Ce arată execuţia bugetară. Economist: Politicienii nu vor reformă. Peste tot vaiete, văicăreli, opoziţie

Profesorul Cristian Păun a prezentat, pe Facebook, concluziile sale cu privire la execuţia bugetară după 9 luni, care evidenţiază o situaţie fragilă a finanţelor publice, un deficit ridicat, venituri sub aşteptări şi o economie cu frâna de mână trasă, în ciuda unor îmbunătăţiri în zona fondurilor europene.

Doctor în economie, Cristian Păun vine şi cu soluţii de redresare, cu menţiunea că acestea depind enorm de factorul politic.

Redăm mai jos analiza expertului.

Ce arată execuţia bugetară

- Nu suntem încă deloc într-o zonă sigură, nu am scăpat de deficitul excesiv, dinamica veniturilor prin comparaţie cu cheltuielile nu este una care să ne liniştească;

- Cu un PIB care creşte mai puţin ca anul trecut, ponderea deficitului în total PIB este mai mică, dar nu suficient de mică. Totuşi, la cum nu creşte PIB-ul (mai ales real), putea fi şi mai rău.

- Cheltuielile au crescut nominal mai puţin cu 1% decât veniturile, pentru ambele însă ritmurile de creştere sunt peste rata inflaţiei (rău la cheltuieli, bine la venituri);

- Fondurile europene recuperează accelerat, situaţia fiind mult peste cea de anul trecut (atât pe PNRR cât şi pe fondurile clasice);

- Încasările la buget din principalele taxe sunt sub aşteptări şi asta nu neapărat pentru că ANAF nu pune presiune suficientă pe evazionişti (este şi asta) ci pentru ca economia frânează semnificativ, consumul frânează semnificativ;

- Salariile în sectorul bugetar stagnează de la sfârşitul anului trecut (de dinainte de alegerile prezidenţiale). Creşterea lor nominală este clar sub rata inflaţiei în acest moment care, spre final de an, va fi mult peste (6% doar pe valori nominale)). Din păcate ele nu scad nominal, ar putea scădea dacă redimensionarea statului ar fi una reală şi adecvată conjuncturii. Un Parlament de 300 de parlamentari ar fi un semnal excelent din partea clasei politice;

- Dobânzile sunt tot mai mari şi asta arată cât de greşit a fost planul să ne bazăm creşterea şi dezvoltarea pe deficit alocat pentru consum, finanţat extern în bună măsură;

- Deficitul bugetar la 9 luni continuă să fie dublat de deficitul de cont curent la 9 luni.

După 9 luni pare tot mai clar că:

- Încadrarea în ţinta de deficit va fi extrem de dificilă fără reformele pe care o parte din cei de la guvernare îşi dau silinţa să le tot amâne, să le tot dilueze;

- Nu putem risca o nouă majorare de taxe în contextul macroeconomic actual (stagflaţie), rezultatele ar fi mai degrabă contrare (foarte prociclică o astfel de decizie);

- Atragerea de investiţii care să producă valoare adăugată aici pentru câteva zeci de miliarde de euro pe an este soluţia cea mai sănătoasă. Pe final de an, aspectele mai degrabă negative se vor accentua în această execuţie bugetară.

Două soluţii rapide de redresare a situaţiei

1. Găsirea de investitori străini (fonduri de investiţii, bănci de investiţii) care să investească în scalarea unor companii româneşti, în crearea de companii noi pe resursele pe care le avem pe post de avantaje comparative (agricultură, gaze naturale, resurse minerale etc.). Avem nevoie de minim 10-15 miliarde de euro valoare adăugată/an ca să ieşim cât de cât la liman (nu să ne salvăm). Pe termen lung ar trebui să mergem către 30-40 miliarde euro valoare adăugată / an;

2. Rezolvarea deficitului comercial. O simplă reducere a deficitului extern (enorm) cu 2-3% se duce direct în dinamica PIB (adică să crească exporturile mai mult decât importurile cu vreo 2-3 procente, chiar dacă rămânem cu deficit încă o perioadă).

Aici ajută şi punctul 1 dar ajută şi o politică monetară care să abandoneze o perioadă cursul de schimb artificial fix care avantajează importurile şi dezavantajează exporturile (eventuala depreciere se va duce în inflaţie sau va reflecta diferenţa de inflaţie din prezent). Deficitul comercial cumulat pe mase plastice, îngrăşăminte, produse chimice (din hidrocarburi), energie, maşini şi utilaje agricole depăşeşte azi 10% din deficitul comercial al României.

În rest, poveşti nemuritoare. Este clar că politicienii nici nu vor modernizare, nici nu vor reformă. Peste tot văicăreli, vaiete, argumente contra, opoziţie, mimă şi pantonimă de prost gust. Problema mare este că şi 1 şi 2 depind enorm tot de factorul politic. Adică de aceeaşi care nu vor să facă reforme. Nu vor să facă nimic, de fapt.