călători oferă facilităţi de călătorie pentru a face faţă trenurilor private

CFR Călători este nevoită să renunţe la rute, însă companiile private au profituri şi se extind pe trasee noi în întreaga ţară, atrăgând noi clienţi, chiar dacă tarifele operatorului naţional sunt mai mici, în anumite cazuri.
Flori Mladin
08.08.2014

alte articole

Gara de Nord, trenuri şi călători (Epoch Times România)
Flori Mladin
08.08.2014

CFR Călători este nevoită să renunţe la rute, însă companiile private au profituri şi se extind pe trasee noi în întreaga ţară, atrăgând noi clienţi, chiar dacă tarifele companiei naţionale sunt mai mici, în anumite cazuri.

Un exemplu în acest sens este Compania Softrans, care a inaugurat pe 1 august cursa spre mare.

Compania CFR Călători a introdus din 4 iulie 2014 patru trenuri de călători InterRegio, care circulă cu viteza maximă de 160 km/h, parcurgând distanţa dintre Bucureşti şi Constanţa în două ore, iar din 14 iunie stabilise tarife de 19,9 lei pentru o călătorie cu un tren Regio din Capitală la mare, în cadrul ofertei „Bilet de Weekend”.

Însă aceste facilităţi nu sunt cunoscute deoarece reprezentanţii societăţii naţionale nu s-au străduit îndeajuns să le promoveze.

CFR Călători oferă reduceri

Totuşi, joi, după o săptămână de când operatorul privat Softrans a inaugurat cursa spre litoral, CFR Călători s-a hotărât să facă publicitate pachetului estival. „CFR Călători nu are buget pentru promovare, dar concurenţa o va obliga să se adapteze”, a afirmat fostul director al companiei, Ştefan Roşeanu, potrivit evz.

Măsurile luate de CFR Călători în ce priveşte investiţiile în infrastructura feroviară şi preţurile mici au început să dea rezultate, respectiv rutele feroviare au un grad de ocupare de 100%.

Potrivit ofertei CFR Călători, un turist trebuie să meargă la mare cel puţin patru weekenduri şi să facă rezervare cu o săptămână înainte ca să plătească doar 19,9 lei pe o călătorie cu trenul Regio sau 37,7 lei pentru un voiaj cu trenurile InterRegio.

Astfel, călătorul ar plăti 160 de lei, dacă merge cu trenul Regio, această sumă reprezentând jumătate din suma plătită pe distanţa Bucureşti- Constanţa parcursă cu operatorul privat Softrans.

Operatori privaţi

Unul din principalii competitori ai CFR Călători este Regiotrans. Această companie avea pierderi de peste patru milioane de lei în 2012, iar în 2013 a avut un profit de 66.714 lei. Totodată, spre deosebire de compania de stat, unde sunt preconizate reduceri de personal, Regiotrans a angajat oameni, numărul salariaţilor crescând de la 876 în 2012, la 937 în 2013.

Un alt rival este Tranferoviar Călători, care a obţinut profit şi în 2012, şi în 2013. Anul trecut compania a raportat un profit net de 1,84 milioane de lei, mai puţin decât cel înregistrat la sfârşitul anului 2012, când profitul a fost de peste două milioane de lei. Numărul angajaţilor a fost redus de la 232 în 2012, la 196 la sfârşitul anului trecut.

Operatorul privat Regional a avut pierderi în ultimii doi ani: în 2011, compania a înregistrat un profit de peste 1,1 milioane de lei, însă în 2012 şi 2013 a raportat pierderi de 5,36 milioane de lei şi, respectiv, peste un milion de lei.

Profit estimat pentru CFR Călători

Guvernul estimează ca CFR Călători să aibă în acest an profit, şi anume venituri de 2,33 miliarde lei şi cheltuieli de 2,26 miliarde lei, după ce în ultimii ani a înregistrat pierderi, iar în 2011 a avut un profit de numai un milion lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor